kenya - toate lucrurile bune au si un sfarsit

cum anului in curs i se apropie termenul de expirare, mi-am zis ca ar fi cazul sa-mi inchei povestile din kenya, alea de-am promis acum trei luni ca o sa le scriu "maine" :D

o sa incep cu taficul urban, care e totalmente haotic. pietonii nu se sfiesc sa mearga pe strada iar vehiculele, mai ales motocicletele, nu au nici o jena sa mearga pe trotuar. la nevoie se circula si pe contrasens. mototaximetristul meu trecea de pe un sens pe altul sarind peste refugiul pietonal care despartea sensurile de mers si nu parea ingrijorat ca tocmai l-a calcat pe pantofi pe politistul de la circulatie care parea mai preocupat sa se fereasca de masini decat sa dirijeze ceea ce ei numesc circulatie. in alea aproape doua saptamani cat am stat acolo nu am vazut nici o femeie conducand vreun alt vehicul decat carute trase de magari.

am aflat si o istorie interesanta legat de chestia asta: o tipa ce strabatea tara cu un grup de prieteni mi-a povestit ca au avut mari probleme sa inchirieze o masina, pentru ca nici o companie nu vroia sa "riste" afland ca e si o femeie printre posesorii de permis.

in mare parte din locurile prin care am umblat, in orase, toaletele erau o gluma. gaseai tot ce gasesti si intr-o toaleta occidentala, atata doar ca nu functiona nimic. langa chiuveta te astepta galeata cu apa cu o cana in ea, iar langa wc o alta galeata cu apa. iar acolo unde robinetele functionau nu prea ma indemnam sa le folosesc caci, asa cum noi avem doua feluri de apa, calda si rece, ei au tot doua: verzuie si maronie. sigur, nuanta difera, in locurile scumpe apa avea un aspect aproape normal. de-aia e plin orasul de reclame pentru nu-stiu-ce pastila minune care purifica apa.

apropo de reclame, o observatie oarecum trista: in ele apar in general albi, mai ales la cele pentru proiectele imobiliare, condo-uri, vile, samd.

frapeaza felul in care sunt imbracate femeile pe strada, in oras: curat si extrem de decent. chiar prea decent. nu vezi fuste scurte si nici decolteuri indraznete. nu vezi nimic din lucrurile obisnuite in occident. femeile si barbatii iti lasa impresia ca sunt mereu imbracati ca pentru mers la biserica. in restul kenyei, oamenii se imbraca in portul traditional al tribului din care fac parte. mi-au lasat impresia ca is toti infasurati in paturi, difera doar culoarea, fiecare trib cu culoarea lui.

copii alearga mai pe peste tot dupa masinile cu turisti si cer bomboane. asa s-a intamplat si in cazul nostru, ceea ce la un moment dat, a facut-o pe o tipa din gasca noastra sa le strige ca nu exista bomboane la bord, caci daca ar fi existat le-ar fi mancat ea demult :)

ca tot veni vorba despre copii: am vizitat o scoala a tribului masaai, asezata in the middle of nowhere. grupul nostru a facut cadou copiilor o gramada de rechizite scolare si mi s-a parut foarte trist ca erau o multime de lucruri pe care copii le vedeau pentru prima data si nu stiau sa le foloseasca. profesoara a trebuit sa le ia ascutitorile pe care tocmai le primisera cadou deoarece nu stiau cum sa le foloseasca si isi bagau degetele in ele. o sa pun un video cu copii de la scoala aceea, caci, dreept multumire pentru cadouri, ne-au cantat niste cantece traditionale :)

interesant era si wc-ul scolii: o gaura in pamant. dar, spre deosebire de celealte "wc-uri" din kenya, gaura era foarte mica. ni s-a explicat ca e asa ca masura de precautie, sa nu cada copii inauntru. partea proasta era ca, fiind prea mica, copii mai faceau si pe langa..

