discriminare

ca tot vorbeam despre discriminare, m-am gandit, nelutzule, sa vedem cum stau lucrurile la tine in sat, din punctul asta de vedere.

in primul si-n primul rand, iese in evidenta faptul ca tot ce e strain in tara e dujman. arabii care vin la fetele voastre is dujmani, la fel si nesuferitii aia de italieni, belgienii is pedofili, etc.

chestie care nu va impiedica sa profitati de banii lor. si-uite asa ajungem la miezul problemei: la tine in sat, discriminarea e o chestie de bani. sunteti in stare sa va face frati cu dracul, daca din chestia asta iese d-un pachet de camel.

e destul de evident ca doar cei foarte saraci sunt dicriminati; tiganii saraci sunt tratati ca animalele, in timp ce aia bogati is invitati pe la televiziuni, devin personaje publice, adevarate vedete.

discriminati sunt taranii, moldovenii - cel putin in orasul din care vin eu, "moldovean" e folosit cu sens peiorativ - pentru simplul fapt ca sunt saraci. pensionarii sunt discriminati din acelasi motiv; un pensionar sarac este un mos sau o baba, unul bogat este un domn sau o doamna.

as mai putea gasi o multime de exemple, dar cred ca s-a inteles ce am vrut sa spun.

 

jogging-ul, sport extrem

faceam jogging, pe cand eram satean la tine-n sat. sau cel putin incercam; am renuntat in ziua in care un dement si-a pus buldogul sa se joace cu mine. iar buldogul asta avea niste colti seriosi si nu-i era teama sa-i foloseasca.

oricum joggingul devenise o aventura, buldogul de care vorbeam nu era singurul care primise comanda "so pa el!" de la stapan, nu, era o chestie deja banala. numa ca, pana la intamplarea de care vorbeam, cainii s-au dovedit mai intelepti decat stapanii lor.

sa faci jogging este o aventura; curat sport extrem. in primul rand, faptul ca alergi pe trotuar nu-ti garanteaza ca nu o sa te loveasca vreo masina; apoi, daca se intampla sa treci pe langa grupuri de cioclasi - si se intampla des, deoarece cioclasul este cea mai raspandita specie din sat, guvernanti, puscariasii si meseriasii de maine - nu scapi fara ca ei sa-ti numere ritmul sau sa-si exerseze ironia deosebit de fina pe spinarea ta: "bai, vezi ca ti-a cazut batista!". mai mult, daca se intampla sa-ti stea in cale, trebuie sa fi deosebit de atent, deoarece ideologia lor de haita ii obliga sa-ti puna piedica. daca sunt singuri pe strada, se dau, respectuos, la o parte; ai fi chiar tentat sa-i iei drept niste indivizi normali; da daca-s cel putin trei, devin viteji, inteligenti, puternici si abili - jmekeri, intr-un cuvant.

da de ce nu alergai prin parc? ai fi tentat sa ma intrebi; pentru ca parcurile sunt wc-uri pentru caini si pentru ca sansele sa devii vanat pentru cei fara lesa sunt cel putin duble. si nu ma refer numai la caini.

mi-am spus ca, daca alerg seara tarziu, o sa fie mai bine; asa a si fost, pana m-am trezit, intr-o noapte, ca in urma mea alergau doi jandarmi si-un poilitist. mi-am petrecut cateva ore la sectie, pentru ca, binenteles, nu aveam actele la mine. si n-as zice ca a fost cea mai placuta companie.

acuma nu stiu ce sa zic, da eu unul nu as sfatui pe nimeni sa incerce sa-si faca viata mai buna la tine in sat. iese imediat in evidenta si-si atrage mania celor multi si suparati pe viata. pe viata ta.


 

baieti de treaba

42.
am observat ca pentru tine mai toti cunoscutii erau "baieti de treaba", dar nu am inteles niciodata ce inseamna asta. imi vorbeai de vecinul costel, strungarul: "le cam bea el, da-i baiat de treaba!" care, nelutzule, costel ala de-si batea nevasta de-a ajuns saraca sa stea fiecara a doua saptamana in spital? "eh, are si el defectele lui, da-i baiat bun" - zici tu.

nu, nelutzule, costel nu-i de treaba; in cel mai bun caz, e un om bolnav. da vezi tu mai nelutzule, boala lui costel nu inseamna nimic pentru tine. atata timp cat iti mai toarna o planetara la uzina, iti mai face rost de ceva cuzineti si-ti mai da cate o tigara, din cand in cand, poate sa-si tortureze familia, ca chestia asta nu-ti spune nimic. "e treaba lui ce face la el in casa", zici tu; nu, nelutzule, e si treaba noastra, a astora care stam nepasatori sau nehotarati pe tusa.

adolf a fost si el baiat fain, cica avea si o pisica. fac pariu ca te-ai fi inteles de minune cu el, asa cum te-ai inteles si cu tovarasii aia care ti-au promis ceva tigari si cafea daca mai scrii si tu cate o notita, din cand in cand. desigur, nelutzule, erau baieti de treaba, ca altfel nu ai fi acceptat.

e acelasi lucru, nelutzule, sa ti se rupa de soarta celui din stanga ta sau sa tragi profit din nefericirea celui din dreapta. nu e nici o diferenta semnificativa intre cele doua situatii. as numi asta "sindromul baietilor de treaba".

sedinta de bloc

41.
imi aminteam, nelutzule, de sedintele de bloc la care m-am vazut obligat sa particip. stateam intr-un colt si studiam fauna. un intreg tratat de antropologie se poate scrie numa observandu-i pe vecini.

