eu, dracula si intrerupatorul

ca tot vorbeam cu cineva despre filme de groaza. pe mine nu un film m-a speriat de era sa ma aia pe mine, ci o carte. eram in vacanta de vara, apartamentul era in renovari asa ca ne mutaseram la bunici, intr-un sat la 6 km de brasov. dar cum eu am urat intotdeauna satul ala, seara ma urcam pe bicicleta si veneam sa dorm in oras.

tocmai imi imprumutase cineva "dracula" lui bram stocker si cum nu puteam s-o citesc ziua, recuperam noaptea, ca trebuia s-o dau inapoi. boon. si intr-o noapte ma apuca pe mine ora 2 citind. cartea creepy, eu intr-o stare de spirit nu tocmai serena. brusc, se stinge lumina. cred ca aia a fost cea mai mare spaima pe care am tras-o vreodata.

stateam pe pat, paralizat, incapabil sa ma misc si auzem tot felul de zgomote ciudate. dulapul trosnea, nailonul care acoperea mobila fasaia, era luna plina si deci nu chiar foarte bezna si aveam impresia ca vad umbre prin camera. nu stiu cat am stat asa, dar pana la urma, intr-o izbucnire de disperare, m-am catapultat de pe canapea direct cu mana pe intrerupator - un salt de cativa metri - si am aprins lumina. acuma probabil ca ma inseala memoria, dar asa imi amintesc, intrerupatorul era stins ca si cum ar fi stins cineva lumina, nu se luase curentul, pur si simplu se inchisese comutatorul.

am coborat zburand peste balustrade, mi-am luat bicicleta si am pedalat pana la bunica-mea.

cred ca ar trebui sa schimb subiectul, ca e trei noaptea si-mi troznesc dulapurile pe-aici

trabantul cu coasa

tot prin vremea aia, am trait si o chestie oarescum traumatizanta. vizavi de bunica, venea la bunici lui un prieten de-o seama cu mine, care avea doi frati, unul de vreo 8 ani si unul mai micut, de vreo 6. toti trei veneau des pe la mine sa ne jucam, cand eram liber.

intr-o zi, doar cei doi mai mari au apcat sa treaca strada.. pe ala micu l-a lovit un trabant. a doua zi a murit, in spital. intrebarea care m-a framantat mult timp dupa accident era daca nu cumva am si eu partea mea de vina: eu ii chemasem la mine. destul de mult timp m-a bantuit imaginea ghemului de om insangerat si a tenisilor lui, imprastiati pe strada.

toate drumurile duc la rotbav

dupa aia a venit revolutia. la revolutie am fost un erou, v-am mai povestit, am si certificat. revolutia a stat putin si a trecut. dupa aia, m-a prins si pe mine fiorul afacerilor. prietenul corci - tiganul de la parter fusese deja cu tac-su in ungaria si venise cu ceva banet, zicea ca vindea papuci si ca daca ma duc si eu ne scoatem de numa, ca de la el nu prea cumpara ungurii, ca-i tigan.

mah zic, buna idee, ia sa-mi fac eu pasaport. ma duc frumos la militie si intreb ce-mi trebuie pentru pasaport. plotonieru ma trimite sa citesc afisul din hol. ma intorc acasa, imi iau ochelarii si ma duc sa vad ce scrie pe afis. nu scria nimic de bie, cica trebuia sa primesc acordul parintilor. ok zic, cu maicamea o sa fie usor, da ce ma fac cu babacu? asta daca aude ca mana de lucru gratuita vrea sa plece in ungaria face ca trenul. ceea ce s-a si intamplat.

si ce m-am gandit eu? adica tiganul, ca mie nu-mi treceau prin cap chestii dintr-astea: sa trec granita ilegal. imi povestea corci cum a trecut varu-su, care avea interdicte, agatat sub tren. bine mah, zic, daca a trecut bivolul ala de varu-su, nu se poate sa nu reusesc si eu.

booon. ne urcam noi in tren directia oradea. bilete din parti, da las ca-i zcem nasului ca is la parinti. no si pe la rotbav - la vreo douazeci de km de brasov - vine controlorul sa ne intrebe de sanatate. tiganul, obisnuit sa minta, zice ca biletele-s la mama. "si-ale tale?" ma intreaba pe mine. "pai... tot la mama.." mah, zice controlorul, adica voi aveti aceeasi mama? "da.."

ca sa fac povestea lunga scurta, calatoria mea inspre budapesta s-a terminat la rotbav.

scoala de bucatari

bun, zic, pastele masii, las ca ma duc eu la scoala si stau acolo pana ma fac major si sa vezi dupa aia ce treaba fac! si m-am bagat la scoala de bucatari, la liceul economic. a fost fun la scoala aia, eram rau, da rau! cum ma enerva unul il amenintam cu mafia tiganeasca. il chemam pe corci si-l puneam sa umble putin prin preajma cu cutitul la brau. a tinut pana aproape de sfarsitul scolii, cand l-am suparat foarte tare pe un oier din bran si l-a fugarit ala pe corci cu tot cu cutitul lui si dupa aia s-a intors la mine.

