au trecut cateva saptamani de cand m-am intors si cred ca-i timpul sa trec peste depresia lejera cauzata de reintoarcerea la rutina si sa povestesc una alta pentru cazul in care s-ar gasi cetateni interesati sa stie cum si de ce se traieste la celalalt capat al lumii. si daca nu se gasesc nu-i nimic, o sa ma bucur eu insumi de povestile mele cand m-o plesni alzheimer-ul :D
se pot spune multe despre kenieni, dar nu si ca n-au frica de d-zeu. dupa ce am vazut cateva zeci de biserici in prima jumatate de ora da calatorie, am incetat sa le mai numar. dar daca ar fi sa fac o estimare, as zice ca fiecare kenyan are biserica lui proprie, cu mici exceptii - exceptiile fiind cei care au doua sau mai multe. in unele locuri, gasesti cate 4-5 biserici diferite lipite una de alta. un fel de mall religios, s-ar putea spune :D
in plus, in cateva locuri in care am mancat m-am vazut nevoit sa suport muzica pop&rock religioasa, (ceea ce e frapant mai ales cand mananci intr-un fastfood. mi se parea atata de cumplit de nepotrivita combinatia spiritualitate/fastfood incat am ascultat atent, sa fiu sigur ca nu e vorba de vreun kenian celebru pe care sa-l cheme, intamplator, jesus.) iar in supermarketuri era salutat cu "god bless you". plus biblia in hotel. acuma stiu ca nu-i ceva iesit din comun sa gasesti o biblie pe noptiera, in camera de hotel, insa in nairobi am gasit doua :)
iata si cateva foto pentru exemplificare:
un alt aspect care frapeaza este numarul mare de piete, in care fiecare vinde si nimeni nu cumpara. si ce e mai interesant e ca fiecare comerciant are pe langa el intre 2 si 5 "agenti comerciali", al caror rost e sa traga de maneca potentialul client si sa ii bage pe gat vreun fleac oarecare.
pe chestia asta am patit-o in nairobi. cum eram singurul alb pe o raza de cativa km patrati, nu prea aveam cum sa ma prefac ca-s localnic. asa ca "agentii" navaleau cu zecile asupra mea si nu vroiau nimic, desigur, decat sa stie de unde sunt si cum ma cheama. veneau cu mana intinsa si daca cumva faceam gafa sa dau mana cu ei, nu imi mai dadeau drumul. ma tineau de mana si ma plimbam asa cu ei prin oras, ca daca oamenii aia au ceva din belsug, apai timpul e acel ceva. mi se intampla chiar sa nu am nici o mana libera, caci de fiecare aveam agatat cate un kenian exagerat de prietenos. nu era foarte placut, dar nici nu m-am simtit amenintat, nici macar o secunda, cu exceptia pietei masaai, unde am facut gafa sa intru si nu am mai putut iesi. dar despre asta o sa povestesc mai tarziu.
problema cu"agentii comerciali" am rezolvat-o intamplator cand l-am intalnit pe michael, tipul cu care urma sa bat orasul de la un capat la altul. michael este un fost profesor de istorie si geografie, are vreo cinzeci si ceva de ani, cinci copii si traieste in slum, kibera slum. se uita crucis, are ochii rosii, mainile deformate si un fel special de a vorbi, calm, asezat, alegandu-si cu grija cuvintele. m-am bucurat ca, in sfarsit, ma acosteaza unul cu alura de om rezonabil si l-am rugat sa-mi serveasca de ghid. din momentul acela, s-a petrecut un fenomen straniu: s-a facut gol, dintr-o data, in jurul meu. pentru prima oara puteam sa merg pe strada fara sa fiu asaltat de vanzatori, puteam sa ma uit in jur fara teama ca privirea imi va fi interpretata ca o invitatie la hartuiala. si uite asa am invatat ca e de-a dreptul nepoliticos pentru un turist sa nu foloseasca un ghid localnic, si ca odata ce ai un ghid toti ceilalti solicitatori iti respecta alegerea si nu te mai deranjeaza.
cu michael am vizitat cam tot ce era de vizitat in nairobi, am aflat amanunte despre viata de zi cu zi a kenienilor, despre problemele cu care se confrunta, si despre cat de mult ii urasc pe chinezi, care le fac sosele proaste si le iau o gramada de bani :D
tot de michael e legata si una dintre cele mai triste lucruri care mi s-au intamplat in coltul ala de lume: la sfarsitul zilei, l-am rugat sa ma duca la un supermarket, sa fac niste cumparaturi, iar el a profitat de ocazie ca sa isi ceara plata. nu vroia bani, ci o punga de orez, una de malai, o sticla de ulei si un set de baterii, caci nu are curent electric acasa iar kerosenul pentru lampa - care se vinde la orice benzinarie - e prea scump. te-ai astepta de la unul care face o treaba buna sa aiba si pretentii pe masura, dar el s-a multumit sa stie ca si-a asigurat hrana familiei pentru cateva zile...
el este michael:
