arta compromisului

autoritatile dintr-un mic orasel rus au decis ca e absolut necesar sa aiba si ei o statuie a unui erou. si au ales sa-l imortalizeze pe acela al carui bust e asezat la poarta moscovei. dar, fiind cetateni ambitiosi, nu s-au multumit cu un simplu bust, ci i-au cerut artistului sa il reprezinte calare, sarjand cu sabia.

abia dupa ce statuia a fost gata, au aflat ca eroul ales de ei era un inginer agronom cunoscut pentru cercetarile lui asupra culturilor de leguminoase. si cum orasul nu mai avea buget pentru o alta statuie, s-au gandit sa-si salveze obrazul inlocuind sabia eroului cu o sfecla.

monsieur bonbon

in st-hubert, pe chemin chambly, in fata unei rezidente pentru persoane in varsta sta un batran imobilizat in scaun rulant. sta am zis? nu, zambeste mereu si face semn cu mana tuturor celor care trec prin fata lui. atat vara cat si iarna. atat automobilistilor cat si pietonilor. este monsieur bombon. principala lui activitate, in afara de facut cu mana si zambit este vandutul bomboanelor. monsieur bombon strange bani pentru diverse cauze. nu pentru el, monsieur bombon nu are nevoie de bani. nu prea mai are ce face cu ei, in situatia in care se afla, paralizat in urma unui accident cerebral. dar ii ajuta pe cei din jurul lui.

de fiecare data cand trec pe langa el imi recapat sau, eventual, sporesc bunadispozitie. eu ma "hranesc" cu zambetul lui, iar el se "hraneste" cu zambetul meu, si al tuturor celorlalti trecatori. chapeau, monsieur bombon, lumea-i mai frumoasa cand oamenii nu traiesc doar pentru ei insisi!

http://www.rivesudexpress.ca/Communaute/2011-12-04/article-2823479/Monsieur-Bonbon-transforme-son-handicap-en-force-et-collecte-des-sourires/1

lupta pentru pace

m-am distrat de minune astazi si am zis sa va fac si pe voi partasi. citeam comentariile la un interviu cu tipa care a scris "codul bunelor maniere". femeia afirma, printre altele, cum ca romanii nu-s civilizati.

comentariul 1 ii da dreptate: normal ca nu suntem civilizati, nu avem modele, nu suntem educati, uite cine ne conduce, un marinar care da mana cu toti taranii!

un altul, probabil un istoric, pune lucrurile in perspectiva: ca mai necivilizati sunt aia din transilvania, ca sunt multi unguri, care se trag din popoare migratoare, deci nu au cum sa fie civilizati.

comentatorul 3 crede ca toti cei care au comentat inaintea lui sunt prosti, pentru ca e clar mana imperialistilor care denigreaza tara, folosindu-se de o jidanca ce se ascunde sub nume romanesc.

un altul tine sa o contrazica cu argumente: nu suntem necivilizati, avem olimpici si sportivi de performanta. cineva ii atrage atentia ca nu prea e logica afirmatia, la care i se raspunde ca e un spalat pe creier si ca de aia ca el e vorba in articol.

unul afirma ca e normal sa fim un popor necivilizat, ca s-au imprastiat moldovenii pe peste tot. dupa care se porneste un razboi total, in care fiecare se injura cu fiecare ca sa dovedeasca ca el e cel mai civilizat.

pierre si sensul vietii

un lucru nu-l lasa pe pierre sa doarma linistit: nu stia ce sa faca cu viata lui. isi framanta mintea in fel si chip si nu reusea sa gaseasca un tel rezonabil. "poate daca m-as indragostii.." gandi el si, cum era un tip voluntar, se indragosti pe loc de nevasta celui mai bun prieten.