aveam clasa la etajul doi, singurul etaj fara gratii la geamuri. mare avantaj! faceam prezenta la inceputul orei, apoi saream pe geam si ne opream la crasma de peste drum, la ardealu. in fiecare an diriga ne ducea cu clasa la tib si ala era evenimentul cel mai misto, ala si balul bobocilor. eu nu am ajuns niciodata la tib, ca ii era frica profei sa ma ia. ramaneam sa frecam menta prin oras, eu si inca vreo trei.

faceam ciorbe si tocanite la practica - adica ne uitam si incercam sa le sabotam pe colege. acolo am invatat sa curat cartofi si cam acolo sa oprit competenta mea intr-ale bucatariei. mi-am dat examenul de absolvire din ciulama de pui. puiul l-am rezolvat, dar ciulamaua a ramas pana astazi un mister. am luat cinciul, totusi.

in curtea liceului era internatul. o aripa pentru fete, una pentru baieti. pe aia pentru fete o cunosteam pana la ultimul cotlon. faceam des vizite cu prietenii bardas, marinu si ionita si fetele avea mai mereu cate ceva de baut. beam ca sa ne facem curaj si ne imbatam ca porcii, de aveam curaj, da nu ne mai folosea la nimic. acolo, intr-o seara dupa un minichef, am avut prima experienta erotica, adica asa-i zic eu, erotica, de fapt eram asa de emotionat ca nu am simtit mai nimic. desigur, a doua zi colegi au aflat din gura mea ca am phutut tot internatul sau ma rog, aripa corecta.

hai s-o facem natural

ma tot gandeam la nebunia asta cu mancatul, bautul, futatul, nascutul natural si-mi ziceam ca omenirea nu-i tocmai geniala. pana si medicina devine din ce in ce mai "naturista". pai amaratii aia pe la 1500 faceau toate alea cat se poate de natural si dadeau coltul pe la 40 de ani. ar fi vrut ei sa traiasca cu chestii artificiale si sa fugareasca razese pana pe la 80, da n-aveau know-how-ul.

si s-au muncit ei cateva sute de ani, au facut si niste universitati, au invatat si, pana la urma, cu chiu cu vai, au invatat sa scoata (sau sa bage) ceva din plantele alea care sa fie intr-adevar eficiente. au inventat si o pastila - artificiala, desigur - care sa-i tina tepeni mai mult timp.

si, dupa toata zbaterea asta, stranepotilor lor li s-a nazarit, in decurs de o generatie, ca viata-i prea lunga si ca ar trebui s-o mai scurtam mancand si tratandu-ne natural. s-a ajuns la concluzia ca sa mananci mancare semipreparata e naspa, mai bine iei o gura de papadie din fata casei. daca te imbolnavesti lasa naibii chimicalele alea si bea un ceai de musetel, iar daca nu ti se mai scoala lasa-n sloboz viagra si foloseste-ti imaginatia.

hai, fa pasi. nu cu masina, ca nu mai e buna, polueaza, urca-te pe bicicleta si pedaleaza cu nasu-n teava de esapament a masinii conduse de un retrograd, rugandu-te sa-l tina franele pe retrogradul din spatele tau!

cu colindul

eram mic tare cand am mers prima data cu steaua si cu plugusorul, dar am facut o gramada de bani. e drept ca nu m-am putut bucura de toti, ca si-au luat ai mei zeciuiala (care tot la mine a ajuns, sub forma de haine) da tot mi-a ramas cash suficient ca sa-mi cumpar un ceas electronic.eram asa de mandru de ceasul meu, incat umblam cu maneca dreapta suflecata, ca sa se vada de departe. ieseam in fata blocului, schimbam o vorba-doua cu prietenii, apoi imi priveam, cu un gest natural (pentru care muncisem cu orele in fata oglinzii) ceasul si zicea cu un ton plictisit: "e patru si saptesprezece..". sigur, prietenii imi atrageau atentia ca le-am mai zis si cand a fost trei si patrusopt, ba chiar si patru fara 3 minute, dar eu nu puneam la suflet rautatile astea, ii compatimeam pe bietii copii ca n-aveau si ei ceasuri. ce-i drept, tichi avea unul mai fain, dar el era hitlerist, era normal sa aiba.

ei si cand am vazut eu cati bani se fac cu uratul, mi-am facut un plan de bataie, ca la anul sa pornesc cu o zi-doua mai devreme, sa strang mai mult.si au venit, in sfarsit, sarbatorile. mi-am luat steaua pe umar - o facusem la traforaj si o ornasem cu ceva hartie colorata, dar cum eram un antitalent total la chestii de design, a iesit o ciudatenie diforma, asa ca m-am vazut nevoit sa agat de bat o coala de hartie pe care am scris mare "STEAUA", ca sa inteleaga toata lumea ce reprezinta obiectul. e drept ca am dat si de cativa care nu au inteles nici macar mesajul asta simplu si mi-au sugerat sa adaug un "HAI" inainte de "STEAUA".boon si incep eu sa bat cartierul in lung si-n lat, cu placajul pe umar. numai ca imi scapase o mica chestie, in febra pregatirilor: uitasem sa invat colindul. il repetasem eu de cateva ori pana am ajuns la concluzia ca-l stiu, da nu m-am apucat sa ma verific, asa ca m-am vazut nevoit, dupa cateva rateuri, sa ma intorc acasa sa-mi iau cartea cu mine.