aveam, in primul rand, seful de scara. nu-s ce sa zic, dar intotdeauna am avut impresia ca seful de scara se alege pe criterii de burta. ati cunoscut vreodata un sef de scara fara burta? eu nu.
no, seful de scara deschide ostilitatile. vorbeste cu emfaza, se rasteste la locatari, cere socoteala, da directive. fiecare sef de scara poarta-n traista bastonul de presedinte.
treningul rupt in fund si patat nu-i scade din prestanta; nici freza ravasita, care n-a mai atins apa de la botez incoace.
patruns de propria-i importanta, vorbeste ca sa se auda vorbind.

urmeaza apoi gospodina tipica. cu capotu-i mov greu incercat de formele-i rubensiene, raspandind un suav miros de ceapa, asteapta, cu nerabdare, sa termine seful ca sa inceapa sa-si barfeasca dujmanii. dujmanii sunt vecinii de deasupra, de alaturi sau de dedesubt. ea nu-i greu de pornit, da-i imposibil de oprit. cand se avanta, nici macar maria sa seful de scara nu mai poate face nimic.

dar s-o lasam pe gospodina sa se razboiasca cu dujmanii si sa trecem la urmatorul personaj: revolutionaru blocului. asta, din principiu, nu-i niciodata de acord cu nimic. asteapta, scrasnind din dinti, sa termine gospodina de vorbit. el e responsabil cu scandalul. deja are motive: a venit ultimul si a gasit loc liber numa intre usi, acolo unde trage curentul.

ultimul e alcoolicul blocului; nea fane e mereu ranga, si cand e ranga e shugubatz. el nu are de zis decat un lucru, mereu acelasi: "bai, care dai o bere?"

restul personajelor nu-s importante, de vreme ce singurii care vorbesc is primii trei, intrerupti din cand in cand de nea fane: "bai, care dai o bere dupa sedinta?"

nu stiu daca are rost sa vorbesc despre sedintele astea, is mereu aceleasi, incep cu discursul inaugural, in care seful isi prezinta realizarile din saptamana trecuta si se termina cu scandal.

"trebuie sa reparam acoperisul!" declama seful. "da io de ce trebe sa dau bani, daca stau la parter?" se infoaie revolutionarul, etc. etc.

imi amintesc cu drag de vremurile alea, in care normalitatea insemna ca dupa injuraturi sa nu se ajunge la violente fizice.

hotii

40.
in cartierul in care am locuit, lumea facea comanda de piese auto la hoti. plateai juma de pret si a doua zi iti venea ala cu piesa. intr-o buna zi, ma urc eu in masina, dau sa plec si ma trezesc ca-mi zboara volanul din mana si raschetez gardul: se pare ca cineva tocmai daduse comanda de o planetara si o bieleta, iar eu nu mai aveam directie.
partea haioasa e ca masina era intreaga dimineata, piesele fugisera de pe ea undeva in jurul orei 12, in miezul zilei, adica. booon. pornesc o ancheta, deci; puradeii din fata blocului imi spun ca a venit unu imbracat in salopeta, cu un cric si o trusa de scule in mana. a ridicat masina, a dat roata jos, a mesterit pe-acolo vreo ora, apoi a pus roata inapoi, si-a luat cricul, geanta cu scule si a sters-o, cu salopeta falfaind.

asta a fost episodul doi. deci, pana acum il avem pe nea mitica si hotii la comanda. ok, zic, pun alarma; ma duc, dau o gramada de bani pe alarma, o instalez si dorm linistit. a doua zi, gasesc doua cauciucuri taiate. se pare ca baietii mi-au transmis un mesaj: "bai, nu se face asa ceva, ce naiba, aici, la noi in cartier, mergem pa-ncredere!"

dar, cu toate astea, inca sunt convins, asa, ca voi, ca am trait intr-una dintre cele mai bune lumi posibile;

vecinu mitica

39.
mi-am amintit, nelutzule, zilele astea, de vecinu mitica pe care l-am prins in masina mea mesterind la centura, noaptea pe la 12. "ce faci bai aicea?!?", l-am intrebat politicos; "vroiam sa vad cum sunt centurile la opel", imi spune mitica zambindu-mi cu toata dantura lui din care lipseau dintii 27, 29 si 32.
nus ce sa zic, da nici daca scotea o mitraliera din buzunarul treningului rupt in fund nu ma naucea mai tare decat cu replica asta.

aia e, bai nelutzule, m-a naucit, ca mitica era ala de striga sus si tare, in fata blocului, izbind cu naduf zarurile de masa, ori de cate ori se ivea ocazia, ca mai bine sarac si cinstit decat bogat da cu pacate. d-aia am impresia ca, atunci cand consatenii tai striga slogane de genul "sarac si cinstit" e pentru ca nu le-a iesit manareala.

am ramas prieten cu mitica, am zis intotdeauna ca-i greu sa-ti faci prieteni interesanti, iar mitica-i o figura.

spitalul de urgenta

38.
la spitalul de urgenta din brasov, pe fiecare sectie sunt cateva camere speciale, pentru vip-uri. vip = oricine care isi permite sa dea spaga. ce crezi tu ca se intampla cand saloanele sunt foarte aglomerate? oamenii sunt mutati in saloanele speciale? nu, nelutzule, sunt pusi cate doi in pat. saloanele alea sunt pastrate, asa, pentru orice eventualitate.
se spune ca d-aia nu prea mai sunt sobolani in spital, cica nu mai au loc.

