arta... monologului

cum tot auzeam de romanul asta* am zis sa-i dau o sansa, sa vad despre ce este vorba. nu pot spune ca regret timpul pierdut, desi din punct de vedere literar mi se pare fara prea multa valoare.

romanul e un amestec de ghiveci, ca sa zic asa, sare de la o poveste la alta fara sa termine nici una, multa filosofie ieftina, personaje nedefinite, lipsa de structura, de coerenta, si o mie si una de alte pacate. e interesant cum personajul principal se contrazice intr-o veselie, se comporta intr-un fel pe care tocmai il criticase la altcineva, dar, desigur, de data asta are o mie si una de argumente ca sa-si justifice comportamentul, in buna traditie a convingerii atat de populare conform careia noi suntem fara pata iar in jurul nostru e plin de defecti :D

in schimb povestile din comunism par veridice, sunt interesante, sunt redate cu umor si finete. ma surprind intotdeauna mirandu-ma cum am putut sa traiesc intr-o astfel de lume suprarealista si sa nu mi se para nimic anormal.

scena in care o tovarasa intelectuala vrea sa divorteze de sotul ei tot intelectual care nu mai corespunde politic si sa se marite cu secretarul de partid, un fost strungar reciclat in zbir, din motive ideologice, desigur, e de un grotesc ametitor :)

per ansamblu merita citit, mi se pare un roman din categoria "autobiografiilor fictive" (oare exista asa ceva?!?) mi se pare evident ca autoarea si-a povestit propria-i viata asa cum i-ar fi placut s-o traiasca si s-o rateze :D




* ileana vulpescu - arta conversatiei