am promis sa vorbesc despre piata masaai, dar parca nu am chef, e un episod neplacut din calatoria mea, o sa fac doar un scurt rezumat: am intrat in piata si o gasca de "bodyguarzi" au blocat iesirile si nu m-au mai lasat sa plec pana nu am cumparat niste nimicuri la un pret de vreo 5 ori mai mare decat altundeva. nu m-au amenintat si nu m-au bruscat, pur si simplu faceau un zid in jurul meu si ma impiedicau sa plec. singurul mod sa scap din "incercuire" ar fi fost sa ii imbrancesc si sa-mi fac loc cu forta, dar judecand dupa mutrele lor, am decis ca nu e strategia cea mai potrivita, caci probabil ar fi fost privita ca o provocare. am platit "taxa de fraier" si am rasuflat usurat ca am scapat relativ ieftin :D

am stat cu o zi mai mult decat prevazusem, in nairobi, caci avionul se defectase in timp ce asteptam decolarea. am fost cazati la hotelul lui gadafi, o culme a kitsch-ului, totul inauntru e aurit, incepand de la clante si robinete pana la usi.

ar mai fi o multime de povestit, dar nu imi mai vine nimic in minte pe moment. a fost o calatorie de care o sa imi amintesc mereu cu placere, ar fi si greu sa uit cat de frumoasa e savana impanzita de animale cat vezi cu ochii, de temperatura perfecta, de copacii parca sculptati de un artist extrem de talentat, de zgomotele fascinante si misterioase din timpul noptii, de maimutele prietenoase care vin si iti pipaie hainele, sa vada din ce material is facute :D etc.




si iata si video-ul de care ziceam. casa de productie "eu", septembrie 2013 :)

nairobi: 30 degrees with no chance of tourists - III. hotul gay sau bula inexistenta

daca ar fi sa fac un inventar al lucrurilor diferite fata de cele cu care suntem noi obisnuiti as putea vorbi de dimensiunea bulei personale, despre care am avut ocazia in nenumarate randuri sa ma conving - incepand cu episodul hotului de buzunare gay din nakuru - ca e mult restransa, aproape inexistenta. oamenii se indeasa unii in altii cu o naturalete dezarmanta.

prima oara mi s-a intamplat intr-un supermarket in nakuru (as vrea sa am ce povesti despre nakuru, - al 4-lea oras ca dimensiune din kenia - dar nu e nimic diferit de nairobi, poate doar faptul ca e vizibil mai sarac si darapanat) sa fiu impins de la spate pentru ca lasasem prea mult loc intre mine si clientul din fata. initial am crezut ca tipul care ma impinge e hot de buzunare, apoi l-am banuit ca-i gay, caci se lipise de mine complet. dar nici nu mi-a furat nimic si nici nu mi-a cerut numarul de telefon, asa ca am plecat tare nedumerit din magazinul respectiv. ulterior, stand de vorba cu localnicii, am dezlegat misterul. sau cel putin asa cred :D

apoi m-am obisnuit cu obiceiul lor de a se urca pe tine. ba chiar devenise cumva confortabil, in locurile aglomerate nu mai era nevoie sa ma tin de ceva ca sa-mi pastrez echilibrul: eram inconjurat de un zid uman. era chiar funny in liftul KICC (kenyatta international conference centre, un turn de 28 de etaje din varful caruia aveam o privire de ansamblu asupra orasului) in care, desi era marcat vizibil si cu litere mari "maxim 5 persoane", ne inghesuiam 12 oameni.

nici macar atunci cand eram calare pe o motocicleta-taxi nu scapam de contact direct: la semafoare, sau cand eram blocati in trafic, stateam umar in umar cu alti taximetristi.

una peste alta m-am surprins pe mine insumi despre cat de usor m-am adaptat obiceiurilor locale. in afara de kibera slum si masaai market, nu m-a deranjat deloc intimitatea fortata. m-a deranjat mai degraba mirosul patrunzator de transpiratie, dar asta-i o poveste pe care o las pe maine :)

nairobi: 30 degrees with no chance of tourists - II. kibera nightmare

mi-am propus sa vizitez un slum inca dinainte sa plec. nu stiam insa cum o sa fac, caci auzisem o gramada de povesti despre cat de periculos e sa intri in slum, ca colo se ascund mai toti infractorii care opereaza in nairobi, ca-i un no mans land, samd.