o singura data am ajuns pe mainile medicilor de la urgenta si am avut parte de momente infioratoare; imagineaza-ti un dialog de genul: "cine il coase pe domnul?" "eu!" sare o asistenta; "nu, nu lasa-l pe x, ca ultima oara a cusut de trei ori pana i-a reusit; trebuie sa invete si el." din fericire, asistenta a avut castig de cauza.

da uite ca m-am luat cu vorba si am deviat putin; vroiam sa-ti vorbesc despre faptul ca un batran ajuns la spital este tratat ca un viitor vadavru, in cazul in care nu are bani sau rude care sa se intereseze de el.
este tratat, in primul rand, cu o politete iesita din comun: "mosule, iar te-ai cacat pe tine! 'ra-i al dracu, ca parca o faci special!"
apoi, i se prescriu niste medicamente foarte eficiente, ultimele aparute pe piata: aspirina si algocalmin. daca e cuminte, i se mai dau si cateva vitamine.
apoi, ceilalti pacienti isi manifesta ingrijorarea pentru starea sanatatii batranului: "mosule, nu-i asa ca nu-ti mai trebe felu doi si desertul?"

daca batranul are noroc si-un organism rezistent, se insanatoseste si multumeste, cu lacrimi in ochi medicului; uneori, insa, moare; atunci medicul ridica din umeri si-si spune-n barba; "deh, asta e, omul nu mai intinereste; nu te poti lupta cu natura"; iar natura, ridica si ea din umeri, nedumerita; "dar nu m-a provocat nimeni", pare a zice.

moartea domnului lazarescu

37.
nu ti-am mai scris, nelutzule, ca a venit toamna si eu stau sa-mi numar bobocii. de cateva zile tot stau si numar.

in rest, toate bune, sanatos? noroc ca nu esti batran.
cu vreo doi ani inainte sa plec din sat, bunica s-a imbolnavit grav; am dus-o la urgente: "cati ani are?" m-a intrebat medicul de garda; "82", zic. "ce are?" "nu stiu, si-a pierdut cunostinta" "duceti-o la mihai viteazul", mai zice si pleaca. asa e mai nelutzule, "moartea domnului lazarescu" e povestea ultimului drum a multor cetateni in varsta de la tine din sat.

am avut mari emotii ca nu o sa ajung odata cu salvarea la spitalul mihai viteazul. nu-mi permiteam sa sar toate bordurile si sa trec prin toate gropile asa, fara mila, ca soferul salvarii. trebuie sa recunosc ca dacia din 70 e o realizare, de vreme ce nu s-a dezmembrat pe drum.
am ajuns la timp ca sa-l vad pe brancardier cum se straduia sa o scoata pe bunica prin capota. i-am varat 100 de mii in buzunar, a baiguit un "multumesc, da nu trebuia" si s-a transformat, brusc, intr-o mama grijulie.

infirmiera, care asistase la scena respectiva, mi-a soptit cu glas mieros ca asistenta tocmai plecase acasa si ca ea e singura pe sectia respectiva, dar ca o sa se ocupe ea de bunica.
"mare noroc aveti cu o asemenea familie" - ii transmite ea bunicii inconstiente.

intr-adevar, nelutzule, mare noroc ca are familie. gandeste-te la cei care nu au.

nu am fost si eu odata la o vrajitoare

36.
uite ma nelutzule, de un lucru imi pare rau: am parasit satul si nu am fost si eu odata la o vrajitoare; e drept ca mi s-a urcat odata una in masina, la semafor, ca uitasem sa incui. mi s-a asezat in dreapta si, pana sa-mi recapat graiul, mi-a prezis ca in doi ani o sa plec la limbi straine. a sters-o inainte sa apuc eu sa inconjor masina sa o smulg afara, da ma gandeam, asa, ca uite ce chestie misto am ratat; nu ca mi-a ghicit ca plec, asta as fi fost si eu in stare sa-mi ghicesc, da poate invatam niste descantece, s-arunc blestemu pe bell, ca tot veni vorba.

mi-am amintit, vroiam sa vorbesc despre superstitii. sigur, o sa-mi spui, si astia de aici sunt superstitiosi; stiu. esti multumit?

imi amintesc cu drag de varul x, a carui nevasta tocmai ce nascuse. merg si eu, ca tot omul in vizita, cu-o floare si-o bomboana, ciocan la usa, mi se deschide, dau sa intru dar x imi pune mana-n piept si-mi zice sa scuip sa nu-l deochi p-ala mic. binenteles ca o iau ca pe o gluma, intru, dam de dusca o cafea, incercam sa ne conversam, dar nu iese nimic; astia se uita la mine ca la un asasin in masa. putin stingher, imi amintesc de o presupusa intalnire si ies, rasufland usurat.

credeam ca asta a fost totul; dar nu, fusese doar inceputul. copilul s-a dovedit bolnavicios, ceea ce, in mintea lor, avea directa legatura cu faptul ca nu am scuipat atunci cand cu vizita. l-am sunat pe x sa-l intreb daca e adevarat ce am auzit; asta-mi confirma. bine, zic, uite, vin acum la tine si scuip tot ce crezi tu de cuviinta ca trebuie sa scuip. prea tarziu, zice x, raul e deja facut. mai, zic eu, dar voi ati fost cu copilul la medic? am fost, zice si cica nu are nimic. l-am dus si la preot, si parintele ne-a zis ca cineva i-a lega norocul.

am inchis, nauc. mi-era clar ca eu sunt ala care i-a legat norocul. m-am vazut nevoit sa ma recunosc depasit de situatie. las sa treaca ceva timp, mi-am zis si o sa se rezolve de la sine. nu s-a rezolvat nici pana in ziua de azi. ba mai rau, dupa cateva luni, o cunostinta comuna m-a informat ca, la o bauta cu baietii, x s-a jurat ca o sa se razbune daca ii moare copilul.