un timp dragostea asta a lui l-a tinut ocupat. pierre era satisfacut: in sfarsit, viata lui capatase un sens! atata doar ca o multime de complicatii neprevazute - existenta celui mai bun prieten al sau, de pilda, sau faptul ca doamna in cauza il considera doar un bun camarad - il impiedicau sa-si desavarseasca telul. se vazu nevoit, dupa o vreme, chinuit de remuscari, sa recunoasca fata de sine insusi ca nu e facut sa fie fericit in dragoste. poate viata lui are alt tel, mai inalt, poate ca destinul lui e sa se dedice unei cauze care-si propune reasezarea lumii pe noi temelii, o revolutie spirituala menita sa dezrobeasca omul.

astfel, pierre deveni mason. urmatorii ani si-i petrecu organizand ceremonii, tinand catastifele in ordine si straduindu-se sa le faca un rost noilor recruti care deveneau masoni ca sa-si imbunatateasca sansele de a accede la o pozitie buna.

pierre era din ce in ce mai nemultumit de viata lui. vedea bine ca s-a ales praful de ideile lui altruiste si ca a ajuns un fel de treapta pe care urca indivizi lipsiti de scrupule ca sa se lanseze in sferele inaltei societati.

spre norocul lui, incepu razboiul. deveni un mare patriot. hotara sa termine cu masoneria si sa se dedice apararii tarii. tocmii, pe banii lui, cateva sotnii de cazaci si-i incredinta inaltului comandament. la scurta vreme, razboiul lua o intorsatura neasteptata: francezii ajunsesera la poarta moscovei, si napoleon astepta doar un semn de capitulare ca sa intre victorios in oras. aflat inca sub influenta cabalei masonice, pierre interpreteaza semnele astrologice si data zilei respective si ajunge la concluzia ca el e cel chemat sa ucida fiara - fiara care nu putea fi altcineva decat insusi napoleon - si sa salveze umanitatea.

arestat la gramada cu nefericitii care nu au reusit sa paraseasca orasul la timp scapa, printr-un miracol, de executie. este tarat, ca prizonier, dupa armata franceza. in timpul captivitatii, intelege ca fericirea sta in lucrurile simple, cum ar fi libertatea de a dispune de timpul tau, imbracaminte calduroasa, un pat curat si o mancare calda. nu-si mai doreste altceva decat sa scape cu viata si sa se intoarca la vechile indeletnicire de care s-a straduit toata viata sa scape.

mult timp dupa evenimentele respective, pierre inca povestea oricui vroia sa-l asculte ca cea mai fericita perioada din viata lui a fost prizonieratul. atunci s-a lecuit pentru totdeauna de prostul obicei, atat de comun printre muritori, de a cauta viata la dinti.

de ce mi-am pierdut timpul sa indrug toate chestiile astea pe care cineva le-a povestit, cu mult timp in urma, mult mai bine decat mine? pentru ca, in ochii mei, reprezinta cea mai rezonabila explicatie - de care m-am lovit in lunga mea cariera de soarece de biblioteca - a vesnicei intrebari: sunt aici. si-acum? incotro?!?


banal eh? maybe that's the beauty of it :)

prefer sa folosesc "talent" in loc de "geniu"

acuma io as vrea sa vorbim putin de chestia asta cu genialitatea, chiar ma intereseaza subiectul.

sa-i luam pe compozitorii de muzica clasica: chiar daca nu au avut geniul sa-si negocieze primul salariu de un milion, spunem despre ei ca asa, in mare, is genii. numai ca se intampla aceeasi poveste ca si cu chaplin: x zice ca chaplin si mozart sunt genii, dar se uita la "numai iubirea" si-l asculta pe gutza. acuma stiu, desigur, ca x a preluat ideea de la oameni importanti, despre care se presupune ca-s competenti.

numai ca mie mi se pare ca aproape nici un geniu nu rezista scurgerii timpului, asa ca gasesc mai potrivita eticheta de "genii ai timpului lor". pentru ca daca tii mortis sa il consideri genial pe unul care a pictat o natura moarta pe peretii pesterii proprietate personala, cu cateva mii de ani in urma, risti sa creezi o turma de monstrii snobi care-i ridica statuie si se extaziaza pana la dementa in fata ei, in timp ce in cafeneaua de peste drum cativa pictori buni impart o jumatate de bere, asezati cu fundurile pe tablourile lor minunate pentru care inca nu au gasit ochi interesati.

