e rea lumea, maica!

cam prin clasa a doua, m-am lovit de rautate in forma ei pura; mergeam cu clasa la cules de plante medicinale, voiosie mare, cantam cu avant revolutionar cantece pionieresti si ne bucuram de ziua aia superba de primavara. culesesem un bat de pe drum si toata ziua am cioplit la el, il ornasem cu floricele si figuri geometrice si eram tare mandru de opera mea. no si in timp ce imi admiram eu batul, prefacandu-ma ca strang papadie, se apropie de mine ciobanu giani, malacu clasei. fara nici un cuvant, imi zmulge batul din mana, il frange in doua si-l arunca in timis. asa, fara nici o explicatie. chestia asta m-a lasa complet interzis, nici macar nu am apucat sa zic nimic si nici nu stiam ce naiba ar fi fost de zis. dupa cateva minute, mi-am revenit, si m-am dus sa-l intreb de ce naiba mi-a rupt batu. la care el imi raspunde senin: de-aia. n-am insistat, ca deja se infoiase, da din ziua aia am inceput sa-i studiez atent pe cei din jurul meu.