n-am facut multi purici acolo. cum nu prea aveam clienti carora sa le bagam pe gat ce haleam noi, in curand aveam niste lipsuri in gestiune de ne apuca tremuriciul. si colac peste pupaza, s-a mai intamplat si povestea cu hotii.
intr-o buna zi, paznicul ne-a comunicat ca se duce pana acasa, ca ii murise sau i se nascuse cineva, nu mai retin exact. era de loc dintr-un sat de la capatul lumii, de prin moldova. si ne ruga frumos sa il inlocuim pentru o noapte. cum nu ne inghesuiam nici unul, ne-a promis ca ne plateste. cum aveam nevoie de bani, caci mi se stricase bicicleta sau hamsterul, nu mai retin exact, m-am oferit, cu marinimie, sa il inlocuiesc.
boooon, si se face seara. ca sa nu adorm, am avut geniala idee sa imi iau cu mine un radio. m-am instalat la receptie si ascultam apatic, muzica aia obosita. dupa un timp, de plictiseala, mi-a venit o idee: ce ar fi sa ma apuc sa dau dedicatii? zis si facut. mi-am alcatuit o lista mentala cu toti prietenii, cunostintele, rudele si vecinii si m-am pus pe treaba. mergea de minune, imi pierisera si somnul si plictiseala. si am tot tinut-o asa pana inspre dimineata, dand dedicatii pentru baietii din tractoru, gasca de pe partizanilor, blonda de la chioscul de inghetata, samd. nu m-a deranja mai nimic in noaptea respectiva, cu exceptia cainilor motelului, care parca o luasera razna la un moment dat. dar am rezolvat neajunsul asta dand radioul mai tare.
inspre dimineata mi-am amintit ca trebuia sa fac vreo trei ronduri prin curte. am iesit sa ma dezmortesc putin si... sa-mi cada basca, nu alta! amandoua magaziile aveau usile deschise si erau complet golite. hotii furasera pana si scandurile stivuite de-a lungul peretelui! cainii inca mai latrau, saracii, dar cam ragusisera.
ok, zic, asta pune capac la toate. mi-am sculat colegii, le-am explicat situatia si pana sa rasara soarele ne si carabaniseram, lasand o scrisoare in urma in care il anuntam pe patron ca ne dam demisia.
am stat stresati un timp, ne era teama ca patronul trimite politia dupa noi, dar nu s-a intamplat nimic. acuma daca stau sa ma gandesc nici nu ma mira, toate astea se intamplau imediat dupa revolutie si individul respectiv primise cadou motelul, sa il administreze. avea si el invartelile lui, nu-i ardea de discutii cu politia. si mai banuiesc ca paznicul nu era strain de toata tarasenia.
si uite asa s-a terminat cu primul meu job oficial. nu am avut mai multa bafta nici cu al doilea, dar asta-i o alta poveste.
No comments:
Post a Comment