tot prin perioada aia, mi-am petrecut vacanta in satul bunicilor, acolo unde am copilarit. intr-o seara, ne-am adunat mai multi puradei si ne-am dus sa prindem raci. nu stiu cum se intamplase, dar paraul care ocolea satul se umpluse de raci, asa ca m-am intors acasa cu o captura pe cinste: un sac cat mine de mare plin ochi de crustacee. imi inchipuiam ca racii sunt un fel de pui, ii cureti putin, ii prajesti si-i mananci cu mamaliga si usturoi. am tras de sacul ala de mi-au iesit ochii din cap, din capul satului si pana la casa bunicii. odata ajuns acasa, am intrat inauntru si am trantit, asudat, dar mandru de mine, sacul in mijlocul camerei.
se vede treaba, insa, ca bunica nu aprecia delicatese de genul asta si mai statea si prost cu inima, numai asa pot sa-mi explic cum, dupa ce s-a uitat in sac - am vrut sa-i fac o surpriza si nu i-am zis ce am acolo - s-a inmuiat, a dat ochii peste cap si a cazut gramada pe podea. a durat ceva timp pana am facut legatura intre surpriza mea si lesinul bunicii si am cam bagat-o pe maneca. am lasat sacul si am fugit sa anunt vecina ca a murit bunica. ei, dar pana m-am intors eu cu vecina - a durat ceva, femeia s-a apucat sa caute o lumanare prin casa - o parte din raci au evadat din sac. acuma, imaginati-va mutra vecinei cand a vazut-o pe bunica zacand in mijlocul camerei si cativa raci monstruosi dandu-i tarcoale.
facea toti banii, pe cuvant. noroc ca vecina statea mai bine cu inima, ca ma vedeam deja sacrificand un alt consatean.
bunica n-a murit si nici nu n-a zis nimic de toata istoria asta, dar nici nu era nevoie, imi invatasem deja lectia. peste o luna, cand am gasit un pisic jigarit pe strada, l-am lasat la poarta si am intrat s-o intreb pe bunica daca nu ii este frica de pisici.
No comments:
Post a Comment