acuma, eram mai linistit, cu cartea in buzunar si steaua pe umar. ajungeam la om la usa, sunam, intrebam daca primeste cu steaua si, daca raspunsul era pozitiv, scoteam frumos cartea din buzunar si incepeam sa citesc din ea. numai ca, ghinionul dracului, nhimeream mereu in blocuri in care nu functiona lumina pe hol, din motive de ciordit becurile de catre locatari, asa ca ma vedeam nevoit sa ma intorc putin cu spatele la gazda, ca sa profit de lumina de la ea din casa.si uite-asa, chiorandu-ma, am am apucat sa intru in cateva blocuri si sa adun ceva banuti. dupa cat de umflat imi era buzunarul, banuiesc ca adunasem de vreo 4-5 ceasuri electronice deja.

numai ca, odata cu lasarea intunericului, lumea a inceput sa petreaca. si, binedispusa fiind, lumea respectiva s-a apucat sa ma cinsteasca cu bere si vin. acuma, chiar daca aveam numai 8 ani, eram deja destul de rezistent la bautura, pentru ca aveam obiceiul sa golesc paharele cu alcool care ramaneau dupa plecarea invitatilor, cand se intampla sa aiba ai mei musafiri. dar nici macar eu nu eram chiar atat de tare la bautura incat sa rezist entuziasmului zecilor de familii de proletari care se simteau jigniti daca nu ciocneam cu ei un paharut.ce s-o mai lungesc, m-am facut ranga. nici nu mai stiu cum am ajuns acasa, ce e sigur e ca mi-am pierdut aproape toti banii adunati pana atunci. noroc ca ai mei n-au bagat de seama ca am intrat, din cauza galagiei vecinilor - carora le multumesc pe aceasta cale, caci, fara ajutorul lor, nu stiu cum as fi reusit sa explic cele 10-20 de incercari de a baga cheia in usa.

nici steaua nu a mai ajuns acasa cu mine, da chestia asta nu m-a deranjat prea tare, oricum nu-mi placea ciudatenia aia. si unde mai pui ca peste cateva zile urma revelionul, deci mersul cu plugusorul. am uitat repede supararea pricinuita de pierderea banilor si am inceput pregatirile pentru plugusor. partea cea mai naspa e ca n-aveam buhai. mi-am luat, deci, bicicleta si m-am dus la bunica-mea, sa deposedez calul de cateva fire din coada, pentru buhaiul meu.ei si cum nu eram expert nici in fabricarea buhaielor, am cam lasat calul fara coada pana m-am declarat multumit. chestie pe care mi-am luat o scatoalca de la bunica, dar, marinimos fiind, am iertat-o: ce stie ea cat de greu se fac banii!

plugusorul a mers bine, fara evenimente neplacute, am strans bani frumosi si mi-am luat o gramada de chestii. problema e ca s-au terminat cam repede si mai aveam de asteptat cateva luni pana la paste, cand imi propusesem sa merg cu stropitul.in disperare de cauza, l-am luat pe corci, tiganul, ca asta canta la acordeon si ne-am dus sa colindam de ziua lui ceausescu. era cam sfarsitul lui ianuarie, daca nu cumva ma insel. eu am invata o poezie, ceva cu conducatorul iubit, o recitam si corci ma acompania la acordeon; dar cum asta nu stia sa cante decat "valurile dunarii", iesea o chestie de tot hazul. nu prea am avut succes cu colindatul de ziua lui ceausescu, abia ce a iesit de doua inghetate.

cel mai misto a fost cu stropitul, de paste: cumparam o sticluta de-aia de parfum de lacramioare, sau asa ceva, cea mai ieftina pe care o gaseam, scurgeam continutul intr-o alta sticluta si lasam doar cam o zecime in sticla initiala, peste care turnam apa. se vede treaba ca de mic am priceput cum merg afacerile in romania: investitie cat mai mica si profit cat mai mare.partea haioasa era ca imi deschideau usa domnisoare care, vazand ce oribilitate de parfum tineam in mana, imi dadeau bani numai ca sa nu le stropesc. initial eram sincer si le ziceam sa stea linistite, ca oricum e mai mult apa, dar apoi m-am prins ca ies mai bine daca le las sa inteleaga ca e parfum concentrat.si uite-asa am tinut-o multi ani la rand - cu exceptia colindului de ziua lui ceausescu, ala s-a intamplat doar odata - pana am implinit vreo doispe ani si a inceput sa-mi fie rusine sa mai merg cu colindul.e drept ca nici pauza nu a tinut mult: dupa ce am mai crescut, mergeam cu prietenii pe la toate cunostintele si ajungeam acasa prastie, dupa vreo doua zile. da asta-i alta poveste si intra mai mult la categoria "come alcoolice" decat "colinde".

alo, a lesinat bunica!