v-ati prins, desigur, ca nu a murit. acum are aproape trei ani si habar nu are ca cineva i-a legat norocul, la nastere.

la piata

35.
imi amintesc cu nostalgie de piata din satul tau, nelutzule; imi amintesc cum am vrut eu sa-mi aleg niste piersici si cum negustorul mi-a transmis, morocanos, ca trebuie sa le iau la rand, ca ce, el a muncit degeaba pentru alea stricate? el e de vina ca s-au stricat? trebuie vandute toate! la taraba urmatoare, niste cartofi foarte aratosi; cer doua kg, iar negustorul incepe sa-mi incarce niste.. nu-s cum sa le zic.. niste pui de cartofi ascunsi in dosul alora mari. "astia mari nu-s de vanzare?" il intreb; "ba da" raspunde, si-mi pune si unul din ala mare.

merg mai departe; ochesc o taraba cu rosii; dau sa pun mana pe una, sa vad daca e moale; cetateanul din spatele tarabei reactioneaza violent: "zi domne daca cumperi sau nu, ca n-am venit aicea ca sa pipaiti voi rosiile!" zic nu, avusese suficient timp sa-mi dau seama ca-s bune numai pentru suc sau pasta de tomate.

putin mai incolo, un morman de pepeni; ma uit banuitor la un pepene; 'pe incercate, sefu!" imi spune un slinos. ok, imi zic, daca-i pe incercate, hai sa iau si eu unul;
il aleg, individul taie o bucata si mi-o arata, dupa care o baga inapoi. "pai ati spus ca-i pe gustate.." baigui eu incercand sa sesizez unde m-am ars. a! omu a zis ca-i pe incercate, nu pe gustate.. ok. dupa cateva minute de targuiala, imi da sa gust. binenteles, pepenele nu era dulce. "nu-l iau" spun. "cum adica nu-l iei, sefu? de ce nu-l iei? crezi ca io mai pot sa-l vand, asa, incercat?" "pai, nu-i dulce" "cum nu-i dulce bai, uite - aici scoate bucata de pepene, musca din ea si incepe sa mestece, cu ura - uite ce dulce e!"
alti doi indivizi se apropie, amenintatori; trecatorii se opresc, asteptand, cu nerabdare, sa continue circul. si circul continua. eu o tin una si buna ca nu-l iau, nu e dulce. ala le da si la ailalti doi sa guste, iar astia confirma ca-i dulce. ma simt incoltit, trecatorii se uita la mine ca la un excroc. vanzatorul incepe, apoi, sa-mi explice, cu rabdare, cu se trezea el in fiecare dimineata sa-si ude tarlaua cu pepeni, cum a muncit el toata vara, ce mult a platit el pe transport si ca taxe mari sunt in piata bla bla bla.
am cumparat pepenele, nelutzule; mi s-a facut sila de tot circul ala;l-am platit si l-am aruncat in primul container intalnit in cale.

simtul perfectiunii

34.
mi se pare foarte ciudat, nelutzule, cum de voi, acolo, in sat, aveti asa un simt teribil al perfectiunii dar sunteti, totusi, atat de departe pana si de normalitate.
cum e posibil ca niste oameni cu un simt estetic exceptional, capabili sa observe fiecare nenorocit de amanunt care poate fi luat drept un defect fizic la cineva, sa inventeze si sa colectioneze pesti de sticla?
cum poti sa impaci macrameurile cu aspiratia catre perfectiune?
cum poate poporul care daca nu a inventat, macar a venerat whisky-ul si kentul sa bage in el sarmale, mamaliga si carnati de porc? cum pot niste oameni care venereaza liderii si indivizii dastepti sa urasca ochelaristii?

mai am multe nedumeriri de genul asta, nelutzule, dar nu vreau sa te confuzez. inca una si gata: cum poti sa vorbesti asa, senin, despre necesitatea curateniei si sa arunci, cu nonsalanta, pachetul gol de tigari pe geam?

gandeste-te la asta, nelutzule, ca d-aia ti-a dat statul creier.

cfr

33.
sa discutam putin despre cfr-ul de la tine din sat. imi amintesc de vara aia in care am lucrat in predeal, ce ne-am mai distrat noi pe personal.. cum intra trenul in tunel, il luam la bumbaceala pe vasilica, iar cand se apropia iesirea ne asezam frumos la locurile noastre si ne prefaceam foarte mirati de patania lui. vasilica mai are si acum fobie de tuneluri, nu-si explica cum, da stie ca ia bataie cand intr-unul. putea sa ajunga si mai rau saracul, noroc ca am incetat noi cu gulma asta dupa ce, ultima oara am bumbacit la unul pana cand ne-am prins ca nu-i vasilica, pentru ca vasilica nu poarta basca. plus ca asta parca avea si ceva muschi, de vreme ce eu m-am ales cu-n ochi vanat iar tu ai ramas fara maseaua de minte.

