zibzarul

ca sa aiba noima ceea ce vreau eu sa povestesc aici, trebuie sa incep prin a informa cititorul (daca sunt mai multi, fac cinste, ca doar n-oi saraci din 3 beri) ca in copilarie, pana pe la 4-5 ani am crescut la bunicii mei unguri si nu stiam o boaba romaneste, muream de sete cu taica-meu care nu intelegea o boaba ungureste langa mine.

apoi m-au luat ai mei in oras si am inceput sa invat prima limba straina. mergea destul de bine, le mai incurcam cateodata, dar nu se mai punea problema sa mor de sete.

si intr-o buna zi de vara, cu cateva luni inainte sa incep scoala, stateam la scara blocului cu noii mei prietenii, copii din bloc (nu stiu cum se intamplase de se hotarasera toti locatarii dintr-o data sa faca copii, de eram cam toti de-o seama) si vorbeam despre lucruri deosebit de importante, cum ar fi bruzli, ciocanitoarea udi si rahan.

si pe cand ne intreceam in pronosticuri privind rezultatele unui meci bruzli-rahan, dan zdrelea se duce la toaleta, sub balconul lui zoli si se intoarce necajit, aratandu-ne fermoarul stricat. "de ce ii zici fermoar?", il intreb. "asa se numeste, cum vrei sa-i zic?!?"

cum intotdeauna am fost un tip marinimos, nu am vrut sa il lasa pe noul meu prieten sa se zbata in ignoranta si l-am informat ca obiectul respectiv poarta numele de "zibzar". dar se vede treaba ca pe unii mai bine il lasi in boii lor, caci individul nu a dat nici doi bani pe bunavointa mea, ba dimpotriva, o tinea una si buna ca chestia aia de la prohab se numeste fermoar. nici dupa ce i-am explicat, logic, ca are zimti, deci e zibzar, caci ambele cuvinte incep cu z nu am reusit sa obtin nimic.

ca sa nu ma apuc sa ma cert cu el, am decis sa ii las pe ceilalti baieti sa transeze daca-i fermoar sau zibzar si spre marea mea uimire, toti in cap - vreo 5 insi - i-au luat partea!

ok, zic, probabil ca astia il plac mai mult pe dan decat pe mine. dar nu era asta, pareau foarte prietenosi. si atunci de ce ii zic cu totii zibzarului fermoar?!?

si atunci am avut o revelatie: toti copii, cu exceptia mea, sunt prosti! prosti si incapatanati in prostia lor! eu eram cu totul si cu totul special si ma astepta un viitor stralucit!!

eh, copilarii... am evoluat intre timp. astazi, sunt mult mai intelept, mult mai citit, mult mai experimentat, nu mai judec atat de superficial. acuma am un test infailibil sa detectez un prost. e simplu, prost e ala care gandeste altfel decat mine! :D

mitropa si inelul de cacao

cand eram eu mic, prin late '80, stiam mersul trenurilor mai bine decat aia de la informatii cfr. stiam exact la ce ora trec trenurile cu turisti straini (mitropele) si ne asezam din timp la posturi, de-a lungul caii ferate. cand trecea trenul, incepeam cu totii sa urlam ca dementii "gumi!!! gumi!!!!" si intindeam mainile cu gesturi de implorare inspre zeii aia posesori de ursuleti de guma si alte minunatii dulci.

invatasem rapid sa ii deosebim pe rusi de restul turistilor, era foarte simplu, daca in loc de guma sau ciocolata te alegeai cu niste rosii, oua sau resturi de sandwichuri in cap era clar ca trenul ducea frati de-ai nostrii de la rasarit. mai aruncau si cu sticle dupa noi, dar nu au reusit decat o singura data sa sparga capul unui copil, eram destul de agili cu totii.

tot cam prin vremea aia, m-am dus la nu-s' ce magazin sa-mi cumpar inel de cravata si cand vanzatoarea mi-a spus pretul am avut asa, o reactie putin deplasata: "x lei pentru cacatu' asta?!?!?". drept urmare, peste cateva zile am fost nevoiti sa ascultam o predica a directorului - aflase despre incident dar nu si despre vinovat - care ne-a vorbit timp de juma de ora despre cravata, despre ce simbolizeaza ea si cati au platiti cu viata ca noi sa avem acuma conditii absolut mirifice de trai. si sa stii ca m-au atins vorbele directorului, adica eu nu ma gandisem niciodata ca cineva chiar a murit pentru cacatu ala. intelegeam sa fi luptat pentru niste ursuleti de guma, dar asa... jalnic!