pe de alta parte, kibera e cunoscut ca fiind cel mai mare slum din africa, iar eu ma plimbam acolo, la doi pasi, mi-ar fi parut rau sa ratez ocazia. michael, ghidul, s-a oferit sa ma conduca prin kibera asigurandu-ma ca este cat se poate de safe - parere neimpartasita de angajatii hotelului si de toti ceillti localnici cu care am vorbit - insa tot el ma mai asigurase ca e safe sa fac poze in anumite zone, chestie care m-a implicat intr-un conflict cu un cetatean indignat ca am indreptat aparatul inspre el.

drept urmare, am decis ca e mai bine sa fac o scurta incursiune, pe cont propriu, intr-un taxi adevarat, cu 4 roti, de data asta.

am ales taxiul cel mai harbuit pe care l-am gasit, sa nu bata la ochi foarte tare. i-am cerut soferului sa ma duca intr-un loc cat mai apropiat, ca sa am o vedere de ansamblu. pana aici toate bune si frumoase. problema e ca taximetristul a inteles prin "loc apropiat de unde sa am o vedere de ansamblu" strada principala din slum, zona cea mai aglomerata si mai expusa.

nu m-am impacientat prea tare, la o adica, mi-am spus, daca vad ca se ingroasa gluma, ii cer sa accelereze si sa iasa cat mai repede de-acolo. insa foarte curand am inteles ca ideea a fost chiar mai proasta decat mi-am imaginat. pentru ca "strada" principala era un fel de drum de tara cu niste hartoape imense, imposibil de ocolit, iar masina se apleca atat de mult intr-o parte cand intra intr-un crater incat aveam impresia ca se va rasturna.

apoi a inceput distractia: localnicii si o gramada de copii s-au adunat in jurul masinii, cred ca m-au luat drept vreun ong-ist care le aduce cadouri, caci era pe peste tot, pe capota, bagati jumatate in masina, pe geamul pe care nu reusisem sa-l ridic deoarece nu avea nici un fel de manivela. soferul m-a asigurat ca se inchide, dar trebuie sa se dea jos si sa ridice de geam din afara, ceea ce nu mi s-a parut deloc o idee buna, din motive lesne de banuit :D

planul "b" cu acceleratul picase, soferul nu mai vedea nimic si chiar daca nu ar fi avut ciorchinii de oameni pe masina nu ar fi putut merge mai repede decat cei care se plimbau in jur, din motive de lipsa de strada.

in tot timpul asta oamenii erau foarte prietenosi, vroiau toti sa dea mana cu mine, imi vorbeau in swahili combinat cu engleza si cu spaniola - asta mi s-a intamplat pe peste tot in kenia, probabil isi imaginau ca daca am parul prins in coada trebuie ca sunt neaparat ceva ruda cu banderas - strigau cu entuziasm, mai izbeau din cand in cand cu palma in capota..

pana la urma am reusit sa iesim pe acelasi drum pe care am intrat, dupa ce ne-a luat vreo 10 minute sa intoarcem, caci asa cum va imaginati, drumul prin slum nu-i tocmai de largimea unei sosele canadiene.

kibera slum e, de departe, cel mai creepy loc in care mana mea a pus vreodata piciorul :D

nu ma stiam claustrofob, dar la un moment dat simteam ca am dificultati serioase de respirat. din punctul meu de vedere, cel mai rau lucru nu e lipsa de toalete, de apa curenta, de electricitate, nici starea absolut deplorabila a adaposturilor, nici macar mirosul pestilential, ci aglomeratia teribila. viermuiala. nu te poti misca pe aleile alea inguste fara sa te izbesti de cineva la tot pasul. un adevarat cosmar. daca iadul exista, trebuie sa fie un loc al naibii de aglomerat. caci orice altceva ar fi suportabil.