tot prin perioada aia, mi-am petrecut vacanta in satul bunicilor, acolo unde am copilarit. intr-o seara, ne-am adunat mai multi puradei si ne-am dus sa prindem raci. nu stiu cum se intamplase, dar paraul care ocolea satul se umpluse de raci, asa ca m-am intors acasa cu o captura pe cinste: un sac cat mine de mare plin ochi de crustacee. imi inchipuiam ca racii sunt un fel de pui, ii cureti putin, ii prajesti si-i mananci cu mamaliga si usturoi. am tras de sacul ala de mi-au iesit ochii din cap, din capul satului si pana la casa bunicii. odata ajuns acasa, am intrat inauntru si am trantit, asudat, dar mandru de mine, sacul in mijlocul camerei.

se vede treaba, insa, ca bunica nu aprecia delicatese de genul asta si mai statea si prost cu inima, numai asa pot sa-mi explic cum, dupa ce s-a uitat in sac - am vrut sa-i fac o surpriza si nu i-am zis ce am acolo - s-a inmuiat, a dat ochii peste cap si a cazut gramada pe podea. a durat ceva timp pana am facut legatura intre surpriza mea si lesinul bunicii si am cam bagat-o pe maneca. am lasat sacul si am fugit sa anunt vecina ca a murit bunica. ei, dar pana m-am intors eu cu vecina - a durat ceva, femeia s-a apucat sa caute o lumanare prin casa - o parte din raci au evadat din sac. acuma, imaginati-va mutra vecinei cand a vazut-o pe bunica zacand in mijlocul camerei si cativa raci monstruosi dandu-i tarcoale.

facea toti banii, pe cuvant. noroc ca vecina statea mai bine cu inima, ca ma vedeam deja sacrificand un alt consatean.

bunica n-a murit si nici nu n-a zis nimic de toata istoria asta, dar nici nu era nevoie, imi invatasem deja lectia. peste o luna, cand am gasit un pisic jigarit pe strada, l-am lasat la poarta si am intrat s-o intreb pe bunica daca nu ii este frica de pisici.

la strand

verile ar fi trebuit sa mi le petrec la strand, ca orice alt copil obisnuit sa sara garduri. zic "ar fi trebuit", pentru ca m-am vazu nevoit sa renunt, dupa doua escapade. cunoasteti genul de mici monstrii care se distreaza aruncandu-i in apa pe cei mai mici ca ei? ei bine, eu i-am cunoscut indeaproape. nu ii ducea mintea nici macar la atata lucru, sa isi urmareasca putin victima ca sa vada daca stie sa inoate. ultima oara m-au impins in apa in capatul ala in care apa depasea doi metrii. nu mai stiu cine m-a scos, da dupa episodul asta am capatat fobie la orice apa ce depasea juma de metru, o fobie ce m-a tinut cativa ani.

atotputernicul piramidon

eram mic cand am descoperit cafeaua. ai mei nu stiua, da bagam cafea in mine cat cuprinde. ajunsesem ca tweak, bataiam pe loc, eram ca un robotel. una dintre tovarase a observat ceva si m-a trimis la policlinica. aia de-acolo mi-au dat o trimitere catre spital, pentru analize. acuma, nu puteam sa-i spun mamei care-i cauza, asa ca luam piramidoanele alea prescrise de medic, sau ce medicamente or fi fost, ca nu mai tin minte. binenteles ca, imediat ce am renuntat la cafea, mi-a trecut. acuma, mama credea ca piramidoanele alea-s miraculoase si multi ani, pana m-am indurat sa-i spun adevarul, imi dadea piramidoane, orice as fi avut.

discoteca

pe la 12 ani, cred, m-am dus pentru prima data la disoteca. eram cu niste prieteni si am zis sa iesim la agatat. de fapt, vroiam doar sa vedem cum arata o discoteca. acuma nu stiu daca va mai amintiti, da in discotecile din romania umbla oameni tari in umar si coate. tot prostu care trecea pe langa noi, se simtea obligat sa ne loveasca, asa, in trecere. dulaii de discoteca isi marcau teritoriul.daca ar fi sa contabilizez ce am retinut din prima iesire la discoteca, lucrurile ar arata cam asa:

- cel putin 5 persoane ne-au intrebat, respectuos, daca nu cumva vrem sa ne-o luam pe coaja.

- cel putin 10 ne-au calcat sau ne-au imbrancit.

- cel putin 20 au ras de noi.- cel putin... de fapt, nu stiu cati au fost, da la iesire ne-au fugarit unii de-au bagat spaima in noi.intr-un cuvant, ne-am distrat de minune.

ne-am distrat intr-un asemenea hal, incat nu am mai calcat prin vreo discoteca pana pe la 16 ani.