despre pomicultori, zidari si sex fara protectie

deunazi, sustinea cineva pe un forum ca important in viata e sa sadesti un copac, sa faci un copil si sa ridici o casa. eu zic ca n-are dreptate si sunt hotarat sa merg pana in panzele albe ca sa-mi sustin parerea!
a man's gotta do what a man's gotta do! :D

constructiv nu inseamna sa plantezi un boschet sau sa-ti construiesti un cotet in curte, mai degraba as zice ca inseamna sa-ti faci un proiect de viata, ca sa zic asa, sa ai un tel sau mai multe de urmarit pana te prinde moartea din urma. chestii de genul sa umblii prin locuri in care aparatul foto n-a pus piciorul, sa-ti descoperi un talent si sa il cultivi pana-n ultima zi, sa-ti dezvolti creativitatea sa scoti capul din cutie si sa nu lasi rutina sa te blazeze. sa practici un sport si sa-ti cultivi prieteni interesanti cu care sa ai mai multe de impartit decat berea si micu'.

ca un copac il plantezi in 5 minute si daca ti se pare asa mare branza parca vad ca o sa stai si o sa te extaziezi in fata lui, asteptand sa creasca. lasa bs-ul ala cu "ti-ai trait viata degeaba daca nu ai plantat un copac sau nu ai facut o casa si-un copil" ala e bun pentru trogloditii care se impreuneza fara protectie, arunca cotorele de mar aiurea si-si pun termopane si gresie. foloseste-ti imaginatia, ca de-aia te-a inzestrat statul cu ea. lasa pomicultorii sa se ocupe de plantat copaci, constructorii sa se ocupe de construit si oamenii capabili sa creasca un copil sa se ocupe de conceptie.

de la o anumita varsta incolo devii foarte comod, nu prea mai ai chef de nimic care sa necesite parasirea fotoliului. iti traiesti viata ridicandu-te de pe un scaun si asezandu-te pe altul. si intr-o zi vine cineva si-ti zice: "ba, io ma apuc de sportul cutare. te bagi si tu?" si tu iti zici what the heck, si asa n-am ce face, ia sa vedem ce iese de-aici.

si te apuci de sport. unii se lasa dupa cateva saptamani/luni, inainte sa capete macar o idee de cat de fun poate sa fie. dar altii persevereaza si dintr-o data ii vezi niste indivizi foarte activi, incep sa se preocupe de n-spe mii de chestii, se implica intr-o gramada de proiecte, au timp de hobby-uri si le mai si ramane vreme sa se odihneasca, is pastreaza/dobandesc o silueta de invidiat, isi fac prieteni noi, capata/recapata increderea in fortele proprii, au mai mult chef de f***t si mai multe choix-uri* (acolo un de e cazul) au o altfel de atitudine in fata vietii, emana energie si-i mai probabil ca nu se descurajeaza dupa un esec oarecare ci persevereaza pana isi ating scopurile. vorba aia cu pofta care vine mancand e cat se poate de adevarata si va rog insistent sa nu o luati ad litteram.

explicatia pentru toate astea e super banala, de ordin fiziologic, e cunoscuta dintotdeauna - sper ca nu e nevoie sa dau citate latinesti rasuflate.

acuma, cu hobby-urile e alta poveste. sa zicem ca devii constient ca esti un pictor destul de bun. atunci incepi sa aloci din ce in ce mai mult timp acestui hobby care, printre altele, te ajuta sa te relaxezi. iti vezi progresele si te apuca asa, un feeling de mandrie, nasul se indreapta imperceptibil in sus, incepi sa te vezi diferit de vulg si parca vezi, dintr-o data, lumea cu alti ochi.

ca ala-i adevarul, suntem cu totii in aceeasi oala, stam blocati zilnic in acelasi trafic, stam la coada la aceleasi case de marcat, ne uitam la aceleasi emisiuni si ascultam aceeasi muzica. cam greu sa te crezi deosebit asa, fara un motiv bine intemeiat, cu exceptia cazului in care esti un bou. dar un talent dintr-asta te scoate putin din anonimat. sigur, sunt si alti pictori in lume, dar tu esti unul dintre cei mai buni!