da astea-s amintiri din copilarie, nelutzule. atunci parca nu era jegul atat de mare, parca nu erau atat de multe banchete infrumusetate cu briceagul si parca nu putea a tigan in halul in care puteau ultima oara cand am folosit un tren al mortii.
era iarna, nelutzule si eu ma intorceam de la cluj. mergeam cu acceleratu, legitimatia de revolutionar nu mi-a mai folosit, era plin intercity-ul cu revolutionari d'astia ca mine, asa ca nu am mai gasit loc.
era un frig de-mi urlau celulele a pustiu; m-am vazut nevoit sa impart singura bancheta libera cu un taran care putea cumplit a oaie, cu tot frigul din tren. geamul nu se inchidea bine, un curent teribil imi sfredelea creierii, ceea ce nu era o problema exagerat de mare, de vreme ce oricum nu puteam sa-mi aud gandurile din cauza suieratului. amortit, cu o senzatie de somn in transee, am perceput un suierat diferit, urmat de un pocnet; un geniu de la tara tocmai aruncase cu o piatra in geamul trenului, iar piatra strabatuse vagonul si iesise pe partea cealalta. ceea ce nu credeam ca ar putea fi posibil. dar cand stapanul mioritei arunca cu piatra, spatiul si timpul se curbeaza, probabil. nu m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca piatra ma lovea in cap din superstitie, inca mai aveam drum lung de strabatut si nu vroiam sa atrag piaza rea. apoi au inceput sa curga cersetorii, unii dintre ei agresivi. la o statie s-a urcat o haita de tigani, care au tinut neaparat sa ne cante ceva. n-am retinut decat o strofa: "rup paru' din gard"; dupa ce au terminat, au vrut bani. nu intentionam sa le dau, dar judecand dupa graba celorlalti calatori de a se conforma, mi-am spus ca nu e o idee buna sa ma pis impotriva curentului. dupa privirile pe care mi le-au arucat, as fi jurat ca nu au fost multumiti cu suma pe care le-am donat-o, dar, din fericire, se apropia statia la care trebuiau sa coboare.

in caz ca te intrebi, da, am supravietuit, nelutzule; am racit cobza si atat. plus ca am facut drumul pana acasa pe jos; banii de taxiu tocmai plateau o vodca la carciuma din satul tiganilor.

transportul in comun

32.
bai nelutzule, iarta-ma ca-ti stric bucuria, acum ca s-a mai intamplat ceva nasol pe-aici prin iad, da tocmai am auzit ca s-o organizat francofonia in satul tau, si vroiam sa te intreb cati bani au facut fetele;

hai ba nelutzule, ca glumesc; vroiam sa iti vorbesc despre transportul in comun, de fapt. imi amintesc ce exercitii de viteza/rezistenta/indemanare bagam dimineata, cand eram eu mai mic si foloseam autobuzul;

mai intai, simteam incordarea generala, cand autobuzul aparea la orizont; apoi, priviri repezite, de animal de prada, prin care fiecare-si evalua adversarii din preajma. tensiunea crestea cand autobuzul se apropia suficient de mult ca sa vedem ca oameni stau pe scara. asta era punctul culminant pentru batranii mai slabi de inima; unii dintre ei nu rezistau socului.
apoi autobuzul oprea in statie: in 25% dintre cazuri. atunci se dezlantuia urgia: "bai, nu da la operatie!", "nu mai trage domne, ca-mi rupi haina!!", "avansati, bai, nu vedeti ca-i lume pe scara? 'tu-va muma-n cur de hodorogi!", "stai, maica, ca ma calci pe cap.." etc. atunci, abia atunci, realizai cate parale faci. in situatii dintr-astea se calesc oamenii. e clar ca ala care arunca batrana lesinata jos ca sa-i ia locul are cele mai multe sanse sa se realizeze in satul tau.

partea misto incepe in momentul in care se urca controlorii. doi tigani cu mutre de cioclii si doi baieti burtosi de cartier; echipa de soc, special aleasa pentru a aplica legea. unul dintre ei prinde un mos de gat taman cand omul ajunsese langa compostor. "ce faci bai, furi statu?" "huoo! la munca! nenorocitilor!" - reactioneaza multimea fara bilet. aia cu abonamente se retrag discreti dintre controlori si ceilalti beligeranti. o batrana incepe sa loveasca isteric cu poseta. un tigan ii da una peste batic si o linisteste pentru o lunga perioada de timp. se apropie statia; aia fara bilete se retrag inspre usi. autobuzul opreste, usile se deschid: aia fara bilet o iau la fuga. controlorii prind doi cetateni supraponderali si-un copil, ii inghesuie intre doua chioscuri si incep negocierile. autobuzul pleaca iar potentialele victime rasufla usurate. o noua zi incepe, de-acum; ce-a fost mai greu a trecut.
sa ne comportam civilizat, cetateni! nu aruncati biletele compostate pe jos! uniunea europeana e cu ochii pe noi. iar noi cu ochii pe portofelul ei.

dujmanii

31.
ia sa inventariem putin dujmanii satului tau, nelutzule, ca ei sunt de vina ca esti tu in rahat;

pai in primul rand vin ungurii, evident! iar ungurii, asa cum stim cu totii, vor ardealul. de ce vor ei ardealul? ca sa alerge cu caii lor de pusta de colo-colo, desigur.
apoi, vin evreii; astia-s intotdeauna responsabili de toate relele, is mai rau ca ungurii; ei nu vor ardealul, ei vor banii nostrii. mai bine le dam ardealu.
urmeaza, desigur, tiganii; astia-s murdari, agresivi, hoti. din cauza lor, guvernul nu poate elabora/respecta legi. de fiecare data cand politia e pe urmele unui criminal, o gasca de tigani fantoma le fura mobilul crimei; imediat ce incoltesc vreun corupt, vine gasca de tigani fantoma si fura flagrantu sa-l vand la fier vechi.
un alt dujman e incalzirea globala; care face ravagii de cand unii au defrisat padurile. cum luptam impotriva incalzirii globale? simplu: taiem caldura in apartamente, iarna.