binenteles, nu am putut face poze in kibera. am apucat sa fac vreo doua la intrare, inainte sa ajungem in furnicarul ala de oameni, dupa care mi-am dosit, discret, aparatul sub scaun. ca sa va faceti o idee despre slum, multiplicati ce vedeti in poza asta cu 10

nairobi: 30 degrees with no chance of tourists - I

au trecut cateva saptamani de cand m-am intors si cred ca-i timpul sa trec peste depresia lejera cauzata de reintoarcerea la rutina si sa povestesc una alta pentru cazul in care s-ar gasi cetateni interesati sa stie cum si de ce se traieste la celalalt capat al lumii. si daca nu se gasesc nu-i nimic, o sa ma bucur eu insumi de povestile mele cand m-o plesni alzheimer-ul :D

se pot spune multe despre kenieni, dar nu si ca n-au frica de d-zeu. dupa ce am vazut cateva zeci de biserici in prima jumatate de ora da calatorie, am incetat sa le mai numar. dar daca ar fi sa fac o estimare, as zice ca fiecare kenyan are biserica lui proprie, cu mici exceptii - exceptiile fiind cei care au doua sau mai multe. in unele locuri, gasesti cate 4-5 biserici diferite lipite una de alta. un fel de mall religios, s-ar putea spune :D

in plus, in cateva locuri in care am mancat m-am vazut nevoit sa suport muzica pop&rock religioasa, (ceea ce e frapant mai ales cand mananci intr-un fastfood. mi se parea atata de cumplit de nepotrivita combinatia spiritualitate/fastfood incat am ascultat atent, sa fiu sigur ca nu e vorba de vreun kenian celebru pe care sa-l cheme, intamplator, jesus.)  iar in supermarketuri era salutat cu "god bless you". plus biblia in hotel. acuma stiu ca nu-i ceva iesit din comun sa gasesti o biblie pe noptiera, in camera de hotel, insa in nairobi am gasit doua :)

iata si cateva foto pentru exemplificare:

un alt aspect care frapeaza este numarul mare de piete, in care fiecare vinde si nimeni nu cumpara. si ce e mai interesant e ca fiecare comerciant are pe langa el intre 2 si 5 "agenti comerciali", al caror rost e sa traga de maneca potentialul client si sa ii bage pe gat vreun fleac oarecare.

pe chestia asta am patit-o in nairobi. cum eram singurul alb pe o raza de cativa km patrati, nu prea aveam cum sa ma prefac ca-s localnic. asa ca "agentii" navaleau cu zecile asupra mea si nu vroiau nimic, desigur, decat sa stie de unde sunt si cum ma cheama. veneau cu mana intinsa si daca cumva faceam gafa sa dau mana cu ei, nu imi mai dadeau drumul. ma tineau de mana si ma plimbam asa cu ei prin oras, ca daca oamenii aia au ceva din belsug, apai timpul e acel ceva. mi se intampla chiar sa nu am nici o mana libera, caci de fiecare aveam agatat cate un kenian exagerat de prietenos. nu era foarte placut, dar nici nu m-am simtit amenintat, nici macar o secunda, cu exceptia pietei masaai, unde am facut gafa sa intru si nu am mai putut iesi. dar despre asta o sa povestesc mai tarziu.

problema cu"agentii comerciali" am rezolvat-o intamplator cand l-am intalnit pe michael, tipul cu care urma sa bat orasul de la un capat la altul. michael este un fost profesor de istorie si geografie, are vreo cinzeci si ceva de ani, cinci copii si traieste in slum, kibera slum. se uita crucis, are ochii rosii, mainile deformate si un fel special de a vorbi, calm, asezat, alegandu-si cu grija cuvintele. m-am bucurat ca, in sfarsit, ma acosteaza unul cu alura de om rezonabil si l-am rugat sa-mi serveasca de ghid. din momentul acela, s-a petrecut un fenomen straniu: s-a facut gol, dintr-o data, in jurul meu. pentru prima oara puteam sa merg pe strada fara sa fiu asaltat de vanzatori, puteam sa ma uit in jur fara teama ca privirea imi va fi interpretata ca o invitatie la hartuiala. si uite asa am invatat ca e de-a dreptul nepoliticos pentru un turist sa nu foloseasca un ghid localnic, si ca odata ce ai un ghid toti ceilalti solicitatori iti respecta alegerea si nu te mai deranjeaza.

