ma uitam aseara la carcotasi si m-a izbit o evidenta, o chestie pe care o sesizasem mai demult, dar care mi s-a lamurit abia acum: venim dintr-o tara de incompetenti; incompetenti la toate nivelurile.
majoritatea termina o scoala dupa care se angajeaza in domenii cu totul si cu totul diferite, unde, binenteles, fac o varza din indatoririle lor.
unii, mai norocosi, mai dotati din punct de vedere social, ca sa zic asa, isi gasesc de munca in domeniul lor, dar nu au nici cea mai mica idee de cum ar trebui sa munceasca;
cursurile de perfectionare sunt sublime si, chiar daca in cateva profesii ai acces la cursuri de genul asta, motivul pentru care le urmezi e destul de departe de dorinta de a fi mai bun; de obicei le faci ca sa ai un atuu in plus atunci cand se pune problema avansarii.
scoala pe care am facut-o s-a dovedit a fi la ani lumina distanta fata de realitatea de pe teren. m-am trezit, dupa licenta, total paralel cu "meseria" mea;
si asta e ceea ce se distinge clar, la toate nivelurile: un amatorism cumplit, se mimeaza mai toate indatoririle, se ocolesc, cu grija, toate provocarile, orice noutate cu potential e maturata, discret, sub pres, pentru a nu da batai de cap.
taranul e surd la orice noutate care vine in sprijinul eforturilor sale, functionarii se ridica cu furci si topoare impotriva oricarei schimbari care le poate afecta siesta, medicul participa la conferinte doar pentru a mai schimba o vorba cu vechii colegi , politicianul are preocupari total straine de politica, afaceristul este mult mai receptiv la tunuri decat la strategiile de eficientizare a bussiness-ului, etc.
un conservatorism gregar razbate din toate straturile societatii. un amatorism unanim acceptat si aparat de catre tot poporul.
in conditiile astea, notiunea de progres isi pierde sensul. si nu vad de ce am spera in schimbari, cand e clar ca aproape nimeni nu le doreste, aproape nimeni nu e dispus sa faca eforturi pentru asta.
majoritatea termina o scoala dupa care se angajeaza in domenii cu totul si cu totul diferite, unde, binenteles, fac o varza din indatoririle lor.
unii, mai norocosi, mai dotati din punct de vedere social, ca sa zic asa, isi gasesc de munca in domeniul lor, dar nu au nici cea mai mica idee de cum ar trebui sa munceasca;
cursurile de perfectionare sunt sublime si, chiar daca in cateva profesii ai acces la cursuri de genul asta, motivul pentru care le urmezi e destul de departe de dorinta de a fi mai bun; de obicei le faci ca sa ai un atuu in plus atunci cand se pune problema avansarii.
scoala pe care am facut-o s-a dovedit a fi la ani lumina distanta fata de realitatea de pe teren. m-am trezit, dupa licenta, total paralel cu "meseria" mea;
si asta e ceea ce se distinge clar, la toate nivelurile: un amatorism cumplit, se mimeaza mai toate indatoririle, se ocolesc, cu grija, toate provocarile, orice noutate cu potential e maturata, discret, sub pres, pentru a nu da batai de cap.
taranul e surd la orice noutate care vine in sprijinul eforturilor sale, functionarii se ridica cu furci si topoare impotriva oricarei schimbari care le poate afecta siesta, medicul participa la conferinte doar pentru a mai schimba o vorba cu vechii colegi , politicianul are preocupari total straine de politica, afaceristul este mult mai receptiv la tunuri decat la strategiile de eficientizare a bussiness-ului, etc.
un conservatorism gregar razbate din toate straturile societatii. un amatorism unanim acceptat si aparat de catre tot poporul.
in conditiile astea, notiunea de progres isi pierde sensul. si nu vad de ce am spera in schimbari, cand e clar ca aproape nimeni nu le doreste, aproape nimeni nu e dispus sa faca eforturi pentru asta.
No comments:
Post a Comment