amatorismul, caracteristica nationala

ma uitam aseara la carcotasi si m-a izbit o evidenta, o chestie pe care o sesizasem mai demult, dar care mi s-a lamurit abia acum: venim dintr-o tara de incompetenti; incompetenti la toate nivelurile.

majoritatea termina o scoala dupa care se angajeaza in domenii cu totul si cu totul diferite, unde, binenteles, fac o varza din indatoririle lor.
unii, mai norocosi, mai dotati din punct de vedere social, ca sa zic asa, isi gasesc de munca in domeniul lor, dar nu au nici cea mai mica idee de cum ar trebui sa munceasca;

cursurile de perfectionare sunt sublime si, chiar daca in cateva profesii ai acces la cursuri de genul asta, motivul pentru care le urmezi e destul de departe de dorinta de a fi mai bun; de obicei le faci ca sa ai un atuu in plus atunci cand se pune problema avansarii.

scoala pe care am facut-o s-a dovedit a fi la ani lumina distanta fata de realitatea de pe teren. m-am trezit, dupa licenta, total paralel cu "meseria" mea;

si asta e ceea ce se distinge clar, la toate nivelurile: un amatorism cumplit, se mimeaza mai toate indatoririle, se ocolesc, cu grija, toate provocarile, orice noutate cu potential e maturata, discret, sub pres, pentru a nu da batai de cap.

taranul e surd la orice noutate care vine in sprijinul eforturilor sale, functionarii se ridica cu furci si topoare impotriva oricarei schimbari care le poate afecta siesta, medicul participa la conferinte doar pentru a mai schimba o vorba cu vechii colegi , politicianul are preocupari total straine de politica, afaceristul este mult mai receptiv la tunuri decat la strategiile de eficientizare a bussiness-ului, etc.

un conservatorism gregar razbate din toate straturile societatii. un amatorism unanim acceptat si aparat de catre tot poporul.

in conditiile astea, notiunea de progres isi pierde sensul. si nu vad de ce am spera in schimbari, cand e clar ca aproape nimeni nu le doreste, aproape nimeni nu e dispus sa faca eforturi pentru asta.

despre traditii: hacuirea porcului

ca tot se vorbea de taiat porcu, nelutzule, as vrea sa impartasesc cu tine momentele deosebite pe care le-am trait ultima data cu aceasta ocazie. era o mirifica dimineata de decembrie si se-auzea cum creste iarba intre ragelete disperate ale suflarii porcine din sat. nu ma, m-ai inteles gresit, crasma era inchisa, vorbesc despre porcii aia originali. ceremonia a inceput inca de dimineata, cand unchiu sabin s-a certat cu matusa maritza, dupa care s-a razbunat pe porc. l-a injunghiat cu ura, sub privirile ingrozite ale celorlalte animale. vad ca iarasi esti confuz, vorbeam de celalalt porc, de vaca, caine si pisica.

dup-aia, toti s-au dat respectuosi la o parte, lasandu-l pe unchiul vasilica sa incendieze porcul - intre noi fie vorba, omu asta are porniri de piroman. in timp ce porcul se parlea in pace, ca sa zic asa, barbatii vorbeau de-ale lor, adica se informau despre cantitatea de beutura aflata la fata locului si puneau la cale un plan b, in caz ca lichidele s-ar fi terminat prea repede. io deja imi pregatisem bicicleta pentru planul b, care era intotdeauna acelasi: "bai, asta micu, du-te tu pana la crasma si zi-i lu mitica sa-ti deie neste vodca, zi-i s-o puie in contul meu"; in timpul asta, femeile isi vedea si ele de treaba lor: vorbeau despre popa, biserica si curva aia de preoteasa.

imediat ce porcu s-o gatat de parlit, cineva-mi intindea o bucata de ureche, cu aerul ca-mi face o mare favoare. io o luam cuminte si o doseam discret in gura cainelul, cascata ca la a opta minune a lumii. dupa ce haleau cu totii urechile porcului, li se facea de gluma: "bai", incepea cate vre-unul, "uite, porcu asta fara urechi seamana cu tine!". din fericire, porcul era deja mort, asa ca, crunta jignire il lasa in continuare rece.

dupa aia, despicau porcul si incepeau lectia de anatomie: bai, ai grija la fiere! vezi sa nu-i tai rinichiul, etc. intre noi fie vorba, io nu prea intelegeam de ce atata grija, de vreme ce porcul este oricum mort. apoi, in casa, intr-o igiena desavarsita, desavarsita cu o saptamana in urma, cand o fost ziua de baie, gospodinele incepeau sa taie carnea bucati. toti pareau surescitati de ideea ca in curand or sa manance, asa ca nu prea dadeau atentie la curatat. slanina, de-o palma, a primit niste complimente de-a dreptul tulburatoare, aproape ca a rosit.

io ma tineam pe cat posibil deoparte, stiam deja ce va urma: femeile or sa ma oblige sa mananc, io o sa ma straduiesc sa ma prefac incantat, exact atat cat sa nu le jignesc, dar sa nu exagerez cu incantarea, ca altfel ma mai alegeam cu o portie, ceea ce nu stiu daca as mai fi putut suporta.

apoi, plutind cu totii in unsoare, ne asezam la masa. ma rog, eu nu, eu eram personajul cheie in planul b care se cerea aplicat, chestie care-mi convenea oarescum. pedalam io pana la crasma, intram, cautam tejgheaua prin zidul de fum - o nimeream intotdeauna, ghidat de sunetul paharelor - ascultam mustrarile carciumarului, il asiguram ca taica-miu isi va plati datoria la intai ale lunii si, cu ultimele puteri, izbeam usa si tasneam afara. pe jumatate intoxicat, imi conduceam bicicleta prin santuri pana acasa, unde eram intampinat cu urale; ma rog, uralele nu erau pentru mine, da orisicat..

apoi lumea halea tot ce era pe masa - mai putin slanina care trebuia sa ajunga pentru tot restul anului - femeile se intorceau pe la casile lor, dupa nenumarate tentative esuate de a-si dezlipi barbatii de sticlele de vodca si ziua se termina cu cantec. la propriu. iar noaptea incepea, in cazul unora, cu dans - batuta cu stigaturi.

io ma retrageam la culcare, blestemandu-mi soarta, satul si porcii sai.