burghiul

cu vreo doi ani inainte sa-l parasesc definitiv, satul meu era in plina dezvoltare; acuma nu stiu daca dezvoltare se cheama ceea ce se intampla acolo, da toata lumea-si construia cate ceva prin apartament sau prin jurul blocului si am auzit de la analistii economici de pe forum ca daca se construieste, inseamna ca economia se dezvolta.

oamenii-si puneau termopane, isi faceau bolta la bucatarie, spargeau pereti ca sa-si mareasca apartamentul, construiau cotete si garaje in jurul blocului, etc.

intr-un cuvant, era iadul pe pamant. dar noi fiind avangardisti, il suportam cu stoicism.

intr-o buna zi, stand eu pe buda si citind - "critica ratiunii pure", desigur - aud zgomot de bormasina de la vecin. ma cam deranja, pentru ca se misca buda cu mine si nu reuseam sa ma concentrez asupra unor aspecte esentiale, dar nu i-am dat prea mare atentie, nu era nimic iesit din comun.

la un moment dat, o placa de faianta cade de pe perete si, prin locul astfel eliberat isi face aparitia o mandrie de burghiu. cu "critica ratiunii pure" acoperindu-mi rusinea, m-am apropiat sa studiez fenomenul; pana sa ajung eu la perete, burgiul se retrage iar in locul lui apare ochiul maro al vecinului meu, costel. "ce faci, bai?" il intreb eu politicos. "aoleu" zice costel, "fane, ce burghiu mi-ai dat? ti-am zis sa-mi dai de zece, ba, nu de paispe!"