cu michael am vizitat cam tot ce era de vizitat in nairobi, am aflat amanunte despre viata de zi cu zi a kenienilor, despre problemele cu care se confrunta, si despre cat de mult ii urasc pe chinezi, care le fac sosele proaste si le iau o gramada de bani :D

tot de michael e legata si una dintre cele mai triste lucruri care mi s-au intamplat in coltul ala de lume: la sfarsitul zilei, l-am rugat sa ma duca la un supermarket, sa fac niste cumparaturi, iar el a profitat de ocazie ca sa isi ceara plata. nu vroia bani, ci o punga de orez, una de malai, o sticla de ulei si un set de baterii, caci nu are curent electric acasa iar kerosenul pentru lampa - care se vinde la orice benzinarie - e prea scump. te-ai astepta de la unul care face o treaba buna sa aiba si pretentii pe masura, dar el s-a multumit sa stie ca si-a asigurat hrana familiei pentru cateva zile...

el este michael:

wc-urile in Kenya

am fost intrebat cum sunt wc-urile in kenya: ei bine, sunt... spatioase.
iata si o poza, pentru exemplificare :D

arta... monologului

cum tot auzeam de romanul asta* am zis sa-i dau o sansa, sa vad despre ce este vorba. nu pot spune ca regret timpul pierdut, desi din punct de vedere literar mi se pare fara prea multa valoare.

romanul e un amestec de ghiveci, ca sa zic asa, sare de la o poveste la alta fara sa termine nici una, multa filosofie ieftina, personaje nedefinite, lipsa de structura, de coerenta, si o mie si una de alte pacate. e interesant cum personajul principal se contrazice intr-o veselie, se comporta intr-un fel pe care tocmai il criticase la altcineva, dar, desigur, de data asta are o mie si una de argumente ca sa-si justifice comportamentul, in buna traditie a convingerii atat de populare conform careia noi suntem fara pata iar in jurul nostru e plin de defecti :D

in schimb povestile din comunism par veridice, sunt interesante, sunt redate cu umor si finete. ma surprind intotdeauna mirandu-ma cum am putut sa traiesc intr-o astfel de lume suprarealista si sa nu mi se para nimic anormal.

scena in care o tovarasa intelectuala vrea sa divorteze de sotul ei tot intelectual care nu mai corespunde politic si sa se marite cu secretarul de partid, un fost strungar reciclat in zbir, din motive ideologice, desigur, e de un grotesc ametitor :)

per ansamblu merita citit, mi se pare un roman din categoria "autobiografiilor fictive" (oare exista asa ceva?!?) mi se pare evident ca autoarea si-a povestit propria-i viata asa cum i-ar fi placut s-o traiasca si s-o rateze :D




* ileana vulpescu - arta conversatiei

the surprising science of happiness and other demons

note to self: sa vizionez videourile astea cel putin odata pe luna. caci problema mea - si indraznesc sa cred ca nu numai a mea - nu e lipsa de informatie vitala, ci usurinta cu care trec peste informatiile respective, usurinta cu care le uit ca sa fac loc pozelor cu pisici.



the surprising science of happiness:

23 and 1/2 hours - What is the single best thing we can do for our health:

de parca nu stiam! da' la ce-mi foloseste, daca uit mereu?!?

eu centrez, eu dau cu capul

treceam astazi pe langa un parc cu un teren de fotbal cu gazon la mijloc, un loc de joaca pentru copii si cateva banci pentru cei ce nu mai sunt copii. soarele abia ce apusese, insa era inca lumina suficienta. vantul sufla destul de puternic, insufletind frunzisul copacilor care inconjurau parcul. in zare se profila cladirea masiva a spitalului pierre boucher, in spatele caruia soarele isi alesese culcusul.

nu era nimeni in parc, cu exceptia unui copil de 9-10 ani, care se juca cu mingea. mi-a atras atentia modul... inspirant in care se juca: juca rolul atacantului. isi potrivea mingea, o trimitea inspre poarta, apoi fugea cat putea el de repede si-si schimba rolul de atacant cu cel de portar. sarea pe minge si o respingea. apoi isi schimba din nou rolul si devenea galerie: se aplauda si-si striga singur vorbe de lauda si incurajare.

l-am aplaudat si eu, in gand, apoi mi-am vazut de drum. "parca nu-i asa de mult timp de cand ma jucam si eu la fel", mi-am spus cu regret.