pentru ca cetateni, este cumplit sa te simti doar un average joe/average jane, viitor ingrasamant. pe mine nu m-ar preocupa atata ce las in urma cat ceea ce fac si cum ma simt cat sunt aici.

sigur ca, de-a lungul vietii, te lovesti de o gramada de probleme si infrunti o gramada de situatii care de care mai aiuristice, de exemplu nu cred ca preocuparea principala a unui detinut politic, sau a unui paraplegic, sau a unei femei careia i-au murit copii, sau a unuia care e pe cale sa moara de foame in fundul africii e sa fie deosebit de ceilalti.

chiar si emigrantilor veniti din tari sarace, cum suntem noi, le e greu sa treaca mai departe de numarat banii, dovada chiar forumul ala plin de oameni care-si compara nonstop acareturile, masinile, salariile. si nu-s de condamnat, cand vi din evul mediu unde norma-i buda in fundul curtii si te trezesti dintr-o data cu bani multi in banca ti se pun creierii pe bigudiuri si incepi sa te crezi buricul pamantului numai si numai pe baza respectivului cont.

deci, cetateni emigranti, nu ma adresez voua, ci urmasilor urmasilor vostrii, care o sa creasca ca niste oameni normali si echilibrati! :D

o sa observati niste chestii foarte interesante daca sunteti dispusi sa iesiti din zona de comfort: cu cat te implici in mai multe chestii cu atat devi mai receptiv la ce se intampla in jurul tau. e ca si cum creierul nostru e setat sa nu vada ceea ce nu ne intereseaza. probabil ca exista o explicatie stiintifica pentru asta, eu nu o cunosc.


*asta am bagat-o pentru ca stiu ca-s unii care numai cu atata raman din ce baigui eu aici :D

"CUM VA SIMTITI ASTAZI?!?" "NUMBER ONE!!!" 2

cam prin perioada aia, stateam eu cu baietii pe o terasa, cu ceva lichide-n fata, impartind un pachet de winston cand ne-am trezit cu un tip - nu-mi mai amintesc cine era - care ne intreaba daca nu vrem sa facem niste bani. "ok, zic, daca-mi cere rinichiul i-l vand".

"e un nou biznis, zice, un concept revolutionar, se numeste marketing direct si e foarte in voga in state." eu eram putin jenat, ma gandeam, asa, ca uite ce pacat ca n-am scoala si mi-am promis ca, cu prima ocazie, imi dau si eu bacul. "nu e nevoie de studii de specialitate, zice, va oferim noi o formatiune gratis". "ok, zic si ma uit la prietenul robert: ne bagam?"

"sigur, si-asa frecam menta toata ziua, hai sa vedem ce e"

si ne-am prezentat a doua zi la adresa indicata. un apartament banal, complet gol, cu exceptia unui birou cu un scaun pe care statea o domnisoara serioasa foc, imbracata foarte profi.

incaperea era plina de tineri, genul de tineri carora li se citeste cazierul pe fata. tipa ne explica ce inseamna marketingul direct, iar noi ne dezumflam pe masura ce intelegem despre ce este vorba.

pentru cine nu stie - m-as mira sa existe cineva care nu stie - e vanzare de rahaturi din usa in usa. era prima oara cand auzeam de asa ceva, dar mi-era clar ca nu-i pentru mine. robert era la fel de entuziasmat.

in timp ce ma gandeam la o scuza ca sa rup usa, un domn - foarte prezentabil, de altfel - ne-a luat de cate o aripa si ne-a dus in sufragerie, unde se adunase toata menajeria. acolo am aflat ca-l cheama costel, vine de undeva dintre botosani si moscova si ca el va conduce sedinta de motivare.

sedinta de motivare consta dintr-o serie de urlete. primul urla domnul costel: "CUM VA SIMTITI AZI???" apoi raspundea delicventa juvenila pe douaj' de voci: "NUMBER ONE!!!!!!"

chestia asta se repeta de vreo 7-8 ori, din ce in ce mai tare, pana ce domnul costel declara ca suntem suficient de motivati si gata de treaba. la primele urlete ne-am mirat. la al doilea set, ne-am intrebat daca-s normali. la al treilea set ne-a bufnit rasul.

apoi s-a apucat vecinul de sus sa bata isteric cu ceva in podea si sa urle mue baaaaa!!! number one!!!!!

drept urmare, la al patrulea set am inceput sa urlam si noi cu entuziasm si am tinut-o tot asa pana la sfarsit, ba chiar, din prea mult zel, am mai slobozit un "number one!" si dupa ce s-au oprit ailalti.

