the surprising science of happiness and other demons

note to self: sa vizionez videourile astea cel putin odata pe luna. caci problema mea - si indraznesc sa cred ca nu numai a mea - nu e lipsa de informatie vitala, ci usurinta cu care trec peste informatiile respective, usurinta cu care le uit ca sa fac loc pozelor cu pisici.



the surprising science of happiness:

23 and 1/2 hours - What is the single best thing we can do for our health:

de parca nu stiam! da' la ce-mi foloseste, daca uit mereu?!?

eu centrez, eu dau cu capul

treceam astazi pe langa un parc cu un teren de fotbal cu gazon la mijloc, un loc de joaca pentru copii si cateva banci pentru cei ce nu mai sunt copii. soarele abia ce apusese, insa era inca lumina suficienta. vantul sufla destul de puternic, insufletind frunzisul copacilor care inconjurau parcul. in zare se profila cladirea masiva a spitalului pierre boucher, in spatele caruia soarele isi alesese culcusul.

nu era nimeni in parc, cu exceptia unui copil de 9-10 ani, care se juca cu mingea. mi-a atras atentia modul... inspirant in care se juca: juca rolul atacantului. isi potrivea mingea, o trimitea inspre poarta, apoi fugea cat putea el de repede si-si schimba rolul de atacant cu cel de portar. sarea pe minge si o respingea. apoi isi schimba din nou rolul si devenea galerie: se aplauda si-si striga singur vorbe de lauda si incurajare.

l-am aplaudat si eu, in gand, apoi mi-am vazut de drum. "parca nu-i asa de mult timp de cand ma jucam si eu la fel", mi-am spus cu regret.