este foarte interesant cum, atunci cand unu si altul se-apuca sa faca topuri cu filmele/actori sai preferati nici nu-i trece prin cap sa aminteasca de chaplin, dar cand cineva-i subliniaza genialitatea, cetatenii fac front comun.

e ca si cum ati zice: "mda, eminescu e un geniu, da mie-mi place mai mult paunescu."

in plus, daca cineva indrazneste sa spuna despre eminescu ca e doar un poet talentat, e cu siguranta un incult, poate chiar soldat in legiunea straina. da, da asta trebuie sa fie, un soldat in legiunea straina!

nici un geniu nu rezista psihologizarii; idolul e mare atata timp cat ignori niste legi fundamentale ale psihicului uman - asta in cazul in care vorbim de oameni, desigur. orgoliul, un afect atat de banal, este motorul fara de care nimeni nu ar misca nici un deget in directia celebritatii.

asta nu scade cu nimic meritul artistului, dar meritul asta, daca nu ar fi speculat de catre mass-media si nu ar veni in intampinarea nevoilor si prejudecatilor noastre, nu ar ajunge niciodata sa creeze un monstru sacru.

deci: omul orgolis vrea sa straluceasca prin ceea ce face, de aceea se straduieste sa o faca cat mai bine, mass-media, prin ratiunea ei de a fi alimenteaza orgoliul persoanei respective iar noi, dintr-o nevoie disperata de a crede ca exista altceva mai bun si mai pur decat mizeria umana cea de toate zilele, preluam si amplificam mitul.

toata lumea e multumita si traieste fericita pana la adanci batraneti.

acuma n-as vrea sa-mi insusesc o psihologie de genul "unul impotriva tuturor" si sa-mi apar ideea pana-n panzele albe, da nu ma convinge nimeni ca chaplin, de exemplu, a fost un geniu. perfectionismul ne vorbeste despre un om muncitor, faptul ca lumea-l aplauda si dupa zeci de ani de la moarte iarasi nu-mi spune nimic, che guevara inca mai este si el aclamat de catre popor, iar faptul ca-si scria, regiza si juca singur filmele iarasi nu-i ceva iesit din comun.

ca a fost primul care a facut asta? sa nu uitam, totusi, ca s-a nascut inaintea cinematografului.

sunt o multime de actori teribil de talentati, sensibili, expresivi, in fond asta-i meseria lor, din asta-si castiga painea. am vazut recent "about schmidt" si pot spune ca nicholson a facut un rol mare.

nu mi-s eu expert in fotbal, da parca "regele" ramane tot pele, desi banuiesc ca sute de jucatori contemporani l-ar trimite dupa tigari din doua miscari.

asa merg lucrurile: se naste o legenda care-i propagata din generatie in generatie pana ajunge mit. iar miturile sunt sacre.

cetateanul pe jumatate politicos

longueuil, 14:32, intrarea in "loblaws". subiectul: un individ exagerat de politicos, un gentelman desavarsit. ii tine usa unei doamne, se ofera chiar sa o ajute sa-si care plasele pana la masina,  plin de solicitudine, e totul numai un zambet. ia te uita, imi zic, inca cativa domni dintr-astia si nu mai indrazneste nimeni sa ne declare razboi, caci o sa fim asa de politicosi incat o sa le fie jena dusmanilor sa ne invadeze fara sa se descalte la intrare.

longueuil, ora 14: 46, casieria loblaws. acelasi domn ajunge la casa, chiar inaintea mea. ii da un branci unei adolescente care ajunsese la casa in acelasi timp cu el si o intreaba, rastit, daca nu cumva e oarba. ajunge in fata. vanzatoarea, foarte amabila, ii multumeste pentru cumparaturi si ii doreste o zi buna. cetateanul se uita sictirit la ea si nu catadicseste sa deschida gura, ocupata cu o grimasa, de altfel.

acuma ce sa zic, si-o fi epuizat omul rezerva de politete pe ziua respectiva. sau poate o fi facut scoala de bune maniere la fara frecventa.