"CUM VA SIMTITI ASTAZI?!?" "NUMBER ONE!!!" 1

carevasazica, dupa primele 3 joburi invatasem urmatoarele: sa curat cartofi, sa scuip cojile de seminte la marele fix, direct in paharul de plastic de pe bord si am devenit foarte agil, acuma nici ciac noris n-ar reusi sa-mi dea cu aparatul de sudura-n ochi. (o mica paranteza: cand m-am apucat de kendo, instructorul mi-a zis ca sunt incepatorul cu cel mai dezvoltat zanshin* pe care l-a intalnit in cariera. mersi, sudorule, daca mai traiesti!)

ca sa pun putin lucrurile in perspectiva, toate astea se intampla la cativa ani dupa revolutie. in brasov, fabricile disponibilizau nonstop, o treime din forta de munca a orasului soma si nu se gaseau decat joburi de coafeze si badegarzi. fratemiu era badegard si castiga exact cat sa-i ajunga de tigari si de benzina, iar coafez nu cred ca mi-ar fi stat bine, nici nu stiam meserie. cu toate ca varu cipri a dovedit, ulterior, ca poti face un biznis deschizand o frizerie in care sa angajezi oameni care nu stiau sa tunda si le mai si tremura mainile. da asta-i alta poveste.

cu taximetria nu mergea totul pe roze: desi se faceau bani buni, eram mai mereu haituit de politie. nu trecea saptamana fara o amenda sau o spaga consistenta. plus ca piesele erau scumpe, iar masina veche si harbuita.

singura sansa sa faci ceva maruntis, in caz ca nu te trageai dintr-o familie cu bani sau nu aveai pile era sa pleci dincolo sau sa-ti vinzi un rinichi. ca sa pleci dincolo aveai nevoie de bani ca sa-ti cumperi o viza schengen. costa undeva intre 1500-2500 de marci si nu aveai nici o garantie ca nu iei tzeapa. puteam sa-mi vand harburile - intre timp mai cumparasem un opel, dar parca nu-mi venea sa risc chiar tot ce aveam. rinichiul m-am gandit sa-l patrez asa, ca ultima solutie.

ar mai fi fost varianta untaru. untaru era un fost coleg de clasa de generala de-si deschisese o taraba in piata. vindea esenta de rom, scobitori, vopsea de oua, ciocolata expirata si lame de ras. era o piata in aer liber - piata tractoru - si omul ala statea acolo de dimineata pana seara, iarna, la minus nspe grade. nu-i invidiam deloc soarta, pana intr-o zi de vara, cand l-am vazut discutand, rezemat cu nonsalanta de taraba, cu doua blonde misto. m-am dat mai aproape, curios la culme. trebuie sa specific ca untaru era un individ slinos, nu foarte vioi la creieri si nici tocmai un top model, ba chiar dimpotriva.

untaru le povestea tipelor cum s-a gandit el sa se extinda, pentru ca a inceput sa-i mearga bine. zicea ca din toamna inchiriaza si taraba vecina, sa-si dubleze profitul. si se gandea sa angajeze pe cineva, ca el sa se poata ocupa de aprovizionare si contabilitate. fetele-l ascultau cu gurile cascate, aproband, admirativ, proiectele faraonice ale domnului. mi-a cazut sucul de la dozator din mana de uimire.





* zanshin - state of awareness, of relaxed alertness -

lupta pentru pace

m-am distrat de minune astazi si am zis sa va fac si pe voi partasi. citeam comentariile la un interviu cu tipa care a scris "codul bunelor maniere". femeia afirma, printre altele, cum ca romanii nu-s civilizati.

comentariul 1 ii da dreptate: normal ca nu suntem civilizati, nu avem modele, nu suntem educati, uite cine ne conduce, un marinar care da mana cu toti taranii!

un altul, probabil un istoric, pune lucrurile in perspectiva: ca mai necivilizati sunt aia din transilvania, ca sunt multi unguri, care se trag din popoare migratoare, deci nu au cum sa fie civilizati.

comentatorul 3 crede ca toti cei care au comentat inaintea lui sunt prosti, pentru ca e clar mana imperialistilor care denigreaza tara, folosindu-se de o jidanca ce se ascunde sub nume romanesc.