sah - cum m-am apucat si de ce m-am lasat

la un moment dat, m-am apucat de sah. de fapt, am fost obligat sa ma apuc de sah de catre tovarasa nadejde, care era ceva campioana nationala sau pe-aproape. piaza rea o adusese pe tovarasa asta in acelasi bloc cu mine, sa-mi ia mingea din picioare si sa-mi puna niste bucati de lemn in mana. n-am avut incotro, ca nu-s ce afaceri avea mama cu tovarasa de-i promisese ca o sa ma trimita la club. ceea ce a si facut. intai m-am dus din obligatie, da cand m-am prins ca tovarasa putea sa-mi dea scutiri ca sa chiulesc de la scoala, am devenit un sahist impatimit.si iata-ma bataind pe un scaun, in fata lu nisipeanu cel mic, care ma batea de-mi suna apa in cap. e si normal, eu inca incurcam piesele intre ele iar asta mic, nascut cu ele in mana, juca aproape fara sa se uite la tabla. "las ca te prind io la fotbal, aschimodie!", imi spuneam in gand, continuand sa joc rolul de sparring partner pentru asta micu.no, da acuma incepeau competitiile si eu ma ofticam de numa, ca adusese tovarasa nadejde niste cupe beton, iar eu eram aproape sigur ca n-o sa trec de primul tur, deci n-aveam nici o sansa sa ma vad posesorul uneia dintre cupele respective. asa ca, impreuna cu un coleg la fel de bun ca si mine, ne-am gandit sa ciordim o cupa. acuma nu se putea, ca erau incuiate, dar stiam de la concursurile de dinainte ca, in ziua z, or sa stea toate insirate pe masa, in spate.

si vine ziua cea mare. competitie inter-cartiere, sau asa ceva, da pentru mine era echivalentul campionatului mondial. no si incep jocurile. eu, hotarat sa termin repede, sa ma vad odata in spate, langa masa cu cupe, nu prea eram atent la mutari, pana cand am observat ca partenerul e si mai bata ca mine. mai sa fie, mi-am zis, ce-ar fi sa-l bat p-asta? daca am o sansa? si iata-ma concentrat, asudand asupra tablei de carton. am si uitat de cupele frumos aliniate in spate. trec, deci, de primul partener. si - surpriza - al doilea e tot bata! ba, imi zic, hai ca te-ai scos, tot iti folosesc la ceva partidele cu aschimodia aia mica.si-i dau inainte. mah, si ma izbeste asa, deodata, o revelatie: sa stii - imi zic - ca ca prapaditii astia de la clubul steagu rosu is tot d-astia, luati cu japca de pe terenul de fotbal, ca si mine. no si bag mare, ma chinui sa-mi amintesc deschiderile alea de ni le predase tovarasa, incep sa am flash-uri cu mutarile aschimodiei, de pe vremea cand se juca cu mine si ajung sa trec de cativa adversari.

ca sa fac povestea lunga scurta, pana la urma m-a eliminat unul, dar ajunsesem destul de sus, asa ca m-am ales si eu cu o cupa, una d-aia mica, dar cupa totusi. si uite-asa, bafta prosteasca m-a impiedicat sa devin un infractor juvenil.binenteles ca mi-am luat-o in cap dupa aia, dar nu m-a tinut mult. dupa competitie, am ajuns iarasi sa joc cu nisipeanu si mi-a pierit cheful de sah. ala tot fara sa se uite la tabla ma batea. si cum la varsta aia nu suportam sa pierd, m-am lasat de sah.

tabara groazei

prima tabara am experimentat-o in vara de dinaintea clasei a doua. am fost la tulcea si a fost naspa. zaceam toata ziua si cantam cantece patriotice, ne plimbam cu vaporul si beam apa fiarta si racita. cabanutele in care am fost cazati aveau gauri in pereti, geamuri sparte si niste chestii ca niste plute de lemn acoperite de o saltea amarata, subtire si patata care, in jargonul taberei, se numeau paturi. faceam echipe. grupati pe zone si jucam fotbal. eu jucam in echipa ardelenilor si luam mereu bataie de la moldoveni care, culmea, mai jucau si in picioarele goale.cam asta era toata activitatea oficiala. in rest, ne caleam in luptele cu tantarii. dupa stingere mai auzeai inca vreo ora buna plesnituri de papuc in peretii baracilor, semn al ofensivei disperarii. m-am intors din tabara schelet ambulant, de-a apucat-o pe mama plansul cand m-a vazut. ca s-o linistesc, i-am zis ca are un fiu calit, devreme ce am fost unul dintre putinii care nu s-au imbolnavit acolo. cred ca de-aia tabara din tulcea a fost prima si singura tabara in care am mers (ar mai fi una, da asta s-a intamplat mult mai tarziu)

pet-ul cacacios

tot prin vremea aia, imi cumparasem un cobai. era un sobolan simpatic foc, cu blanita in trei culori: alb, maro si portocaliu. sobolanul asta traia in libertate deplina, umbla prin toata casa si dormea in pat cu mine. acuma nu am decis sa-l las liber din considerente umanitare, nu, ci din cauza ca un acvariu ma costa cam de cinci ori mai mult ca sobolanul respectiv, ceea ce era strigator la cer, mai ales in conditiile in care stransese bani pentru soarece economisind vreme de vreo doua luni.numai ca pet-ul meu avea un defect: nu se usura niciodata. sau cel putin asa credeam eu, devreme ce, la o luna de cand il aveam inca nu gasisem prin casa caca de sobolan. poate ca digera foarte bine, mi-am spus.dupa inca cateva saptamani, cum tocmai se apropia pastele, mama s-a pus pe curatenie generala. ei si cum trebaluia ea prin camera mea, numai ce o vad odata ca iese cu o falca-n cer si cu una-n pamant, strigand la mine sa-mi iau soarecul si sa-l scot afara, ca daca-l prinde il arunca pe geam. eu, mirat de o asemenea izbucnire, stiindu-mi pet-ul pasnic, m-am dus sa vad grozavia care o suparase pe mama. si ce sa vezi, in spatele bibliotecii se adunase un munte de caca uscat. se vede treaba ca soarecul meu nu avea o digestie chiar asa de buna pe cat credeam.

