noi, astia, romanii din exil nu suntem uniti.

24.
tu repeti de cate ori prinzi ocazia - si o prinzi des, ca esti iute de mana - ca noi, astia, romanii din exil nu suntem uniti.

ce nu inteleg eu, ce ti se pare ciudat in chestia asta? in definitiv, venim dintr-o tara in care ne furam/injuram/minteam unul pe altul, astfel incat faptul ca aici ne ignoram poate fi privit ca un prim pas pe drumul normalitatii.

de cate ori se gaseste cate un entuziast care incearca sa inchege ceva, apar repede anticorpii care il impiedica. e mai bine asa, dezbinati, par ei sa zica. si le dau dreptate; o comunitate romaneasca unita ar trebui sa fie ultimul lucru pe care ni l-am putea dori.

sa ma explic; e simplu, ne-am luat lumea in cap pentru ca nu mai suportam mediul respectiv, printre altele; dar si noi faceam parte din mediul respectiv. faptul ca cineva incearca aici sa puna bazele unei comunitati omogene nu face decat sa ne starneasca, inconstient, greata de a fi un roman intre romani.

chestia asta nu trebuie sa ne impiedice sa formam mici grupulete - pe criteriul similaritatii - care pot avea obiective comune, la un moment dat. adica, ce vreau eu sa zic aici e ca mi-ar place sa fac parte dintr-un grup in care sa ma simt in largul meu, nu dintr-o masa pe care sa o dispretuiesc.