un altul tine sa o contrazica cu argumente: nu suntem necivilizati, avem olimpici si sportivi de performanta. cineva ii atrage atentia ca nu prea e logica afirmatia, la care i se raspunde ca e un spalat pe creier si ca de aia ca el e vorba in articol.

unul afirma ca e normal sa fim un popor necivilizat, ca s-au imprastiat moldovenii pe peste tot. dupa care se porneste un razboi total, in care fiecare se injura cu fiecare ca sa dovedeasca ca el e cel mai civilizat.


sursa:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/aurelia-marinescu-suntem-un-popor-necivilizat-926960.html#comentarii

munca innobileaza pe om (4)

apoi am implinit 18 ani, mi-am luat permisul si un harb de masina - un opel kadet - si m-am apucat de taximetrie. aveam vreo 3 luni de experienta ca sofer, inca ii mai izbeam in spate pe aia care franau prea brusc la semafor, dar nu am avut nici un accident serios si nici o bataie cu urmari grave.

a fost o perioada foarte interesanta, am invatat si am vazut o multime de chestii, unele foarte naspa. odata au urcat trei insi de il tineau numai in suturi si pumni pe un al patrulea si au tinut neaparat sa il inchida pe ala in portbagaj pana la destinatie. mai grav e ca il cunosteam pe unul dintre interlopi, eram un fel de prieteni. adica el era prieten cu mine si eu incercam pe cat posibil sa il evit.

am vazut o o patrula de militieni care il tineau pe un turist de brate ca sa ii poata lua un hot telefonul.

am fost "rapit" de o gasca de tigani si tinut toata noaptea intr-un bordei, ca sa asist la casatoria nu stiu carui puradel. obligat sa mananc laturile de le mancau ei si sa beau alcool pur dintr-un pet. "ca altfel ne suparam!!".

era cat pe ce sa o dau in bara cand am luat odata un depresiv beat ranga care cred ca vroia sa se sinucida, cand aveam viteza mai mare mi-a zmucit volanul din mana. am scapat cu bine la faza aia, m-am agatat ca disperatul si am reusit sa pastrez cat de cat directia.

am avut parte si de o gramada de fun, da aia sigur nu intereseaza pe nimeni, ca-i cu prostii :D

munca innobileaza pe om (3)

situatia dupa primele doua joburi nu era tocmai stralucita, de muncit muncisem cat de cat, dar nu fusesem platit. si e foarte bine ca s-a intamplat asa, la cat de tampit eram as fi fost in stare sa dau toti banii pe carti.

pe terasa la eforie facusem ceva bani, dar prefer sa nu povestesc cum i-am cheltuit. fapt e ca m-am intors acasa cu bani de tren imprumutati de la un coleg.

mi-am zis ca e cazul sa-mi schimb specialitatea, de vreme ce alimentatia publica s-a dovedit de rau augur. consultandu-ma cu prietenul robert, am ajuns la concluzia ca am putea face ceva maruntis daca ne-am apuca de tinichigerie auto. am gasit o firma din sacele care angaja si i-am convins ca suntem printre cei mai buni specialisti tinichigii din judet.

la firma aia am cunoscut niste personaje deosebit de interesante: un sudor piroman si iresponsabil - pe care nu am stiut niciodata cum il cheama, toti ii spuneau "sudoru", vali, un fost parnaias inchis pentru crima si eliberat conditionat, inainte de termen, care avea o vorba, cand se enerva pe tine: "n-ai fi tu primul.." si un maistru alcoolic care nu era in stare de nimic daca nu isi lua doza de dimineata.

era o firma ce distribuia chips-uri, aveau vreo 4 harburi vw modelul ala retro, in fiecare seara se strica motorul la cate una si trebuia reparat a doua zi. de treaba asta se ocupa maistrul, noi astelalti nu aveam mare lucru de facut in afara de pazit cu schimbul la usa, sa tinem de sase pentru cand venea sefu' in inspectie. doar sudorul se mai distra dand foc la diverse chestii.

jucam toata ziua carti pe o lada si cand auzeam "sase!" intorceam lada invers, astupand cartile si ne repezeam sa punem mana pe ceva, sa ne vada seful muncind. fostul parnaias se agata de un capat al motorului la care lucra maistru, sudorul isi verifica concentrat aparatul, robert plimba o matura prin mijlocul atelierului iar eu stergeam atent cu carpa un surub. din cand in cand mai schimbam rolurile. cam de doua ori pe zi eram intrerupti de la ale noastre.