avem si un prieten; rusul e prietenul nostru, ne uneste aceeasi marca de vodca. in rest, am vrea sa fim prieteni cu toti aia bogati, ca poate le scapa ceva si-n buzunarele noastre; ii iubim pe americani, francezi, englezi, nemti, italieni, etc. ii iubim asa cum il iubim pe vasilica la crasma, atunci cand face cinste. sunt curios sa vad ce o sa se intample cand vasilica nu o sa mai faca cinste.

cultul sefiei

30.
sa vorbim putin despre cultul sefiei la tine in sat, nelutzule;

am dat o cautare pe google romania, pentru cuvantul "sef"; am gasit 2.300.000 de pagini; pentru cuvantul "cetatean", in schimb, n-am gasit decat 754.000 de pagini.

am cautat, apoi, "boss" si "citizen": 163 mil, respectiv 153 mil.

inteleg, deci, ca la tine in sat seful e de trei ori mai apreciat decat cetateanul. de parca n-am avut ocazia sa experimentez adevarul asta pe propria-mi piele.

"sefu, da si mie un ban!", "sefu, maine dimineata e gata, promit!", "hai, sefu, sa ne intelegem ca am copii acasa.."
sefu e un personaj important la tine in sat. el tine loc de institutie, oriunde s-ar afla. ca-i sef de gara, de militie sau de birou, sefu e cel care tine painea si cutitul, cel care face legea. ceea ce, desigur, ii determina pe muritorii de rand sa viseze la sefie; imi amintesc de o poveste misto cu o mica intreprindere care a dat faliment, pentru ca toti angajatii erau sefi, mai putin femeia de serviciu.

dar nu este suficient sa fi sef: e imperios necesar sa te si comporti ca atare, altfel iti pierzi respectul subalternilor. un sef care nu injura, nu loveste sau nu pedepseste nu-i sef. concetatenii tai au rezumat trasaturile sale esentiale in trei cuvinte: seful taie si spanzura.

eliminam, astfel, din start orice persoana cu bun simt si cu o bruma de respect pentru institutii, legi si cetateni din cursa pentru sefie. liderul trebuie neaparat sa fie mitocan, insensibil, coltos si politicos numai in fata superiorilor.

sa luam pilda liderilor satului tau: .. am avut intentia sa-i numesc, dar ii stii si tu foarte bine; poti sa spui tu, nelutzule, cu mana pe inima ca nu reprezinta poporul? poti tu sa spui ca idealul vostru de sef e un ins delicat, respectuos, inteligent, sincer, dar ca nu stiu cum naiba se face ca numa aia badarani, inculti si egoisti ajung sa va reprezinte?

aia e, mai nelutzule, am impresia relatia asta sef-subordonat e copia fidela a relatiei taran-bou in jug. adica, nelutzule, taranii au observat ca daca-si bat bine boul si il lasa namancat, asta incepe sa le stie de frica si lucreaza mai cu spor. d-aia nu se prea mira cand, odata ajunsi in fabrica, maistru se comporta cu ei exact asa cum se comportau ei cu boii lor, inainte sa vina colectivizarea.

asta-i modelul care se perpetueaza din mosi stramosi, d-aia ne jucam asa de bine rolul de sclavi prin tarlaua de capsuni a occidentului, d-aia, atunci cand avem ocazia sa ne luam viata in maini incepem sa bocim dupa sefu, care el le stia pe toate si nu mai era nevoie sa facem nici un efort.

da stii care-i faza cea mai caraghioasa? individul protesteaza impotriva conditiei sale de sclav in singurul moment al vietii lui cand i s-a redat demnitatea.

mituri

29.
sa vorbim putin despre mituri, nelutzule;

unul dintre cele mai raspandite mituri se refera la potentialul turistic al satului tau; nelutzule, nu vreau sa te dezamagesc, dar daca turismul ar fi fost capabil sa scoata o tara din rahat, multe tari sud-americane ar fi prospere. jamaica, republica dominicana, etc. ca sa nu mai spunem pe ce culmi de civilizatie si progres ar fi ajuns thailanda, avand in vedere numarul pedofililor care se inghesuie sa-si cheltuiasca banii acolo.
in toate tarile sarace banii ajung la rechini; care nu se grabesc sa-i distriubuie fiecaruia dupa nevoi, asa cum iti imaginezi tu.

si, oricum este o utopie sa iti inchipui ca poti pune bazele unui turism civilizat intr-o tara in care aia care-si permit nu respecta nici una dintre regulile jocului.

tu speri intr-un viitor mai bun, nelutzule, da mos craciun nu exista, ca sa ti-l faca cadou; in lumea intreaga creste distanta intre paturile sociale. satul tau nu face exceptie, daca ar fi sa-i urmarim evolutia; ba mai mult, distanta asta a crescut intr-un ritm infiorator si continua sa creasca.

tu-ti imaginezi ca, odata satul tau primit in comuna, viata ta va fi automat mai buna; te inseli crunt, nelutzule, tot rechinii vor fi aia care vor profita. crezi ca investitorii vin in satul tau pentru ca sunt extaziati de calitatea muncii tale? nu, ei vin doar pentru ca vremea sclavilor a trecut, iar singurul lucru care le-a mai ramas este sa gaseasca oameni liberi care sa munceasca pe mancare si cazare, asa cum e cazul in satul tau. de ce crezi tu ca primesti bonuri de masa?

hai sa luam o pauza, ma duc sa-mi pun de-un ceai.

asa. sa revenim.

un alt mit des intalnit se refera la cultul ospitalitatii; eu as vorbi, mai degraba, despre cultul neincrederii.

