faceam jogging, pe cand eram satean la tine-n sat. sau cel putin incercam; am renuntat in ziua in care un dement si-a pus buldogul sa se joace cu mine. iar buldogul asta avea niste colti seriosi si nu-i era teama sa-i foloseasca.
oricum joggingul devenise o aventura, buldogul de care vorbeam nu era singurul care primise comanda "so pa el!" de la stapan, nu, era o chestie deja banala. numa ca, pana la intamplarea de care vorbeam, cainii s-au dovedit mai intelepti decat stapanii lor.
sa faci jogging este o aventura; curat sport extrem. in primul rand, faptul ca alergi pe trotuar nu-ti garanteaza ca nu o sa te loveasca vreo masina; apoi, daca se intampla sa treci pe langa grupuri de cioclasi - si se intampla des, deoarece cioclasul este cea mai raspandita specie din sat, guvernanti, puscariasii si meseriasii de maine - nu scapi fara ca ei sa-ti numere ritmul sau sa-si exerseze ironia deosebit de fina pe spinarea ta: "bai, vezi ca ti-a cazut batista!". mai mult, daca se intampla sa-ti stea in cale, trebuie sa fi deosebit de atent, deoarece ideologia lor de haita ii obliga sa-ti puna piedica. daca sunt singuri pe strada, se dau, respectuos, la o parte; ai fi chiar tentat sa-i iei drept niste indivizi normali; da daca-s cel putin trei, devin viteji, inteligenti, puternici si abili - jmekeri, intr-un cuvant.
da de ce nu alergai prin parc? ai fi tentat sa ma intrebi; pentru ca parcurile sunt wc-uri pentru caini si pentru ca sansele sa devii vanat pentru cei fara lesa sunt cel putin duble. si nu ma refer numai la caini.
mi-am spus ca, daca alerg seara tarziu, o sa fie mai bine; asa a si fost, pana m-am trezit, intr-o noapte, ca in urma mea alergau doi jandarmi si-un poilitist. mi-am petrecut cateva ore la sectie, pentru ca, binenteles, nu aveam actele la mine. si n-as zice ca a fost cea mai placuta companie.
acuma nu stiu ce sa zic, da eu unul nu as sfatui pe nimeni sa incerce sa-si faca viata mai buna la tine in sat. iese imediat in evidenta si-si atrage mania celor multi si suparati pe viata. pe viata ta.
oricum joggingul devenise o aventura, buldogul de care vorbeam nu era singurul care primise comanda "so pa el!" de la stapan, nu, era o chestie deja banala. numa ca, pana la intamplarea de care vorbeam, cainii s-au dovedit mai intelepti decat stapanii lor.
sa faci jogging este o aventura; curat sport extrem. in primul rand, faptul ca alergi pe trotuar nu-ti garanteaza ca nu o sa te loveasca vreo masina; apoi, daca se intampla sa treci pe langa grupuri de cioclasi - si se intampla des, deoarece cioclasul este cea mai raspandita specie din sat, guvernanti, puscariasii si meseriasii de maine - nu scapi fara ca ei sa-ti numere ritmul sau sa-si exerseze ironia deosebit de fina pe spinarea ta: "bai, vezi ca ti-a cazut batista!". mai mult, daca se intampla sa-ti stea in cale, trebuie sa fi deosebit de atent, deoarece ideologia lor de haita ii obliga sa-ti puna piedica. daca sunt singuri pe strada, se dau, respectuos, la o parte; ai fi chiar tentat sa-i iei drept niste indivizi normali; da daca-s cel putin trei, devin viteji, inteligenti, puternici si abili - jmekeri, intr-un cuvant.
da de ce nu alergai prin parc? ai fi tentat sa ma intrebi; pentru ca parcurile sunt wc-uri pentru caini si pentru ca sansele sa devii vanat pentru cei fara lesa sunt cel putin duble. si nu ma refer numai la caini.
mi-am spus ca, daca alerg seara tarziu, o sa fie mai bine; asa a si fost, pana m-am trezit, intr-o noapte, ca in urma mea alergau doi jandarmi si-un poilitist. mi-am petrecut cateva ore la sectie, pentru ca, binenteles, nu aveam actele la mine. si n-as zice ca a fost cea mai placuta companie.
acuma nu stiu ce sa zic, da eu unul nu as sfatui pe nimeni sa incerce sa-si faca viata mai buna la tine in sat. iese imediat in evidenta si-si atrage mania celor multi si suparati pe viata. pe viata ta.
No comments:
Post a Comment