e rea lumea, maica!

cam prin clasa a doua, m-am lovit de rautate in forma ei pura; mergeam cu clasa la cules de plante medicinale, voiosie mare, cantam cu avant revolutionar cantece pionieresti si ne bucuram de ziua aia superba de primavara. culesesem un bat de pe drum si toata ziua am cioplit la el, il ornasem cu floricele si figuri geometrice si eram tare mandru de opera mea. no si in timp ce imi admiram eu batul, prefacandu-ma ca strang papadie, se apropie de mine ciobanu giani, malacu clasei. fara nici un cuvant, imi zmulge batul din mana, il frange in doua si-l arunca in timis. asa, fara nici o explicatie. chestia asta m-a lasa complet interzis, nici macar nu am apucat sa zic nimic si nici nu stiam ce naiba ar fi fost de zis. dupa cateva minute, mi-am revenit, si m-am dus sa-l intreb de ce naiba mi-a rupt batu. la care el imi raspunde senin: de-aia. n-am insistat, ca deja se infoiase, da din ziua aia am inceput sa-i studiez atent pe cei din jurul meu.

excrocul de mos gerila

boon. acuma, mancat, baut si cu perspectiva unei nopti albe in fata, imi amintesc de o alta noaptea, de noaptea in care l-am vazut pe mos gerila. era ajunul si eu muream de somn, bunica croseta afundata-n fotoliu iar ai mei bagau, probabil, o invartita la un ceai dansant cu colegii. muream de somn, dar nu m-as fi bagat in pat nici mort. mos gerila avea sa-mi dea socoteala, anul asta, pentru toate perechile de ciorapi si de alte desuuri cu care ma procopsise in ultimii 3 ani. am sa-l apuc de barba si am sa-l intreb de ce colegii mei se laudau cu masinute, trenulete, indieni iar eu eram nevoit sa scornesc vreo minciuna, gandindu-ma cu ura la ciorapii cei noi cu dungulite verticale.ei si enervandu-ma eu singur, acolo, nebagat in seama - frate-miu sforaia cu voiosie iar bunica ii dadea inainte cu crosetatu, m-am trezit ca ma cam lasa puterile. al dracu mos gerila, mi-am spus, incearca sa ma adoarma, sa-mi vare iar pe gat vreo pereche de ciorapi! dar nu! de data asta nu va reusi!m-am dus, pe jumatate adormit, sa-mi iau bunda si caciula, m-am incaltat si am iesit pe balcon, sa-l astept pe excrocul cel batran. am stat ce-am stat, tremurand din toate incheieturile si, la un moment dat, m-a luat asa o moleseala si am atipit. dupa cateva clipe, m-a trezit un zgomot de zurgalai. am sarit repede in picioare si m-am repezit la balustrada. excrocul cel batran tocmai dadea coltul blocului, cu sania lui cu reni! mii de tunete si fulgere, iar mi-a scapat, pramatia!cam atat imi amintesc. m-am trezit apoi, dimineata, cu febra mare si dureri de cap. sub brad zaceau, ca si in anii trecuti, un maieu si doua perechi de ciorapi cu dungi verticale, noi nouti, cu eticheta pe ei.

prima prietena

cu prima prietena, a fost usor: m-am dus la ea la usa, am sunat, l-am rugat pe tac-su s-o cheme putin si am intrebat-o daca vrea sa fie prietena mea. ea a zis da, eu am zis bine. apoi, ne-am luat la revedere si am plecat repede, ca venea randul echipei mele la "baraj". dupa cateva zile a venit vacanta, ea a plecat la tara si, pana in toamna, am uitat ca mi-era prietena, ca ma luasem cu altele.

respiro

stau, asa, la masa mea de brad - sau ce naiba o fi placajul asta - si ma gandesc ca nu ma mira deloc traseul in viata al prietenilor din copilaria timpurie, as zice ca a fost previzibil. d-aia zic ca, la o adica, putem intr-o anumita masura vorbi de destin. nu mi-s vreun fatalist, da vad ca, in linii mari, viitorul nostru pare deja decis inca din copilarie si ca, daca nu intervine vreun accident sau vreo ruptura oarecare, ajungi exact acolo unde trebuie sa ajungi.acuma, n-as putea sa zic cat e conditionare sociala si cat e merit sau vina personala in toata ecuatia asta, dar presupun ca nu noi suntem la panoul de comanda. la asta ma gandeam si gasesc destul de trista ideea.

monolog terapeutic (3)

desi primii cinci ani din viata mi i-am petrecut la tara, nu pot numi perioada aia "copilarie" pentru ca nu-mi amintesc mai nimic de-atunci. era un loc unde nu se intampla niciodata nimic si unde caruta era printre lucrurile cele mai sofisticate. imi amintesc doar de bunatatea bunicilor mei, de dupa-amiezile calde, mirosind a iarba proaspat cosita si de matusa mea care mi-a spus povesti pana in seara in care a murit. avea cancer.totul a fost bine si frumos, pana cand m-au mutat la cealalta bunica. acolo, dupa-amiezele aveau miros de balegar, pe strada circulau mai multe masini decat carute, era mereu zgomot si bunica-mea era mereu artagoasa. eram, deja, mai aproape de oras. la propriu: satul se afla la 6 km de brasov.