nu stiu cum de iti poti imagina ca intr-un sat in care toata lumea pacaleste pe toata lumea poate exista ospitalitate. putem vorbi de naivitate, in creierii muntilor, dar in rest, in aglomerarile urbane, neincrederea-si arata coltii din toate pozitiile.

imi spui, apoi, ce sat de oameni buni si iubitori de oameni sunteti voi. pai, nelutzule, crezi tu ca degeaba suntem cunoscuti in lume ca natia care-si abandoneaza copii? stiu, o sa-mi spui ca majoritatea-s tigani. dar tiganii aia sunt tot romani, ar trebui sa-ti asumi faptele lor, asa cum iti asumi gusturile lor in materie de muzica si de idealuri.
da' oamenii sunt saraci, spui tu; e adevarat, dar daca toti saracii din lumea asta si-ar abandona copii, am avea un procent de 90% orfani.
http://www.romanianchildren.org/home.html

nu sunteti numai iubitori de oameni, sunteti iubitori de animale in egala masura. d-aia majoritatea cainilor vagabonzi au rani purulente, jumatati de cozi sau urechi sfartecate, pentru ca incercati sa-i iubiti cu pietre. acuma o sa-mi spui ca se musca intre ei; te-as fi crezut, nelutzule, daca nu as fi fost martorul atator scene de cruzime. "da si ei sunt de vina!" imi urli tu in ureche; e adevarat, nelutzule, e drept ca va mai si capseaza din cand in cand, am patit-o si eu, da asta nu-i un motiv sa haituiesti toti cainii pe care-i intalnesti. sa presupunem ca ma ataca un negru, pe-aici, pe strada; conform viziunii tale, ar trebui sa bat toti negrii mai mici ca mine pe care-i intalnesc incepand din ziua respectiva.

sa mai vorbim putin despre sarbatori

28.
asa, nelutzule, ia loc; mai vrei zahar? nu-i bine, strici gustul cafelei.

hai sa mai vorbim putin despre sarbatorile alea pe care le aduci mereu ca argument cand vrei sa convingi lumea cat de napastuit esti tu aici.

primul semn ca se apropie sarbatorile - se inmultesc cersetorii si devin mai agresivi. apoi, fetzele cetatenilor se lumineaza putin: se apropie luna in care bem si mancam, par sa spuna.

popii incep sa iasa la strans de bani. daca nu acum, atunci cand? mai intai, casierul alearga pe la toate usile si le face semn cu creta la aia carea accepta sa se lase pacaliti;

unii accepta de gura lumii. imi amintesc ca l-am vazut odata pe un vecin desenandu-si singur o cruce pe usa. e de bine sa ai usa mazgalita cu creta.

apoi, incep vizitele; daca nu ai reusit sa-i imbeti pe oaspeti, se cheama ca nu esti o gazda buna.

urmeaza colindatorii; la unii le deschizi de frica, ca-i stii din cartier si poate te tin minte. pe-afara, hoarde de tigani chinuie o bucata de blana pe care au botezat-o, pompos, urs. te uiti atent la ei, ca sa-ti dai seama care-i ursul. te prinzi, intr-un final, ca ursu-i ala care nu canta la nici un instrument.

urmeaza o chestie care clampane, numita capra. asta-i mai usor de recunoscut, ca-i imbracata in hartie creponata.

cat esti in apartamentul tau e ok, dar daca te-au prins pe strada, trebuie sa le dai ceva, ca te inghesuie si le ghicesti pofta de linsaj in priviri.

in ajunul craciunului febra cumparaturilor atinge apogeul. cetatenii se bat ca niste zmei cu plasele din dotare pe cate-un taxiu ratacit care circula cu tarif dublu, ca doar nu se intampla mereu sa ai clienti multumiti sa se lase jefuiti.

sa recapitulam putin: avem hoti, excroci, colindatori, cersetori, dementi, petarde care bubuie fara incetare, masini care claxoneaza, turbate, lumea-i stresata, incoltita, - si tu stai pe canapea, nelutzule,plangi si iti amintesti de toate astea; mai, ce frumos era la noi de sarbatori!

mai tii minte cum ne-am dus noi la facultate

27.
mai tii minte, nelutzule, cum ne-am dus noi la facultate, entuziasti, dornici sa invatam, sa ne afirmam... si cum ne pierea entuziasmul, incetul cu incetul, pe masura ce intelegeam ca suntem martori la o bataie de joc de neinchipuit.

mai intai cursul de doctrine politice, unde ni s-a vorbit despre binefacerile comunismului, despre capcanele socialismului si cruzimea capitalismului, de-am crezut, timp de cateva luni, ca suntem subiectii unui experiment.

dar nu eram. profesorul nostru, despre care am aflat ca predase socialismul stiintific, era tolerat in universitate, pentru ca se stia ca e grav bolnav. nimeni nu avea inima sa-i spuna ca s-a cam dus dracului comunismul. a si murit, saracul, in cursul anului doi.

apoi cursul politicianului pe care nu l-am vazut niciodata in facultate, predat de un nepot de-al lui, care ne vorbea despre cat de importante sunt parcurile intr-un oras, la ce distanta de rondurile de flori trebuiesc asezate bancile si alte lucruri la fel de vitale pentru niste viitori sociologi. am dat si examen, serios! bancile trebuie asezate la cel putin 2 metrii de rasaduri! (pe chestia asta am luat un 10)

urma, apoi, cursul de sport. fetele faceau aerobic, noi chiuleam. ni se spusese de la inceput ca singura conditie ca sa luam examenul - da, aveam examen la sport - era sa alergam la crosul "15 noiembrie". numai ca uitase sa ne zica ca trebuie sa si terminam cursa. m-am vazut, astfel, nevoit sa alerg de la un capat al orasului la celalalt, chestie care m-a lecuit pentru totdeauna de jogging.

