prefer sa folosesc "talent" in loc de "geniu"

acuma io as vrea sa vorbim putin de chestia asta cu genialitatea, chiar ma intereseaza subiectul.

sa-i luam pe compozitorii de muzica clasica: chiar daca nu au avut geniul sa-si negocieze primul salariu de un milion, spunem despre ei ca asa, in mare, is genii. numai ca se intampla aceeasi poveste ca si cu chaplin: x zice ca chaplin si mozart sunt genii, dar se uita la "numai iubirea" si-l asculta pe gutza. acuma stiu, desigur, ca x a preluat ideea de la oameni importanti, despre care se presupune ca-s competenti.

numai ca mie mi se pare ca aproape nici un geniu nu rezista scurgerii timpului, asa ca gasesc mai potrivita eticheta de "genii ai timpului lor". pentru ca daca tii mortis sa il consideri genial pe unul care a pictat o natura moarta pe peretii pesterii proprietate personala, cu cateva mii de ani in urma, risti sa creezi o turma de monstrii snobi care-i ridica statuie si se extaziaza pana la dementa in fata ei, in timp ce in cafeneaua de peste drum cativa pictori buni impart o jumatate de bere, asezati cu fundurile pe tablourile lor minunate pentru care inca nu au gasit ochi interesati.

este foarte interesant cum, atunci cand unu si altul se-apuca sa faca topuri cu filmele/actori sai preferati nici nu-i trece prin cap sa aminteasca de chaplin, dar cand cineva-i subliniaza genialitatea, cetatenii fac front comun.

e ca si cum ati zice: "mda, eminescu e un geniu, da mie-mi place mai mult paunescu."

in plus, daca cineva indrazneste sa spuna despre eminescu ca e doar un poet talentat, e cu siguranta un incult, poate chiar soldat in legiunea straina. da, da asta trebuie sa fie, un soldat in legiunea straina!

nici un geniu nu rezista psihologizarii; idolul e mare atata timp cat ignori niste legi fundamentale ale psihicului uman - asta in cazul in care vorbim de oameni, desigur. orgoliul, un afect atat de banal, este motorul fara de care nimeni nu ar misca nici un deget in directia celebritatii.

asta nu scade cu nimic meritul artistului, dar meritul asta, daca nu ar fi speculat de catre mass-media si nu ar veni in intampinarea nevoilor si prejudecatilor noastre, nu ar ajunge niciodata sa creeze un monstru sacru.

deci: omul orgolis vrea sa straluceasca prin ceea ce face, de aceea se straduieste sa o faca cat mai bine, mass-media, prin ratiunea ei de a fi alimenteaza orgoliul persoanei respective iar noi, dintr-o nevoie disperata de a crede ca exista altceva mai bun si mai pur decat mizeria umana cea de toate zilele, preluam si amplificam mitul.

toata lumea e multumita si traieste fericita pana la adanci batraneti.

acuma n-as vrea sa-mi insusesc o psihologie de genul "unul impotriva tuturor" si sa-mi apar ideea pana-n panzele albe, da nu ma convinge nimeni ca chaplin, de exemplu, a fost un geniu. perfectionismul ne vorbeste despre un om muncitor, faptul ca lumea-l aplauda si dupa zeci de ani de la moarte iarasi nu-mi spune nimic, che guevara inca mai este si el aclamat de catre popor, iar faptul ca-si scria, regiza si juca singur filmele iarasi nu-i ceva iesit din comun.

ca a fost primul care a facut asta? sa nu uitam, totusi, ca s-a nascut inaintea cinematografului.

sunt o multime de actori teribil de talentati, sensibili, expresivi, in fond asta-i meseria lor, din asta-si castiga painea. am vazut recent "about schmidt" si pot spune ca nicholson a facut un rol mare.

nu mi-s eu expert in fotbal, da parca "regele" ramane tot pele, desi banuiesc ca sute de jucatori contemporani l-ar trimite dupa tigari din doua miscari.

asa merg lucrurile: se naste o legenda care-i propagata din generatie in generatie pana ajunge mit. iar miturile sunt sacre.