"CUM VA SIMTITI ASTAZI?!?" "NUMBER ONE!!!" 2

cam prin perioada aia, stateam eu cu baietii pe o terasa, cu ceva lichide-n fata, impartind un pachet de winston cand ne-am trezit cu un tip - nu-mi mai amintesc cine era - care ne intreaba daca nu vrem sa facem niste bani. "ok, zic, daca-mi cere rinichiul i-l vand".

"e un nou biznis, zice, un concept revolutionar, se numeste marketing direct si e foarte in voga in state." eu eram putin jenat, ma gandeam, asa, ca uite ce pacat ca n-am scoala si mi-am promis ca, cu prima ocazie, imi dau si eu bacul. "nu e nevoie de studii de specialitate, zice, va oferim noi o formatiune gratis". "ok, zic si ma uit la prietenul robert: ne bagam?"

"sigur, si-asa frecam menta toata ziua, hai sa vedem ce e"

si ne-am prezentat a doua zi la adresa indicata. un apartament banal, complet gol, cu exceptia unui birou cu un scaun pe care statea o domnisoara serioasa foc, imbracata foarte profi.

incaperea era plina de tineri, genul de tineri carora li se citeste cazierul pe fata. tipa ne explica ce inseamna marketingul direct, iar noi ne dezumflam pe masura ce intelegem despre ce este vorba.

pentru cine nu stie - m-as mira sa existe cineva care nu stie - e vanzare de rahaturi din usa in usa. era prima oara cand auzeam de asa ceva, dar mi-era clar ca nu-i pentru mine. robert era la fel de entuziasmat.

in timp ce ma gandeam la o scuza ca sa rup usa, un domn - foarte prezentabil, de altfel - ne-a luat de cate o aripa si ne-a dus in sufragerie, unde se adunase toata menajeria. acolo am aflat ca-l cheama costel, vine de undeva dintre botosani si moscova si ca el va conduce sedinta de motivare.

sedinta de motivare consta dintr-o serie de urlete. primul urla domnul costel: "CUM VA SIMTITI AZI???" apoi raspundea delicventa juvenila pe douaj' de voci: "NUMBER ONE!!!!!!"

chestia asta se repeta de vreo 7-8 ori, din ce in ce mai tare, pana ce domnul costel declara ca suntem suficient de motivati si gata de treaba. la primele urlete ne-am mirat. la al doilea set, ne-am intrebat daca-s normali. la al treilea set ne-a bufnit rasul.

apoi s-a apucat vecinul de sus sa bata isteric cu ceva in podea si sa urle mue baaaaa!!! number one!!!!!

drept urmare, la al patrulea set am inceput sa urlam si noi cu entuziasm si am tinut-o tot asa pana la sfarsit, ba chiar, din prea mult zel, am mai slobozit un "number one!" si dupa ce s-au oprit ailalti.

"CUM VA SIMTITI ASTAZI?!?" "NUMBER ONE!!!" 1

carevasazica, dupa primele 3 joburi invatasem urmatoarele: sa curat cartofi, sa scuip cojile de seminte la marele fix, direct in paharul de plastic de pe bord si am devenit foarte agil, acuma nici ciac noris n-ar reusi sa-mi dea cu aparatul de sudura-n ochi. (o mica paranteza: cand m-am apucat de kendo, instructorul mi-a zis ca sunt incepatorul cu cel mai dezvoltat zanshin* pe care l-a intalnit in cariera. mersi, sudorule, daca mai traiesti!)

ca sa pun putin lucrurile in perspectiva, toate astea se intampla la cativa ani dupa revolutie. in brasov, fabricile disponibilizau nonstop, o treime din forta de munca a orasului soma si nu se gaseau decat joburi de coafeze si badegarzi. fratemiu era badegard si castiga exact cat sa-i ajunga de tigari si de benzina, iar coafez nu cred ca mi-ar fi stat bine, nici nu stiam meserie. cu toate ca varu cipri a dovedit, ulterior, ca poti face un biznis deschizand o frizerie in care sa angajezi oameni care nu stiau sa tunda si le mai si tremura mainile. da asta-i alta poveste.

cu taximetria nu mergea totul pe roze: desi se faceau bani buni, eram mai mereu haituit de politie. nu trecea saptamana fara o amenda sau o spaga consistenta. plus ca piesele erau scumpe, iar masina veche si harbuita.

singura sansa sa faci ceva maruntis, in caz ca nu te trageai dintr-o familie cu bani sau nu aveai pile era sa pleci dincolo sau sa-ti vinzi un rinichi. ca sa pleci dincolo aveai nevoie de bani ca sa-ti cumperi o viza schengen. costa undeva intre 1500-2500 de marci si nu aveai nici o garantie ca nu iei tzeapa. puteam sa-mi vand harburile - intre timp mai cumparasem un opel, dar parca nu-mi venea sa risc chiar tot ce aveam. rinichiul m-am gandit sa-l patrez asa, ca ultima solutie.

ar mai fi fost varianta untaru. untaru era un fost coleg de clasa de generala de-si deschisese o taraba in piata. vindea esenta de rom, scobitori, vopsea de oua, ciocolata expirata si lame de ras. era o piata in aer liber - piata tractoru - si omul ala statea acolo de dimineata pana seara, iarna, la minus nspe grade. nu-i invidiam deloc soarta, pana intr-o zi de vara, cand l-am vazut discutand, rezemat cu nonsalanta de taraba, cu doua blonde misto. m-am dat mai aproape, curios la culme. trebuie sa specific ca untaru era un individ slinos, nu foarte vioi la creieri si nici tocmai un top model, ba chiar dimpotriva.

untaru le povestea tipelor cum s-a gandit el sa se extinda, pentru ca a inceput sa-i mearga bine. zicea ca din toamna inchiriaza si taraba vecina, sa-si dubleze profitul. si se gandea sa angajeze pe cineva, ca el sa se poata ocupa de aprovizionare si contabilitate. fetele-l ascultau cu gurile cascate, aproband, admirativ, proiectele faraonice ale domnului. mi-a cazut sucul de la dozator din mana de uimire.





* zanshin - state of awareness, of relaxed alertness -