n-am rezistat mult acolo. sau, mai bine zis, bunica-mea nu a rezistat cu mine. am plans pana a venit maica-mea sa ma ia si, uite-asa, am ajuns in oras.oricum, satul ala de aproape de oras a fost blestemul meu; timp de mai multi ani, am batut drumul aproape zilnic, cu bicicleta, pana in sat, sa aduc, de la bunica-mea, lapte si oua. avea taica-miu o idee fixa cu puii de gostat si laptele indoit cu apa de la alimentara si eu trebuia sa sufar pentru aia. bagam cate 6 km dus-intors, pe o semicursiera de-aia ruseasca, cu cadru. cum eram inca mic, nu puteam sta normal pe bicicleta aia, trebuia sa ma bag pe sub cadru. dupa 12 km, ramaneam cateva minute stramb, pana reuseam sa ma dezmortesc. in plus, stateam mereu stresat, din mai multe motive: in primul rand, sa nu ma prinda militia si sa-mi desumfle cauciucurile, sa fiu nevoit sa car magaoaia in spinare pana acasa. apoi, sa nu ma muste cainii care ma fugareau mereu cand treceam pe langa CAP. si, in fine, sa nu ma intalnesc cu tiganii de bantuiau prin zona, sa raman fara bicicleta. dintre toate astea, am patit-o numai cu militia, pana la urma.

imediat ce am implinit 6 ani, m-au dat ai mei la scoala. cum lucrau amandoi, mi-au pus ghiozdanul in spate si mi-au zis sa ridic mana atunci cand il vad pe ionut - copilul unei prietene a mamei - ca ridica mana, cand o fi sa ne repartizeze in clase. teoria ca teorie, aia imi era clara, dar cand m-am trezit in furnicarul ala de lume, am si uitat cum arata ionut, asa ca am ridicat mana la prima strigare, ca nu cumva sa raman pe dinafara. si uite-asa, ionut a intrat intr-a I-a D iar eu intr-a I-a A. mare paguba, si-asa nu-mi placea ionut.

monolog terapeutic (2)

ar mai fi tiganul corci, am povestit putin mai devreme despre taica-su, asta de care zic acuma e juniorul. p-asta nu-l suporta nimeni cu exceptia mea. imi povestea ce a mai furat, cati bani a mai facut din cersit si-mi platea biletul la film, cand nu tinea faza cu sprintul pe langa taxatoare. problema era ca, devreme ce el platea, el alegea filmul. am vazut la filme indiene in perioada aia de mi-a ajuns pentru toata viata. plangea tiganul la filme de sarea camesa pe el, cu bocete, muci si lacrimi de crocodil.ii placeau, insa, si filmele chinezesti, cu karatisti zburatori - alea-mi placeau si mie. dupa ce am vazut "biciul fermecat", ne-am hotarat sa mergem sa ne inscriem la karate. ne-am dus la o sala in cartier si ne-a luat in primire un sensei cam prapadit. (peste cativa ani, senseiul asta se apuca de afaceri si pornea primul joc piramidal gen "caritas" din oras; i-au prins bine antrenamentele, banuiesc, cand l-au incoltit aia de-si pierdusera banii)ne-a bagat senseiul asta intr-o sala de sport neincalzita - era iarna - si ne-a luat cu abureli, ca vezi doamne, sala e neincalzita ca sa ne calim noi, nu pentru ca n-a vrut el sa plateasca si caldura. am bagat acolo, cot la cot cu tiganul, vreo doi ani. mi-a pierit entuziasmul si m-am lasat atunci cand, la liceu fiind, m-a batut un cioban din bran de mi-au sarit capacele. dupa aia m-am apucat de sah.

cand eram mic, eram un chiulangiu si jumatate. treceam rar pe la scoala. pe taica-miu il durea-n dos, iar mama, saraca, afla numai la sedintele cu parintii. imi petreceam timpul hoinarind prin oras, facand "escalada" prin muntii din jurul brasovului - apropo, ca tot se vorbea de jocurile periculoase ale copiilor, cand ieseam cu tiganul de la un film de karate, tineam neaparat sa ne cataram si noi pe ziduri, ca aia din film. ma si mir cum nu am cazut niciodata, ca ajungeam, uneori, la inaltimi serioase, de ne era teama sa ne mai dam jos. odata ne-am catarat pe turnul alb si am ramas blocati pe la jumate; s-au adunat o multime de gura casca si am scapat cu bine doar pentru ca s-a gasit unul mai dezghetat sa adunca niste cutii de cartoane si crengi sub noi si ne-a asigurat ca, daca cadem, o sa ne alegem doar cu julituri. chestia asta ne-a dat impulsul ala psihologic de care aveam nevoie ca sa iesim din starea aia de crispare.ce e drept, aia a fost ultima data cand am mai facut "escalada".

corci sta intr-un bordei, intr-un sat de pe langa brasov, are o nevasta boccie si doua fetite. a dat in patima alcoolului si-i o ruina. da eu tot o sa-mi amintesc de el ca de copilul ala zdrentaros care plangea la filme si care fugea de minge, daca venea cineva inspre el, atunci cand jucam fotbal.

monolog terapeutic (1)

boon; trebuie sa incep prin a spune ca-s prima generatie crescuta la oras. nu numai eu, toti prietenii din copilarie erau in aceeasi oala. am copilarit pe strada "partizanilor", in cartierul "tractoru". aveam prieteni care locuiau pe "proletarilor" si pe "tablei" desigur, tablagii si proletarii erau inferiori partizanilor, de-aia s-a intamplat de nenumarate ori sa ne incingem cu pietre, pana sa ajungem sa ne cunoastem. printre prieteni era unul pe care-l poreclisem tiki. habar n-am cine i-a zis prima data asa si nici nu stiu de la ce vine numele, da tot cartieru il stia de tiki. tiki asta era un nesuferit si jumatate, da la varsta aia nu prea faceam selectie. daca apucam sa schimb o vorba cu cineva, se chema ca suntem deja prieteni. tiki avea rude in germania si primea regulat pachet. pe chestia asta nu-si mai incapea in pene de mandrie si vroia sa fie sef la orice joc. il lasam sa fie sef pana se termina pachetul, apoi redevenea "hitleristu" (in paranteza fie spus, observ, mai nou, ca nu e neaparat nevoie sa fi copil ca sa dai porecle dintr-astea oamenilor) tiki avea si video, da nu prea putea sa se uite ca-l teroriza tac-su. da cum pleca zbirul de acasa, cum ne buluceam la usa "sefului" - observati ca, dintr-o data, nu mai era hitlerist. ne uitam la toate porcariile, da punctul forte il constituiau filmele porno. era destul de ciudat sa te uiti asa, fara sonor, da altfel nu se putea: trebuia sa auzim trabantul zbirului, in caz ca aparea pe neasteptate.

la tiki am vazut si primele reviste porno, da, din pacate, erau cu homosexuali. banuiesc ca tacsu avea ceva inclinatii, insa n-am nici o dovada. tot de la el luam si pif-urile, omul avea o colectie intreaga, ajungea sa-i zici: "ba, ce tare esti!" ca se topea tot si-ti manca din palma. ca niste diplomati ce eram, aveam toti reviste daruite de tiki. partea nasoala pentru el e ca era foarte dezvoltat pentru varsta lui - pe la 9-10 ani, ne-a aratat, foarte mandru, ca incepuse sa-i creasca parul pubian. binenteles ca l-am facut cum ne-a venit la gura pentru ideea aia cretina de a ne arata podoabele, da ne-am si ofticat: uite ba, al dracu hitlerist, dupa ce ca are video, pifuri si primeste pachete, acuma si asta! uite cum au unii de toate si altii nimic!

de ce zic ca era nasol de el din cauza ca era prea dezvoltat pentru varsta lui? pentru ca si-o lua pe coaja cel mai des. cel putin cand nu era danutz de fata, sa ne scoata din belea, care cum avea ceva cu noi il prindea si-l batea pe tiki. "p-astia mici ii inteleg" zicea agresorul, "da tu, ditamai galiganu, sa-mi zgarii masina? pai se poate?" si jap! freza tunsa numaru unu a lui tiki se inrosea instantaneu. partea haioasa e ca tiki era aproape cel mai mic dintre noi, ca varsta, da se vede treaba ca pachetele din germania si mancarea din belsug vin la pachet cu neplacerile, mai ales in lumea proletara.

asa cum banuiti, tiki era laudaros la culme. cand tac-su avea trabant, era clar ca una dintre cele mai bune masini din lume is trabanturile. sigur, ii ziceam noi, la trabant nu se pune problema in cat timp ajunge la 100 km/ora ci DACA ajunge la viteza aia. da pe tiki nu-l atingeau rautatile noastre. era genul de individ care daca nu minte exagereaza, dar o face cu atata convingere incat ajunge el insusi sa creada ce zice.dupa ce taica-su si-a vandut trabantul si si-a luat un audi vechi, pe care l-a tinut doi ani fara toba de esapament, audi-ul devenise, evident, cea mai buna masina din lume, chiar mai buna decat trabantul. avea o explicatie chiar si pentru lipsa tobei de esapament: era o masina sport si asa-s masinile sport in germania. initial ne-am straduit sa-i explicam ca masina lu tacsu era asa de ruginita incat nu mai avea unde sa sudeze toba, da cu tiki nu tin argumentele astea, el STIA.

nu stiu ce s-a mai ales de tiki, de altfel, e singurul dintre prietenii din copilarie cu care nu am mai pastrat legatura. era genul de individ cu care nu te imprietenesti decat din interes, mai ales ca devenise de-a dreptul patologic de la o anumita varsta. ultima informatie despre el dateaza de vreo 10 ani, cand i-am vazut odata poza in ziar; avea spatele invinetit, ii sfidase pe unii pe trecerea de pietoni si l-au batut aia de l-au schilodit. banuiesc ca intelegeti de ce stirea respectiva nu m-a mirat deloc;