am avut apoi, un curs cu o fetita foarte nostima, nu stiu cum se numea cursul, fetita vorbea atat de incet incat nu am auzit nici un cuvant la cele trei cursuri la care am fost prezent. dupa care mi-a pierit cheful de pierdut timpul. la sfarsit, ne-a dat cartea din care citise tot anul, sa o tragem la xerox.

cursul cel mai misto a fost ala la care profu, ce tocmai isi pregatea doctoratul, ne dadea de tradus carti de specialitate din engleza, franceza, germana. nu exista alt examen, nu avea pretentia sa cunoastem putina materie pe care o preda; nu ne cerea decat sa traducem cateva zeci de pagini fiecare. lui trebuie sa-i multumesc ca am invatat engleza, dupa un an de tradus.

apoi, acelasi profesor m-a facut sa inteleg ca e mult mai important sa fi prieten cu el decat sa iti pierzi vremea cu statisticile.

nenumarati profesori de exceptie ne-au pregatit, de-a lungul celor patru ani de facultate. unii au cazut la datorie, da nu s-au dezis de la metoda lor, insusita in anii '60. altii au incercat sa ne tina la curent cu noutatile, dar, dupa cateva zile, li s-au terminat noutatile si ne-am reintors la clasici.

apoi a urmat licenta, bataie de joc organizata in stil mafiot, cu negocieri de note si tot tacamul.

d-aia zic, mai nelutzule, ca scoala-i de toata jena in sat la tine. nu doar eu am trait experiente d-astea, am cunoscut consateni de-ai tai care mergeau la scoala cu porcul in portbagaj; macar de chestia asta am fost scutit.

caracteristica nationala

26.
vezi tu, ma nelutzule, e si asta o caracteristica nationala: ne gandim intotdeauna ca mai rau de-atata nu poate fi. chestia asta m-a tinut si pe mine in sat 28 de ani. nu se poate, mi-am zis, nu se poate sa nu iasa nimic daca trag tare!

am trecut peste toate frustrarile, nedreptatile, mizeriile si am bagat ca migu'; eram convins ca doar de mine depinde sa schimb ceva, macar in ceea ce ma priveste. am repetat de nenumarate ori: "trebuie sa iasa ceva, nu ma alunga pe mine astia din satul meu!"

da-s multi si organizati in dezorganizarea lor. dupa cativa ani pierduti, mi-am zis ca poate ar trebui sa incerc si varianta muncii la negru, dincolo. am facut o mica plimbare prin europa, ocazie cu care mi-am lamurit doua lucruri:

1. munca la negru nu e o solutie

2. satul nostru e o mare cocina, noi suntem tratati ca niste caini si depindem de niste porci.

stii si tu, nelutzule, atunci am luat decizia sa plec.

tu speri ca va fi mai bine; eu nu mai sunt atat de naiv. am vazut "ferma animalelor". porcii sunt tot acolo, cresc, in linistea sperantelor voastre noile generatii de porcusori, care deja au scos ratul in lume.

iar partea cea mai nasoala, nelutzule, e ca din ce in ce mai multi consateni de-ai tai incep sa le deprinda apucaturile.

si stii ce ma deranjeaza cel mai tare? ca nu mi-a trecut nici un moment prin cap ca tot ce incercam eu era sa ma integrez intre ei, sa devin si eu porc, pentru ca ma saturasem sa fiu caine.

uite de ce zic ca nu iti dai seama in ce cocina ai trait pana nu o privesti din afara.

daca reuseam, ma regaseam cumva mai linistit? priveam cu alti ochi toate mizeriile din jur? ma indoiesc, nelutzule, ma indoiesc cumplit de chestia asta.

intreba cineva de ce nu ma intorc in romania

25.
intreba cineva de ce nu ma intorc in romania; in primul rand, iau intrebarea asta ca pe o jignire personala! adica ce, am fata de tampit?

nu ma intorc pentru ca nu mai am suficienta conditie fizica sa fugaresc hotii si sa ma bat cu ei. nu mai am nici suficienta rabdare ca sa astept sa termine unul care tocmai joaca sarba pe mine.

m-am invatat sa mananc artificial, nu azot natural; m-am invatat sa ies pe autoruta la plimbare, nu intr-un quest caruia nu-i cunosc obiectivul, personajele si din care nu stiu daca o sa ma mai intorc vreodata. imi lace tara asta a mea, in care nu ma strivesc blocurile de nefamilisti si gardurile de fier ruginit. imi place tara asta, unde saracia nu urla a pustiu, cu mii de guri; imi plac primavara, vara, toamna, iarna, nu anotimpul fara mocirla si ala cu mocirla.

imi place sa ies prin magazine fara sa ma tin, disperat, de buzunare.

imi place ca pot sa-mi cumpar chestii fara sa ma intreb daca-mi mai raman bani de taxiu.

m-am saturat, pentru tot restul zilelor mele de conditia de cetatean de mana a doua.

refuz sa ma folosesc de amintirile placute ca sa mistific realitatea. refuz sa cosmetizez trecutul pentru a-mi pastra tara in suflet. refuz sa ma comport ca un copil care stie ca va fi agresat, dar se duce, totusi, intr-un anumit loc pentru ca acolo-si aminteste el ca erau niste bomboane. gata, bomboanele alea s-au terminat. sunt de domeniul trecutului. n-au mai ramas decat ambalajele, in jurul carora pandesc lupii.