recviem pentru ciresari

au fost, mai intai, "ciresarii" visul unei copilarii care n-a fost ceea ce ar fi trebuit sa fie. chiulind de la scoala, chiulind dintr-o familie impovarata de griji, mi-am cautat ciresarii prin toata lumea, atat cat se intindea ea la varsta aceea, strecurandu-ma cu abilitate printre gastile micilor monstrii care terorizau cartierul.

i-am cautat printre vecini, printre colegii de scoala, printre cunostintele intamplatoare. poate ca nu i-am cautat suficient, poate ca nu s-au lasat ei descoperiti, nu stiu.

 ii cautam, inca, in pragul adolescentei, scrutandu-mi amicii din vecini, ceea ce mi-a oferit sansa de a fi martorul marii transformari. intr-o seara ruginie de toamna, cu cateva zile inaintea inceperii unui nou an scolar, m-am intors de la tara, mi-am insfacat mingea si am navalit pe scari, bucuros de a-i fi zarit pe copii din vecini asezati pe trepte, in fata blocului. o sumbra presimtire m-a incercat la vederea chipurilor inexpresive, de-acum, pentru mine. se mutasera doua surori, de varsta noastra, in bloc. joaca a fost abandonata in favoarea seductiei, in forma ei infantila. mi-am luat mingea sub brat si m-am intors in casa. esuasem in incercarea de a-i transforma in ciresari. timpul mi-i rapise.

 a inceput, apoi, liceul si speranta a renascut, dar nu a supravietuit mediului potrivnic si valurilor de alcool, in care a sfarsit inecata.

 ca o boala incurabila, care recidiveaza din cand in cand, dragostea a modificat structura visului, impiedicand, inca o data, cautarea. ciresarii erau mai departe decat oricand.

 i-am gasit, intamplator, in ultimii ani de facultate. au fost doi ani plini, doi ani care-au rascumparat tot timpul pierdut, toata bajbaiala de pana atunci. doi ani petrecuti prin sordide camere de camin, prin munti, prin beciuri pretentios botezate "pub", prin trenuri personale ce leaga intre ele centre universitare. au fost seri memorabile, nopti unice, dimineti cu ferestre deschise. ciresari mei existau cu adevarat si erau asa cu mi-i inchipuisem, ba chiar mai mult de-atat.

 apoi, vremurile ne-au despartit. la una dintre ultimele intalniri, am jucat un joc, ne-am mimat fiecare viitorul, asa cum ni-l inchipuiam. rand pe rand, ciresarii mei s-au imprastiat prin tara/lume. alte orase, alte tari s-au imbogatit cu ei. a venit si randul meu sa-mi aleg un loc; nu mai aveam nici un motiv sa raman.
si iata-ma aici, departe de trecut, reincepandu-mi cautarile. nu-mi fac prea multe iluzii, stiu ca este tarziu pentru asta, dar speranta imi urla-n urechi: "se poate!".*


  *text din 2005 nepostat din motive de siroposenie exagerata :))