se mai intampla sa si muncim, cand tabla ameninta sa cada de pe un harb, o taiam cu flexul si sudam alta in loc. sudoru traia periculos, nu avea nici cele mai elementare cunostinte de protectia muncii, isi trantea pe jos butelia aia cu carbid izbind-o cu picioarele si suda asezat pe ea. din cand in cand punea aparatul de sudura in functiune pe butelie, ca sa se scarpine. la faza asta noi ne adaposteam care pe unde apuca, asteptand, curiosi, explozia.

faceam pe ajutoarele lui cu schimbul, era partea cea mai stresanta, ca pe sudor nu il interesa ca e unul langa el care tine tabla cu patentul, isi zmucea aparatul sa descalceasca furtunul si-ti baga flacara in ochi. mi-a stricat o pereche de ochelari si vreo doua tricouri iar pe vali parnaiasul l-a lasat fara o spranceana. am crezut ca i-a sunat ceasul sudorului, dar s-a dovedit pana la urma ca era numai gura de parnaias, cel mai rau s-a dovedit tot sudorul, cand a facut o criza de nervi si s-a apucat sa alerge cu bidonul de benzina dupa secretara, sa-i dea foc.

n-am facut multi purici acolo. am constatat ca nu e tocmai domeniul in care vrem sa facem cariera. am primit doar jumatate din ultimul salariu care ni se cuvenea. patronul s-a aratat indignat de tupeul nostru ordinar de a ne cere toti banii, zicea ca de fapt trebuie sa ii multumim ca ne-a dat posibilitatea sa batem si noi un cui, ca altfel umblam pe strazi cu golanii.

in seara aia am batut cuie in niste cauciucuri.

munca innobileaza pe om (2)

cum sunt un individ foarte optimist atunci cand nu sunt pesimist, m-am bucurat, totusi, ca nu a ars hotelul cat am stat acolo. sigur se dovedea ca ma trag din prometeu.

ii inteleg si pe aia saracii, politica patronatului nu era foarte stralucita: exista un fond de salarii care se impartea la numarul de angajati. daca se angaja unul nou, automat le scadeau salariile alorlalti.
capitalismul salbatic dambovitean in prima faza.

la a doua tentativa de innobilare, stiam deja la ce sa ma astept, astfel incat m-am straduit, pe cat posibil, sa-mi iau singur salariul. lucram la motelul dambul morii, la intrarea in brasov. n-am apucat sa fac prea multi purici acolo, nu numai pentru faptul ca e putin atipic un bucatar care nu stie sa gateasca, dar si pentru ca mi s-a intamplat o chestie destul de neplacuta.

paznicului de noapte ii murise una dintre mame si trebuia sa mearga la priveghi, sau asa ceva si m-a rugat sa ii tin locul in noaptea respectiva. am acceptat, nu se putea altfel, ma simteam intru-catva responsabil ca nu i-am zis niciodata ca ailalti bucatari ii scuipau in ciorba.

drept urmare am stat treaz, am ascultat radio brasov si am dat dedicatii toata noaptea pentru jmekerii din tractoru, paduche, jegu si marinica. dimineata, am facut un rond sa vad daca totul era in regula: nu era. hotii golisera complet una dintre magazii, demontasera pana si becurile, prizele si clanta.

mi-am facut asa, rapid, un calcul si am ajuns la concluzia ca va trebui sa lucrez cam doi ani jumate ca sa platesc paguba, lucru care nu ma entuziasma in mod deosebit. am taiat-o urgent de-acolo. mi-am spus ca poate nu e prudent sa merg acasa, asa ca m-am dus la mare unde mi-am petrecut vara facand pe chelnerul la o terasa prapadita din eforie nord.

munca innobileaza pe om

am zis sa va povestesc cum m-a innobilat pe mine prima oara.
aveam vreo 17 ani si ardeam de nerabdare sa intru in campul muncii, sa vad cu ochii mei daca e chiar asa de naspa cum zicea lumea.

s-a intamplat ca tentativa mea de innobilare sa aiba loc in incinta restaurantului "bulevard" din predeal, mai exact in bucataria respectivului restaurant, unde mi s-a incredintat rolul de ajutor de bucatar.
printre atributiile mele se numarau curatatul/taiatul cartofilor si cumparatul tigarilor de la nonstop-ul ce se inchidea la 10 seara. la asta mai adaugasem, cu de la sine putere, fugaritul chelneritei cu tate mari care se lasa inghesuita de cine se nimerea.

