mi-am propus un exercitiu de vointa, sa scriu cate un text in fiecare zi, timp de o luna. carevasazica, pana prin 6 august facebook-ul o sa ma renege, jocurile video or sa ceara divortul, pisicul se va bucura de faptul ca, pentru o luna, nu o sa mai atenteze nimeni la mandra-i coada si menta va scapa nefrecata. daca nu gasesc nimic interesant de povestit despre viata-mi de zi cu zi, despre oamenii si intamplarile de care ma lovesc, o sa povestesc din +/- copilarie.
cum astazi am avut o zi mai degraba dezbracata de evenimente, o sa povestesc cum m-am apucat de taximetrie.
imi luasem permisul de vreo 2 luni si conduceam destul de bine, in sensul ca eram in stare sa deosebesc frana de acceleratie. aveam o masina antica, un opel kadet din '77 (asta se intampla prin '97). masina mea nu prea avea frane, dar ma descurcam destul de bine sa opresc folosind frana de mana si bordurile. imi lipsea bara din fata, pe care o pierdusem intr-o neintelegere cu un coleg de scoala, care n-a priceput ca nu e prudent sa franeze inaintea mea cand nu-s borduri la indemana. ne incarcaseram colegele de scoala si mergeam la o bodega, sa-mi sarbatoresc turela de taxi si sa-mi fac curaj sa ies la drumul mare. de necaz ca mi-am pierdut bara din fata am sarbatorit mai abitir decat toti, dar chestia asta nu m-a ingrijorat prea tare, pe vremea aia credeam ca daca beau conduc mai bine. stii cum e cu incepatorii, pentru ei mai bine inseamna mai repede.
printre primii clienti am avut o doamna care a mirosit ca ceva nu e in regula, numai ca nu se uita unde trebuie. ma tot freca la cap, ca de ce am lentile asa de groase, ca am voie sa conduc asa, ca vad bine semafoarele, samd. cum era din ce in ce mai agitata, am zis sa o linistesc cumva. m-am intors la ea si i-am zis sa nu-si faca griji in privinta ochelarilor mei, ca nu aia e problema, problema is franele. s-a linistit instantaneu. ce e drept, mi-a fost teama ca am linistit-o de tot, dar nu, a supravietuit.
la cateva saptamani de la debutul meu ca taximetrist, scosesem deja bani de cateva pachete de tigari si ma credeam baron local. capatasem atata incredere in indemanarea mea incat m-am suparat foc cand, la semaforul de la gara, boul dinaintea mea a dat cu spatele si mi-a strambat capota. am iesit hotarat sa il bat, daca era mai slab ca mine, sau sa il atentionez respectuos ca mi-a atins masina, daca era mai puternic. (va rog insistent sa nu ma judecati gresit, pe vremea aia era specificat si in codul rutier ca daca un sofer te enerveaza trebuie sa-l bati. sau asa cred, caci mai toti se comportau la fel)
well, s-a dovedit ca de fapt eu il lovisem pe el. si uite asa am invatat ca la semafor e mai bine sa tii piciorul (sau mana, in cazul meu) pe frana, caci altfel masina o ia la vale fara sa-ti dai seama.
gata, m-a luat somnul, o sa mai povestesc si altadata, caci a fost destul de lunga si plina de peripetii cariera mea de sofer de taxi ilegalist
No comments:
Post a Comment