monolog terapeutic (2)

ar mai fi tiganul corci, am povestit putin mai devreme despre taica-su, asta de care zic acuma e juniorul. p-asta nu-l suporta nimeni cu exceptia mea. imi povestea ce a mai furat, cati bani a mai facut din cersit si-mi platea biletul la film, cand nu tinea faza cu sprintul pe langa taxatoare. problema era ca, devreme ce el platea, el alegea filmul. am vazut la filme indiene in perioada aia de mi-a ajuns pentru toata viata. plangea tiganul la filme de sarea camesa pe el, cu bocete, muci si lacrimi de crocodil.ii placeau, insa, si filmele chinezesti, cu karatisti zburatori - alea-mi placeau si mie. dupa ce am vazut "biciul fermecat", ne-am hotarat sa mergem sa ne inscriem la karate. ne-am dus la o sala in cartier si ne-a luat in primire un sensei cam prapadit. (peste cativa ani, senseiul asta se apuca de afaceri si pornea primul joc piramidal gen "caritas" din oras; i-au prins bine antrenamentele, banuiesc, cand l-au incoltit aia de-si pierdusera banii)ne-a bagat senseiul asta intr-o sala de sport neincalzita - era iarna - si ne-a luat cu abureli, ca vezi doamne, sala e neincalzita ca sa ne calim noi, nu pentru ca n-a vrut el sa plateasca si caldura. am bagat acolo, cot la cot cu tiganul, vreo doi ani. mi-a pierit entuziasmul si m-am lasat atunci cand, la liceu fiind, m-a batut un cioban din bran de mi-au sarit capacele. dupa aia m-am apucat de sah.

cand eram mic, eram un chiulangiu si jumatate. treceam rar pe la scoala. pe taica-miu il durea-n dos, iar mama, saraca, afla numai la sedintele cu parintii. imi petreceam timpul hoinarind prin oras, facand "escalada" prin muntii din jurul brasovului - apropo, ca tot se vorbea de jocurile periculoase ale copiilor, cand ieseam cu tiganul de la un film de karate, tineam neaparat sa ne cataram si noi pe ziduri, ca aia din film. ma si mir cum nu am cazut niciodata, ca ajungeam, uneori, la inaltimi serioase, de ne era teama sa ne mai dam jos. odata ne-am catarat pe turnul alb si am ramas blocati pe la jumate; s-au adunat o multime de gura casca si am scapat cu bine doar pentru ca s-a gasit unul mai dezghetat sa adunca niste cutii de cartoane si crengi sub noi si ne-a asigurat ca, daca cadem, o sa ne alegem doar cu julituri. chestia asta ne-a dat impulsul ala psihologic de care aveam nevoie ca sa iesim din starea aia de crispare.ce e drept, aia a fost ultima data cand am mai facut "escalada".

corci sta intr-un bordei, intr-un sat de pe langa brasov, are o nevasta boccie si doua fetite. a dat in patima alcoolului si-i o ruina. da eu tot o sa-mi amintesc de el ca de copilul ala zdrentaros care plangea la filme si care fugea de minge, daca venea cineva inspre el, atunci cand jucam fotbal.