monolog terapeutic (3)

desi primii cinci ani din viata mi i-am petrecut la tara, nu pot numi perioada aia "copilarie" pentru ca nu-mi amintesc mai nimic de-atunci. era un loc unde nu se intampla niciodata nimic si unde caruta era printre lucrurile cele mai sofisticate. imi amintesc doar de bunatatea bunicilor mei, de dupa-amiezile calde, mirosind a iarba proaspat cosita si de matusa mea care mi-a spus povesti pana in seara in care a murit. avea cancer.totul a fost bine si frumos, pana cand m-au mutat la cealalta bunica. acolo, dupa-amiezele aveau miros de balegar, pe strada circulau mai multe masini decat carute, era mereu zgomot si bunica-mea era mereu artagoasa. eram, deja, mai aproape de oras. la propriu: satul se afla la 6 km de brasov.

n-am rezistat mult acolo. sau, mai bine zis, bunica-mea nu a rezistat cu mine. am plans pana a venit maica-mea sa ma ia si, uite-asa, am ajuns in oras.oricum, satul ala de aproape de oras a fost blestemul meu; timp de mai multi ani, am batut drumul aproape zilnic, cu bicicleta, pana in sat, sa aduc, de la bunica-mea, lapte si oua. avea taica-miu o idee fixa cu puii de gostat si laptele indoit cu apa de la alimentara si eu trebuia sa sufar pentru aia. bagam cate 6 km dus-intors, pe o semicursiera de-aia ruseasca, cu cadru. cum eram inca mic, nu puteam sta normal pe bicicleta aia, trebuia sa ma bag pe sub cadru. dupa 12 km, ramaneam cateva minute stramb, pana reuseam sa ma dezmortesc. in plus, stateam mereu stresat, din mai multe motive: in primul rand, sa nu ma prinda militia si sa-mi desumfle cauciucurile, sa fiu nevoit sa car magaoaia in spinare pana acasa. apoi, sa nu ma muste cainii care ma fugareau mereu cand treceam pe langa CAP. si, in fine, sa nu ma intalnesc cu tiganii de bantuiau prin zona, sa raman fara bicicleta. dintre toate astea, am patit-o numai cu militia, pana la urma.

imediat ce am implinit 6 ani, m-au dat ai mei la scoala. cum lucrau amandoi, mi-au pus ghiozdanul in spate si mi-au zis sa ridic mana atunci cand il vad pe ionut - copilul unei prietene a mamei - ca ridica mana, cand o fi sa ne repartizeze in clase. teoria ca teorie, aia imi era clara, dar cand m-am trezit in furnicarul ala de lume, am si uitat cum arata ionut, asa ca am ridicat mana la prima strigare, ca nu cumva sa raman pe dinafara. si uite-asa, ionut a intrat intr-a I-a D iar eu intr-a I-a A. mare paguba, si-asa nu-mi placea ionut.