33.
sa discutam putin despre cfr-ul de la tine din sat. imi amintesc de vara aia in care am lucrat in predeal, ce ne-am mai distrat noi pe personal.. cum intra trenul in tunel, il luam la bumbaceala pe vasilica, iar cand se apropia iesirea ne asezam frumos la locurile noastre si ne prefaceam foarte mirati de patania lui. vasilica mai are si acum fobie de tuneluri, nu-si explica cum, da stie ca ia bataie cand intr-unul. putea sa ajunga si mai rau saracul, noroc ca am incetat noi cu gulma asta dupa ce, ultima oara am bumbacit la unul pana cand ne-am prins ca nu-i vasilica, pentru ca vasilica nu poarta basca. plus ca asta parca avea si ceva muschi, de vreme ce eu m-am ales cu-n ochi vanat iar tu ai ramas fara maseaua de minte.
da astea-s amintiri din copilarie, nelutzule. atunci parca nu era jegul atat de mare, parca nu erau atat de multe banchete infrumusetate cu briceagul si parca nu putea a tigan in halul in care puteau ultima oara cand am folosit un tren al mortii.
era iarna, nelutzule si eu ma intorceam de la cluj. mergeam cu acceleratu, legitimatia de revolutionar nu mi-a mai folosit, era plin intercity-ul cu revolutionari d'astia ca mine, asa ca nu am mai gasit loc.
era un frig de-mi urlau celulele a pustiu; m-am vazut nevoit sa impart singura bancheta libera cu un taran care putea cumplit a oaie, cu tot frigul din tren. geamul nu se inchidea bine, un curent teribil imi sfredelea creierii, ceea ce nu era o problema exagerat de mare, de vreme ce oricum nu puteam sa-mi aud gandurile din cauza suieratului. amortit, cu o senzatie de somn in transee, am perceput un suierat diferit, urmat de un pocnet; un geniu de la tara tocmai aruncase cu o piatra in geamul trenului, iar piatra strabatuse vagonul si iesise pe partea cealalta. ceea ce nu credeam ca ar putea fi posibil. dar cand stapanul mioritei arunca cu piatra, spatiul si timpul se curbeaza, probabil. nu m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca piatra ma lovea in cap din superstitie, inca mai aveam drum lung de strabatut si nu vroiam sa atrag piaza rea. apoi au inceput sa curga cersetorii, unii dintre ei agresivi. la o statie s-a urcat o haita de tigani, care au tinut neaparat sa ne cante ceva. n-am retinut decat o strofa: "rup paru' din gard"; dupa ce au terminat, au vrut bani. nu intentionam sa le dau, dar judecand dupa graba celorlalti calatori de a se conforma, mi-am spus ca nu e o idee buna sa ma pis impotriva curentului. dupa privirile pe care mi le-au arucat, as fi jurat ca nu au fost multumiti cu suma pe care le-am donat-o, dar, din fericire, se apropia statia la care trebuiau sa coboare.
in caz ca te intrebi, da, am supravietuit, nelutzule; am racit cobza si atat. plus ca am facut drumul pana acasa pe jos; banii de taxiu tocmai plateau o vodca la carciuma din satul tiganilor.
sa discutam putin despre cfr-ul de la tine din sat. imi amintesc de vara aia in care am lucrat in predeal, ce ne-am mai distrat noi pe personal.. cum intra trenul in tunel, il luam la bumbaceala pe vasilica, iar cand se apropia iesirea ne asezam frumos la locurile noastre si ne prefaceam foarte mirati de patania lui. vasilica mai are si acum fobie de tuneluri, nu-si explica cum, da stie ca ia bataie cand intr-unul. putea sa ajunga si mai rau saracul, noroc ca am incetat noi cu gulma asta dupa ce, ultima oara am bumbacit la unul pana cand ne-am prins ca nu-i vasilica, pentru ca vasilica nu poarta basca. plus ca asta parca avea si ceva muschi, de vreme ce eu m-am ales cu-n ochi vanat iar tu ai ramas fara maseaua de minte.
da astea-s amintiri din copilarie, nelutzule. atunci parca nu era jegul atat de mare, parca nu erau atat de multe banchete infrumusetate cu briceagul si parca nu putea a tigan in halul in care puteau ultima oara cand am folosit un tren al mortii.
era iarna, nelutzule si eu ma intorceam de la cluj. mergeam cu acceleratu, legitimatia de revolutionar nu mi-a mai folosit, era plin intercity-ul cu revolutionari d'astia ca mine, asa ca nu am mai gasit loc.
era un frig de-mi urlau celulele a pustiu; m-am vazut nevoit sa impart singura bancheta libera cu un taran care putea cumplit a oaie, cu tot frigul din tren. geamul nu se inchidea bine, un curent teribil imi sfredelea creierii, ceea ce nu era o problema exagerat de mare, de vreme ce oricum nu puteam sa-mi aud gandurile din cauza suieratului. amortit, cu o senzatie de somn in transee, am perceput un suierat diferit, urmat de un pocnet; un geniu de la tara tocmai aruncase cu o piatra in geamul trenului, iar piatra strabatuse vagonul si iesise pe partea cealalta. ceea ce nu credeam ca ar putea fi posibil. dar cand stapanul mioritei arunca cu piatra, spatiul si timpul se curbeaza, probabil. nu m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca piatra ma lovea in cap din superstitie, inca mai aveam drum lung de strabatut si nu vroiam sa atrag piaza rea. apoi au inceput sa curga cersetorii, unii dintre ei agresivi. la o statie s-a urcat o haita de tigani, care au tinut neaparat sa ne cante ceva. n-am retinut decat o strofa: "rup paru' din gard"; dupa ce au terminat, au vrut bani. nu intentionam sa le dau, dar judecand dupa graba celorlalti calatori de a se conforma, mi-am spus ca nu e o idee buna sa ma pis impotriva curentului. dupa privirile pe care mi le-au arucat, as fi jurat ca nu au fost multumiti cu suma pe care le-am donat-o, dar, din fericire, se apropia statia la care trebuiau sa coboare.
in caz ca te intrebi, da, am supravietuit, nelutzule; am racit cobza si atat. plus ca am facut drumul pana acasa pe jos; banii de taxiu tocmai plateau o vodca la carciuma din satul tiganilor.
No comments:
Post a Comment