as putea spune ca am muncit cu ravna, dupa cateva saptamani capatasem o conditie fizica de invidiat. mi s-a intamplat si un lucru neplacut, in a treia zi cineva mi-a ciordit banii de ii uitasem in buzunarul hainei, in vestiar. drept urmare, nu mai aveam bani de tren, noroc cu o colega, suflet mare, care m-a imprumutat pana a doua zi. ulterior am aflat ca respectiva colega a fost data afara pentru ca au prins-o ca fura din vestiar.

asteptam cu nerabdare certificatul de innobilare: primul talon de plata cu banii aferenti. in hotelul respectiv, in ziua in care se dadeau banii, se tinea si o sedinta in care erau infierate viguros si penalizate abaterile personalului. m-am prezentat destul de senin stiindu-ma cu constiinta curata, desi imi era putin teama sa nu-mi impute cartofii pe care i-am masacrat in primele zile, din exces de zel.

ei bine, rezultatul sedintei a fost nu numai ca mi-am ratat innobilarea, dar a fost si cat pe ce sa ajung pe mana militiei. in timp ce pentru absolut toti colegii mei s-au gasit numai cuvinte de lauda, am aflat, cu surprindere, ca eu am spart 23 de farfurii, am furat 2 calupuri de cascaval, 7 rude de salam, trei borcane de muraturi, cateva zeci de ciocolati "poiana", o trusa de scule, 7 cutite si nu ma stiu cate linguri si furculite, am strica robinetul de la bucatarie, usa de la camera 27, incuietoarea de la vestiar si am mai si infundat buda cu un tampon folosit. au mai fost si altele dar nu mi le mai amintesc, le-am transmis sa-si bage tamponul folosit in locul ala cu care judeca si am plecat trantind usa, nu inainte de a mi se atrage atentia politicos ca un putoi civilizat ar trebui sa zica mersi ca m-au invatat meserie si ca nu ma dau pe mana militiei plus ca nu am deloc talent intr-ale bucatarie, ca locul meu e in uzina, la strung.

nu e de mirare, deci, ca incepand din ziua aia innobilarea nu a mai fost una dintre prioritatile mele in viata.

ce-i ba, n-ati mai vazut oameni de stiinta?!?

am inceput bine vacanta anul asta, cu o intarziere a avionului de vreo ora. nu i-o fi sunat ceasul pilotului. in spatele nostru stateau niste romani. m-am prins de asta cand am incercat sa-mi inclin scaunul cu vreo 2-3 grade, iar o voce suava de tabagista alcoolica m-a apostrofat pe un ton parintesc: "stai domne, nu vezi ca inca nu m-am asezat?!?" hello!!! zburam deja de doua ore! si-o fi luat bilet in picioare, saraca..

se discuta cu ceva timp in urma daca nu cumva persoanele overweight ar trebui sa plateasca doua locuri. doamna din spatele meu ar trebui sa plateasca doua randuri ca lata nu era, era doar lunga. in plus era dotata cu un copil tare-n laringe. si cu un sot care gasea normal sa se frece cu prohabu de nefericitii calatori, in timp ce se intindea sa-si aranjeze bagajul. "lasa-l, imi zice consoarta, ca poate nu si-o fi dat seama". well, nu stiu ce sa zic, e o parte a corpului destul de sensibila, inca nu am auzit pe nimeni sa zica "ia te uita, mi-a trecut un tanc peste madular si nici nu am observat, abia acuma vad urmele de senile!"

in cuba ne-am dus. holguin. eram patru. nu, nu mi-am mai luat doua neveste, am fost cu un cuplu de prieteni. dana si laurentiu. sau invers.

de pe primul panou pe care nu aveai cum sa nu-l vezi, ca incetinea autocarul sa se asigure soferul ca am citit cu totii, am aflat, cu groaza, ca e naspa de tot in lume. "EL MUNDO CAPITALISTA EN CRISIS". scris cu litere de doi metrii. sa afle si cubanezul, cand sta la coada pentru ratia de 6 oua pe luna ce noroc are ca traieste in paradisul comunist.

o sa mai povestesc, astept numai sa ma izbeasca plictiseala mai serios, ca altfel am lucruri mai bune de facut, de exemplu sa ma invart cu cablurile in mana in jurul masinii, ca poate s-o indura cineva sa-mi dea curent. fucking -30C!!!