Site Meter Despre: 2011-11-06

Thursday, November 10, 2011

zibzarul

ca sa aiba noima ceea ce vreau eu sa povestesc aici, trebuie sa incep prin a informa cititorul (daca sunt mai multi, fac cinste, ca doar n-oi saraci din 3 beri) ca in copilarie, pana pe la 4-5 ani am crescut la bunicii mei unguri si nu stiam o boaba romaneste, muream de sete cu taica-meu care nu intelegea o boaba ungureste langa mine.

apoi m-au luat ai mei in oras si am inceput sa invat prima limba straina. mergea destul de bine, le mai incurcam cateodata, dar nu se mai punea problema sa mor de sete.

si intr-o buna zi de vara, cu cateva luni inainte sa incep scoala, stateam la scara blocului cu noii mei prietenii, copii din bloc (nu stiu cum se intamplase de se hotarasera toti locatarii dintr-o data sa faca copii, de eram cam toti de-o seama) si vorbeam despre lucruri deosebit de importante, cum ar fi bruzli, ciocanitoarea udi si rahan.

si pe cand ne intreceam in pronosticuri privind rezultatele unui meci bruzli-rahan, dan zdrelea se duce la toaleta, sub balconul lui zoli si se intoarce necajit, aratandu-ne fermoarul stricat. "de ce ii zici fermoar?", il intreb. "asa se numeste, cum vrei sa-i zic?!?"

cum intotdeauna am fost un tip marinimos, nu am vrut sa il lasa pe noul meu prieten sa se zbata in ignoranta si l-am informat ca obiectul respectiv poarta numele de "zibzar". dar se vede treaba ca pe unii mai bine il lasi in boii lor, caci individul nu a dat nici doi bani pe bunavointa mea, ba dimpotriva, o tinea una si buna ca chestia aia de la prohab se numeste fermoar. nici dupa ce i-am explicat, logic, ca are zimti, deci e zibzar, caci ambele cuvinte incep cu z nu am reusit sa obtin nimic.

ca sa nu ma apuc sa ma cert cu el, am decis sa ii las pe ceilalti baieti sa transeze daca-i fermoar sau zibzar si spre marea mea uimire, toti in cap - vreo 5 insi - i-au luat partea!

ok, zic, probabil ca astia il plac mai mult pe dan decat pe mine. dar nu era asta, pareau foarte prietenosi. si atunci de ce ii zic cu totii zibzarului fermoar?!?

si atunci am avut o revelatie: toti copii, cu exceptia mea, sunt prosti! prosti si incapatanati in prostia lor! eu eram cu totul si cu totul special si ma astepta un viitor stralucit!!

eh, copilarii... am evoluat intre timp. astazi, sunt mult mai intelept, mult mai citit, mult mai experimentat, nu mai judec atat de superficial. acuma am un test infailibil sa detectez un prost. e simplu, prost e ala care gandeste altfel decat mine! :D